5.9 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljElevii din Craiova, după simulare: "A fost mai uşor la matematică"

Elevii din Craiova, după simulare: „A fost mai uşor la matematică”

Elevii din judeţul Dolj au susţinut, ieri, simularea celei de a doua probe scrise din cadrul examenelor naţionale. Elevii de clasa a VIII-a dar şi cei de clasa a XII-a de la profil real şi tehnic au susţinut proba la matematică, iar şiceenii de la profil uman au susţinut proba la istorie. La ieşirea din săli, candidaţii au spus că s-au descurcat mai bine la matematică decât la română. De această dată nu au mai fost elevi eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Simulările judeţene se încheie azi cu proba la alegere din cadrul examenului de Bacalaureat.

Elevii din ultimul an de liceu şi de gimnaziu au trecut, ieri, din nou prin emoţia examenului, susţinând cea de a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale sau a Bacalaureatului. Prezenţa a fost uşor scăzută faţă de prima zi când atât la clasa a VIII-a, cât şi la liceu în bănci au fost peste 85% dintre elevi.
„La simularea județeană a Evaluării Naționale au fost prezenți 4.252 de candidați. Nu s-au prezentat la simulare 715 candidați din cei 4.967 înscriși însemnând 85,60% procent de prezență.


La simularea județeană a examenului de Bacalaureat au fost prezenți 3.328 de candidați de la învățământul de zi. Nu s-au prezentat la examen 646 candidați din cei 3.974 înscriși, însemnând 83,74% procent de prezență. Nu au fost elevi eliminați din examen pentru tentativă de fraudă”, se menţionează în comunicatul de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. La proba scrisă la limba şi literatura română au fost trei elevi eliminaţi pentru tentativă de fraudă, unul dintre elevi este de la Liceul „Henri Coandă”, altul de la Şcoala Gimnazială „Traian” şi cel de al treilea este de la Şcoala „Sfântul Dumitru” din Craiova.

Elevii au apreciat că a fost mai uşor la matematică

La ieşirea din săli, elevii care au susţinut examenul la matematică au apreciat că au primit subiecte mai uşoare decât la română. „A fost mai uşor decât în prima zi, cred că am făcut mai bine”, a spus unul dintre elevii de clasa a VIII-a de la Şcoala „Traian” din Craiova. Şi liceenii au apreciat subiectele de la matematică ca fiind mai uşoare. De această dată, elevii au ieşit cu variantele de subiecte şi le dezbăteau la porţile şcolilor cu colegii.


„Sunt la profil de matematică-informatică şi am susţinut proba scrisă la matematică. Cred că a fost mai bine azi. Ca de obicei, ultimul subiect a avut un grad de dificultate mai mare, dar m-am descurcat. Au fost ceva cerinţe dificile şi la primele subiecte, dar a fost mai uşor decât proba scrisă la limba română. Vedem ce va fi şi la ultima probă, eu susţin examenul la biologie”, a spus una dintre elevele de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova.

Au fost şi elevi care au spus că a fost şi materie mai puţină la aceste simulări. „Au fost scoase multe capitole pentru simularea aceasta şi cred că de asta a apărut mai uşor. A fost bine. În martie vom avea simulări din toată materia. Anul acesta este mai dificil pentru noi, pentru că nu mai avem testele de antrenament ca să vedem ce tip de subiecte ne dau”, a spus o altă elevă de la Colegiul Naţinal „Carol I” din Craiova.

Ultima zi pentru simulări

La nivelul judeţului Dolj susţin, astăzi, proba la alegere din aria profilului sau a specializării. Rezultatele elevilor la simulările Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului se vor comunica pe 17 februarie şi vor fi dezbătute cu părinţii dar şi cu cadrele didactice şi se vor face planuri remediale. Elevii vor fi evaluaţi şi în luna martie, prin simulări ale examenelor naţionale organizate de Ministerul Educaţiei.


Astfel, simularea la nivel național pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a începe pe 20 martie 2023 cu proba scrisă la limba română, a anunțat Ministerul Educației. Pe 21 martie este simularea probei scrise la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale. Rezultatele simulării Evaluării Naţionale vor fi anunţate pe 29 martie.
În ceea ce priveşte simularea examenului de Bacalaureat cu subiecte naţionale, prima probă scrisă este cea la Limba şi literatura română, pe 27 martie, urmată pe 28 martie de proba obligatorie a profilului la Matematică sau Istorie. Pe 29 martie are loc proba la alegere a profilului. Rezultatele simulării vor fi anunţate pe 6 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS