-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieGrevă generală în învăţământ începând de astăzi

Grevă generală în învăţământ începând de astăzi

Grevă generală în învăţământ începând de astăzi. Sindicatele din Educaţie declanşează luni greva generală, nemulţumiţi de salarizarea personalului din sistem. Protestul urmează să continue până când Guvernul va veni cu o soluţie credibilă, care să ofere perspective foarte clare. Cei care au semnat pentru declanşarea ei vor renunţa la această formă de protest, potrivit Agerpres.

Sindicaliştii recomandă părinţilor să ţină copiii acasă în timpul grevei. Asta, deşi au dat asigurări că „nu se va pune lacătul pe şcoli”.

„Sunt şcoli care vor fi 100% în grevă şi nu are cine să-i supravegheze. Recomandarea pentru părinţi este să-i ţină pe copii acasă, dar şcolile nu se închid. Să fie foarte clar. Nu se pune lacătul pe şcoli. Acolo unde sunt profesori negrevişti vor avea grijă de copii dacă aceştia vin la şcoală” a declarat, duminică, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul negocierilor de la Palatul Victoria.

Au fost propuse stimulente financiare pentru debutanţi şi cadrele didactice titulare

Reprezentanţii Guvernului au propus în întâlnirea de duminică cu liderii sindicatelor stimulente financiare pentru debutanţi şi cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate în zone defavorizate.

Executivul şi-a menţinut totodată angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153, a precizat un comunicat al Guvernului.

Această măsură care vizează creşterea veniturilor, va fi extinsă şi pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8.

„Guvernul îşi asumă ca Educaţia să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare şi în eliminarea inechităţilor din legea salarizării. În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât, până la data de 15 iulie, la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare”, se preciza în comunicat.

Negocierile dintre sindicatele din Educaţie şi autorităţi vor continua

În perioada următoare vor continua negocierile dintre sindicatele din Educaţie şi autorităţi, însă acestea trebuie să vină cu „oferte foarte tranşante şi clare ca termen şi ca sume”. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS