6.7 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieGreva generală din Educaţie continuă. Profesorii au respins și ultima ofertă a Guvernului

Greva generală din Educaţie continuă. Profesorii au respins și ultima ofertă a Guvernului

Greva generală din Educaţie continuă. Propunerea Guvernului privind creşterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic şi cu 400 de lei pentru personalul nedidactic din învăţământ a fost respinsă. Anunţul a fost făcut miercuri seara de liderii federaţiilor sindicale din Educaţie.

Sindicaliștii au transmis că oferta guvernanților a ajuns în teritoriu. Ea a fost respinsă categoric de profesori. Aceștia nu sunt de acord cu eșalonarea creșterii pe trei ani. De asemenea, nu sunt de acord nici și cu o creștere de 1.000 de lei brut de la 1 iunie:

„Cum la medici s-a putut dintr-o singură tranșă, trebuie să se poată și la profesori. Profesorii au cerut dublarea sumei, vor o creștere de 2.000 de lei net, nu 1.000 de lei brut. Greva continuă”, au transmis doi dintre cei trei lideri de sindicate, miercuri seară, comform G4Media.ro.

Discuțiile dintre profesori și sindicaliști vor fi reluate mâine

Discuțiile dintre profesori și sindicaliști vor fi reluate mâine. Se va stabili oferta minimă acceptată de dascăli pentru a se întoarce la catedre.

Joi, Guvernul va emite o ordonanță de urgență. Aceasta va prevede o creștere de 1.000 de lei brut, lunar, pentru cadrele didactice, și câte 400 de lei brut pentru cele nedidactice. Salariul unui profesor debutant va crește până la 4000 de lei în următorii trei ani, conform declarațiilor făcute miercuri de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

Impactul bugetar pentru aceste creșteri salariale este de două miliarde de lei în următoarele 7 luni a mai transmis liderul PSD.

Citeşte şi: Sindicatele din învățământ nu acceptă planul propus de președintele Iohannis

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS