2.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUniversitatea din Craiova mai scoate din oferta educațională trei programe de licență

Universitatea din Craiova mai scoate din oferta educațională trei programe de licență

Universitatea din Craiova scoate din oferta educațională trei programe de licență. Programele care vor ieși din ofertă sunt de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și erau în lichidare. Universitatea face însă demersuri pentru acreditarea unui nou program de licență la Facultatea de Științe.

Programele care nu se vor mai regăsi în oferta educaţională a Universității din Craiova sunt: Administrarea afacerilor (la Drobeta-Tumu Severin), domeniul de licenţă Administrarea afacerilor, acreditat, învățământ cu frecvență ; Finanțe și bănci în limba engleză, domeniul de licență, domeniu acreditat, învățământ cu frecvență și Statistică și previziune economică, domeniul de licență Cibernetică, statistică și informatică economică.

Aceste programe se regăseau în oferta Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor. Propunerea de a se renunța la cele trei programe a fost făcută de reprezentanții facultății în Consiliul de Administrație al Universității din Craiova și a fost aprobată de Senatul universitar. Programele scoase din ofertă erau în lichidare. Facultatea a mai trecut printr-o astfel de reformă și în 2018, când a renunțat la șase programe de master.

Oferta educațională pentru admitere este realizată în funcție de cât de cerute sunt programele de studiu.

Au mai fost făcute și alte modificări

De altfel, la Universitatea din Craiova și pentru admiterea de anul acesta au fost făcute restructurări. Rectorul Universității a spus că a renunțat la 13 programe de licență și 15 programe de master, dar a înființat și unele programe noi. Schimbările nu au afectat numărul de locuri la buget pentru admiterea la licență sau la master.

Universitatea din Craiova a avut anul acesta 2.800 de locuri la licență buget și 1.750 de locuri la master buget.

La nivelul centrului universitar se fac demersuri și pentru a acreditarea unor noi programe de studiu. De exemplu, în ultimul Consiliu de Administrație din noiembrie 2022 a fost aprobat raportul de evaluare internă și declanșarea procedurii pentru acreditarea de către ARACIS a programului de studii de licență Chimie farmaceutică, domeniul de licență Chimie din structura Facultății de Științe.

Universitatea din Craiova are în componență 12 facultăți, iar anul acesta a împlinit 75 de ani de la înființare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS