0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieMinistrul Educației anunță că vor fi suplimentate locurile pentru ''Grădiniţa de vară''

Ministrul Educației anunță că vor fi suplimentate locurile pentru ”Grădiniţa de vară”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, joi, că vor fi suplimentate locurile pentru Programul „Grădiniţa de vară”. „Este de neacceptat ca părinţii să stea la cozi, pe timpul nopţii, în vederea înscrierii copiilor“.

„Am trimis astăzi o notă în teritoriu pentru a suplimenta numărul de locuri pe perioada verii în unităţile de învăţământ preşcolar. Există un interes crescut mai ales în zona urbană şi, pe viitor, ne dorim ca toate aceste procese de înscriere să se poată realiza online. Consider că este de neacceptat să avem astfel de cozi, mai ales pe perioada nopţii. Trebuie să găsim soluţiile să avem o înscriere civilizată a copiilor în aceste forme de educaţie pe parcursul verii.

Am văzut şi eu imaginile şi mărturisesc că aceste situaţii sunt de evitat şi facem toate eforturile în acest sens. Programul acesta, şcoala de vară, este un program susţinut de către Primărie în cazul Sectorului 3. În fiecare an, în funcţie de numărul de cereri, au fost suplimentate locurile”, a afirmat ministrul, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Citește și: MAE reacţionează după ce un lider prorus a ameninţat cu atacarea podului Galaţi – Giurgiuleşti

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS