Cum îi ajutăm pe copii să ia tot ce e mai bun din experienţele aduse de mediul şcolar? Ce contează cel mai tare, dincolo de avalanşa de informaţii, schimbări, aşteptări? Ce îi învăţăm să înveţe?
Primul an de şcoală vine cu schimbări capitale în viaţa copilului şi a părinţilor săi, iar acomodarea la noua rutină şi la cerinţele sistemului de învăţământ se poate dovedi o provocare greu de gestionat. Şcoala şi societatea românească pun mare accent pe achiziţiile cognitive, iar inteligenţa emoţională este o Cenuşăreasă neglijată, care aşteaptă să îi fie redată strălucirea. Psihologii atrag atenţia că inteligenţa emoţională este, însă, extrem de preţioasă şi că este nevoie ca dascălii şi părinţii să fie primii care să înţeleagă acest lucru pentru a putea să îi ajute pe copii să şi-o dezvolte.
“Trebuie, în primul rând, să îl ascultăm pe copil”
“Sunt multe achiziţii cognitive pe care copiii ar putea să le aibă la această vârstă, unii ştiind deja să citească sau să scrie, iar părinţii sunt foarte mândri de copilul lor. Dar mai mult de atât contează inteligenţa emoţională a acestuia. Contează enorm cum copilul percepe această nouă etapă – începutul şcolii. Din păcate sunt mulţi dascăli şi mulţi părinţi care încă nu ştiu ce înseamnă inteligenţa emoţională şi cât de importantă este. Implicit, nu ştiu nici cum să le explice şi să le dezvolte copiilor inteligenţa emoţională. Pentru că şi noi, adulţii, suntem deficitari la acest capitol”, explică Manuela Mitroi, consilier şcolar şi psiholog clinician.
“Trebuie, în primul rând, să îl ascultăm pe copil, să vedem ce ne spune despre temerile şi îngrijorările sale. Să vorbim cu el despre cum este la şcoală şi să nu transformăm şcoala în ceva de speriat. Preșcolarul devine școlar, devine un elev care trebuie să respecte un anumit program, care are diverse atribuții și responsabilități, dar nu trebuie ca acestea să fie resimţite ca nişte griji în plus. Părintele trebuie să fie alături de copil, să- l ghideze pe noul drum, să fie „liantul” între elev și doamna învățătoare”, adaugă aceasta.
Cum îl facem pe copil să înţeleagă competiţia
Odată cu notele şi concursurile şcolare, competiţia devine greu de evitat, iar imaginea şi stima de sine contează foarte mult în felul în care copilul o va gestiona. Pe de altă parte, copilul nu trebuie ferit de înfrângeri până la momentul începerii şcolii, căci acest lucru îi va îngreuna adaptarea.
“În ceea ce priveşte competiţia, ea este strâns şi de imaginea şi stima de sine, care se dezvoltă în timp.
În primul rând, părinţii ar trebui să înţeleagă că nu e bine să lase copilul mereu să câştige. Începând cu vârsta de 5-6 ani, copilul învaţă deja jocul după reguli, unde automat unul câştigă şi altul pierde. Iar de obicei copilul câştigă şi părintele pierde. Or asta nu este bine”, explică Manuela Mitroi.
Aceasta spune că, atunci când copiii sunt mici, este de preferat să înveţe să lucreze în echipă, în grup. Dar şi competiţia are rolul său. “Numai că ea trebuie să fie sănătoasă, specifică nivelului de dezvoltare al copilului”.
Sunt copii care deţin toate achiziţiile pe partea cognitivă, dar au deficienţe pe partea emoţională şi sunt emotivi, anxioşi, precizează psihologul. Iar aceştia au de pierdut la un examen sau un concurs, pentru că pot greşi sub presiune, deşi acasă ar face totul perfect.
Intervin şi temerile părinţilor, care încep să se întrebe: “Dcă al meu nu se descurcă la fel de bine ca alţii? De ce al meu nu ştie să facă X lucru?”, iar acestea se pot răfrânge asupra copilului şi pot alimenta presiunea.
Copilul trebuie să ştie că toată lumea greşeşte
Copiii au nevoie de încredere şi de încurajare, cu atât mai mult în primii ani de şcoală. Pe de altă parte, când copilul aude mereu: vei face foarte bine, poţi, el va gestiona mai greu o situaţie când va pierde. Aşa că părintele trebuie să îl facă să înţeleagă că toţi greşim.
“Este bine să le spunem copiilor, dacă participă la o competiţie sau concurs, în ce constă, cum va fi, ce urmează după şi să îl lăsăm pe el singur să aleagă dacă vrea sau nu să participe. Dacă aude “trebuie să participi/trebuie să faci”, iarăşi nu este bine, pentru că acest trebuie exercită o presiune în plus pe copil.
Putem să îi încurajăm, să le spunem că e în regulă să se obişnuiască cu aceste exerciţii, evaluări, dar să îi spunem şi că este posibil să fie anumite subiecte la care să nu ia punctaj maxim. Unii copii au o inteligenţă matematică foarte bună, alţii – una lingvistică, alţii – una vizuală. Copiii sunt diferiţi. Dar cei mai mulţi vor să participe, sunt motivaţi şi aici trebuie să vedem şi cum lucrăm la motivaţia intrinsecă, să îi facă plăcere acest lucru, nu să o facă doar pentru că îi promitem că îi cumpărăm ce îşi doreşte dacă face bine”, spune Manuela Mitroi.
Diferenţele de vârstă sunt foarte importante în primii ani
La vârsta aceasta, diferenţele dintre copii sunt evidente, contribuind la felul în care copiii se descurcă şi gestionează cerinţele şcolare.
“Dacă un copil are 6 ani când începe şcoala, iar altul 7, aceste diferenţe de vârstă sunt foarte importante. La fel, un copil poate a frecventat grădiniţa, altul nu a frecventat-o. Un copil poate înţelege imediat cerinţa, altul are nevoie de explicaţii suplimentare”, atrage atenţia psihologul.
Inteligenţa emoţională, esenţială în procesul de adaptare
La vârsta preșcolară mulți copii știu deja să citească sau să numere, însă aceste deprinderi nu înseamnă ca preșcolarul este pregătit pentru școală, semnalează Manuela Mitroi. “Foarte importantă este inteligența emoțională a copilului, cum percepe copilul această noua etapă. Este necesar ca părintele să-și încurajeze copilul să-și dezvolte memoria, atenția, gândirea , însă nu trebuie neglijați și alţi factori cu impact psihologic asupra copilului: motivația, comunicarea (atât cu colegii, cât și cu adulții), disciplina, aptitudinile sociale necesare într-un mediu de învățare, precum dialogul”.
O altă provocare importantă în această etapă este bullying-ul, care capătă noi forme. Despre cum îl sprijinim pe copil să facă faţă unor situaţii de bullying, într-un material viitor.
