10.1 C
Craiova
vineri, 8 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUite şcoala, nu e şcoala! Elevii, rătăciţi între profesorii grevişti şi cei care nu participă

Uite şcoala, nu e şcoala! Elevii, rătăciţi între profesorii grevişti şi cei care nu participă

Greva generală a profesorilor a venit ca o lovitură de graţie pentru sistemul de educaţie, după ce, în ultimii ani, elevii au fost cobaii perioadei de pandemie, când s-au văzut nevoiţi să înveţe online. Acum, elevii sunt puşi într-o altă mare încurcătură. În unităţile de învăţământ este o harababură totală. Unii elevi, ce-i drept puţini la număr, vin la şcoală, alţii nu vin, alţii sunt invitaţi să participe la cursuri online cu profesorii care nu au intrat în grevă. Cei care vin la şcoală sunt supravegheaţi de personalul care nu ia parte la grevă, iar la unele clase cursurile se predau normal. Între timp, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj continuă să ţină la sertar situaţia grevei pe fiecare şcoală în parte.

Într-un sistem de învăţământ măcinat de mai multe probleme, în care ritmul de învăţare a scăzut în ultimii ani cu precădere din cauza pandemiei Covid 19, a lovit acum şi greva generală a profesorilor, nemulţumiţi de salarizare, în mod special. Acest protest extrem coincide cu perioada premergătoare celor mai importante examene pentru elevi. Cu toate acestea, pare că nimeni nu a luat în calcul acest lucru, chiar dacă elevii sunt nucleul întregului sistem. Pe de o parte, sindicatele susţin că guvernul cunoştea faptul că va fi grevă în luna mai, pe de altă parte, decidenţii par luaţi prin surprindere, iar soluţiile întârzie să apară.

Se merge sau nu la şcoală în Dolj?

Doljul nu face excepţie de la greva generală. Unităţile de învăţământ de la noi arată ca şi cum ar fi în plină vacanţă de vară, atunci când apele se liniştesc, iar elevii au depăşit deja examenele importante. Diferenţa este că acum elevii ar fi trebuit să fie la şcoală şi să se pregătească intens pentru materiile importante la care vor susţine Evaluarea Naţională sau Bacalaureatul.

Aşa cum era de aşteptat, foarte mulţi părinţi au ales să îşi ţină copiii acasă, mai ales că procentul profesorilor aflaţi în grevă este foarte mare. Există, însă, şi excepţii, acolo unde profesorii au ales să nu intre în grevă. Aşadar, aceştia merg la şcoală şi susţin cursurile, cu elevii care se prezintă la ore. Există şi cazuri în care cursurile la anumite materii au loc online. În tot acest context, grupurile de Whatsapp sunt mană cerească, fiindcă acolo diriginţii, învăţătorii sau educatorii comunică cu părinţii şi îi anunţă noutăţile.

La Buzeşti, 97% din profesori sunt în grevă

Cum ISJ Dolj nu vrea să prezinte o situaţie punctuală referitoare la modul în care se desfăşoară greva în fiecare unitate de învăţământ, am încercat să aflăm cum arată acest protest în cele mai importante unităţi de învăţământ din Craiova. La Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti era pustiu marţi de dimineaţă. La şcoală au venit doar elevii de la şase clase primare ale căror învăţătoare au preferat să nu participe la grevă. „În această dimineaţă (n.r. marţi) sunt la cursuri doar şase clase de la şcoala primară, fiindcă avem şase învăţătoare care nu participă la greva generală. Pe lângă învăţătoare sunt şi 12 profesori care nu sunt în grevă. Procentual, este vorba despre 97% din profesori care au ales să intre în grevă, iar restul nu“, a declarat Ileana Didu, directoarea Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“.

La Pedagogic, 40% din profesori nu sunt grevişti

La Colegiul Naţional Pedagogic procentul profesorilor care nu iau parte la greva generală este destul de mare. „Aproximativ 60% din profesorii colegiului participă la grevă, iar 40% nu. Motivul pentru care numărul celor care nu participă este destul de mare îl reprezintă faptul că este vorba despre profesori tineri, care au inspecţiile de grad şi le-a fost teamă să nu le piardă. Ce pot să spun este faptul că putem asigura cu certitudine supravegherea elevilor care vin la şcoală“, a spus Adrian Stroe, directorul Colegiului Național Pedagogic „Ștefan Velovan“ din Craiova.

