Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, marți, în a treia săptămână de grevă a profesorilor că probele de competență de la Bacalaureat, care ar trebui să înceapă luni, ar putea fi suspendate și echivalate cu notele obținute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului.
„Putem echivala probele de competențe cu notele de pe parcursul liceului”, măsură aplicată de minister în timpul pandemiei, a declarat Ligia Deca, potrivit edupedu.ro.
„Nu cred ca este o soluție ideală. Cred că trebuie date acele probe. Dacă vom ajunge în acea situație vom merge pe soluții pe care le-am mai testat deja”, a continuat Deca.
Ministrul Educației a accentuat că echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureatul 2023 cu notele obținute de elevi în timpul liceului „este o soluție pe care o luam în calcul, alături de altele”.
Citește integral pe Edupedu.ro.
Probele de competențe pentru Bacalaureat erau programate astfel:
12 – 14 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
14 – 15 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
14 – 16 iunie: Evaluarea competențelor digitale — proba D
19 – 21 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C