Şi la Liceul de Arte, în jur de 84% din profesori sunt în grevă generală, deci nu intră la clasă. Însă, ceilalţi profesori au ales să nu participe la protest. „84% din profesorii noştri sunt în grevă. Cei care nu au intrat în grevă îşi desfăşoară activitatea online, din sala de clasă. Profesorii de instrument care nu au intrat în grevă merg mai departe după orarul stabilit, în mod fizic. La orele de clasă copiii nu vin, însă cei care au ore individuale de instrument vin“, a spus Eduard Gegiu, directorul Liceului de Arte Marin Sorescu.

10 profesori de la Cuza nu participă la protest

Şi la Colegiul Naţional Elena Cuza, mare parte din profesori au ales greva. Dar sunt şi cadre didactice care merg mai departe cu predatul la clasă. „90% din profesori sunt în grevă. Este vorba despre 78 de profesori din 88. Sunt şi profesori care vin la şcoală fiindcă nu sunt în grevă. Aceştia îşi fac orele. Este vorba despre cei trei directori şi alte şapte cadre didactice. De asemenea, toţi cei 16 învăţători sunt în grevă. Sunt copii care vin la şcoală, însă frecvenţa este mai redusă. Între 50 şi 75% din efectivul de elevi se prezintă la orele profesorilor care nu sunt în grevă. La orele importante se merge cu programa mai departe. Mai ales acolo unde este vorba despre materia pentru examene“, a declarat Liviu Cotfasă, directorul Colegiului Naţional Elena Cuza.

Înscrierile la Bacalaureat, în mai puţin de o săptămână

În contextul grevei generale, este extrem de important faptul că examenele importante pentru elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a sunt foarte aproape. Marţi s-a luat decizia amânării Evaluării la clasa a VI-a. Din cauza grevei, aceasta a fost reprogramată pentru 30 şi 31 mai.
Deocamdată, nu au fost anunţate modificări pentru calendarele Bacalaureatului sau Evaluării Naţionale. Înscrierea pentru examenul de Bacalaureat începe în mai puţin de o săptămână, adică pe 29 mai şi va dura până pe 7 iunie. În perioada 12-14 iunie va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A. Între 14-15 iunie se va desfăşura evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B. Apoi, între 14 – 16 iunie va fi evaluarea competențelor digitale – proba D.

Între 19 – 21 iunie va fi evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C. Pe 26 iunie începă probele scrise, iar prima va fi cea la Limba şi Literatura Română. Aceasta este urmată, pe 27 iunie, de proba obligatorie a profilului. Apoi, pe 28 iunie se va susţine proba la alegere a profilului și specializării. De asemenea, pe 29 iunie va avea loc proba scrisă la Limba și literatura maternă. Liceeni îşi vor afla rezultatele pe 3 iulie. În aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00, se vor putea depune contestaţii. Acestea vor fi soluţionate în perioada 4-6 iunie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 7 iulie.

Calendarul Evaluării Naţionale

În cazul Evaluării Naşionale, înscrierile se fac în perioada 6 – 9 iunie. Pe 19 iunie are loc proba scrisă la Limba și literatura română, iar pe 21 iunie la Matematică. Pe 22 iunie se susţine proba la Limba și literatura maternă. Pe 28 iunie, până la ora 14:00, se vor afişa rezultatele. În aceeaşi zi, între orele 16:00 – 19:00, începe perioada de depunere a contestaţiilor, care va dura pânâ pe 29 iunie, între orele 8:00 – 12:00. Pe 4 iulie se vor afișa rezultatele finale.

Examenele vin, sindicatele nu renunţă la grevă

Cu toate că examenele bat la uşă, liderii de sindicat nu vin cu veşti bune şi spun că sunt decişi să continue protestul, fiindcă guvernul nu este dispus să le rezolve revendicările.

„De ieri (n.r. – luni) până acum (n.r. – marţi) nu s-a întâmplat nimic. Luni nu au mai fost negocieri. Au fost doar declaraţiile oficiale ale domnului Budăi. A spus că este gata ordonanţa de urgenţă pentru aplicarea în integralitate a legii salarizării, în regim de urgenţă, săptămâna aceasta. Dar acest lucru nu schimbă datele problemei. Asta pentru că cerinţele noastre sunt legate, în principal, de salariul de bază, adică majorarea acestuia. De asemenea, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Mai sunt alte câteva revendicări pe care le putem discuta, însă nu ni s-a oferit absolut nimic. În acest condiţii, declaraţiile publice i-au iritat şi mai mult pe colegii noştri. Era mult mai cinstit să se facă o celulă de criză la nivel de guvern, unde să se spună că trei zile se lucrează pe propunerile noastre.

Dar aşa, să ieşim cu frânturi, că se mai dă o ordonanţă, că se mai dau nişte bani de două ori pe an, nu e tocmai o treabă serioasă. E clar că sunt prinşi pe picior greşit guvernaţii, nu se aşteptau la mişcarea aceasta, pe care noi, de altfel, am anunţat-o de la începutul anului. Noi am anunţat întreg calendarul acestor acţiuni, încă de la începutul anului. Am văzut că sunt oameni care spun că acum ne-am trezit să facem grevă. Dar noi nu am făcut niciun rabat de la calendarul anunţat. Doar am tras speranţe că ceva se va schimba. Însă acest lucru nu s-a întâmplat“, a spus Nicu Cotescu, președintele Sindicatul Învățământului „Spiru Haret“ Dolj.

„Ce credeţi că îi mână pe aceşti oameni la grevă? Umilinţele şi nevoile“

Liderul de sindicat spune că profesorii se simt umiliţi, mai ales atunci când compară salariul lor cu cel al altor bugetari care se bucură de mult mai multe beneficii.

„Ce credeţi că îi mână pe aceşti oameni la grevă? Umilinţele şi nevoile, nimeni nu face aşa ceva de drag. (…) Vedem şi noi că la alte categorii de bugetari au crescut salarii, sporuri, achiziţii de maşini de lux şi aşa mai departe. Nu poţi să măreşti un salariu de 20.000 de lei cu 10%, fiindcă acest lucru înseamnă o creştere de 2.000 de lei, adică aproximativ cât tot salariul unui coleg de-al meu. Aici este umilinţa despre care vorbim! Ceea ce se spune în spatele uşilor închise este faptul că noi, cei din educaţie, suntem foarte mulţi şi că este foarte greu să avem salarii mai mari.

Întotdeauna când s-a făcut bugetul, educaţia a fost lăsată ultima, aşa că mereu se ajungea la fundul sacului şi nu mai aveau ce să ne dea. În opinia guvernanţilor, noi nu producem nimic, din mâinile noastre nu iese nimic, aceasta este gândirea lor, că fără noi se poate. Şi vedem bine în multe partide cine a ajuns în funcţii înalte în ultimii ani, oameni pentru care educaţia nu este o prioritate“, a declarat Nicu Cotescu, președintele Sindicatul Învățământului „Spiru Haret“ Dolj.

Ciucă întreabă sindicatele unde sunt elevii în revendicări?

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanți ai părinților și ai elevilor. Acesta le-a cerut să susțină demersurile Guvernului ca greva din educație să fie încheiată. El a promis că Guvernul va veni cu un calendar al rezolvării problemelor salariale. „Vă rog să fiți parte a soluției și să susțineți demersurile noastre pentru a stinge această grevă care ne afectează pe toți. Problemele salariale vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, avem nevoie de încredere. Vom veni cu un calendar al rezolvării problemelor salariale“, a declarat Ciucă în timpul întâlnirii, potrivit digi24.ro. „Unde este elevul în revendicările sindicale?“, a întrebat premierul. Acesta a mai afirmat că dacă este nevoie, va face oricâte întâlniri sunt necesare pentru a opri greva, dar în cadrul legal.

Citeşte şi: ISJ Dolj ține secret numele școlilor unde se face grevă generală

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS