4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoljul, printre cele mai multe medii de zece din ţară la Evaluarea Naţională

Doljul, printre cele mai multe medii de zece din ţară la Evaluarea Naţională

23 de elevi din judeţul Dolj au reuşit să obţină media generală 10 la Evaluarea Naţională, conform rezultatelor iniţiale, publicate miercuri. Promovabilitatea în judeţ a fost de 73,18%.

Doljul a avut 3031 de medii peste 5 din totalul celor 4470 de elevi înscrişi.

Unde au fost obţinute mediile maxime

11 de unităţi de învăţământ figurează în topul clasamentului, cu media generală 10. Cele mai multe medii de zece au fost obţinute la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova şi la Şcoala Gimnazială „Traian” – cu câte 4 medii maxime. Topul este completat de Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” şi Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, cu câte 3 medii de zece.
Doi elevi de la Colegiul Naţional” Ştefan Velovan şi alţi doi de la Şcoala „Sfântul Dumitru” au reuşit, de asemenea, să înregistreze rezultate maxime.

Câte o medie de zece s-a înregistrat şi la Colegiul „Carol I”, Şcoala Gimnazială Dăbuleni, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Şcoala Gimnazială „Sf. Gheorghe” şi Liceul „Tudor Arghezi”.
18 unităţi de învăţământ au înregistrat medii de 10 la limba şi literatura română. La matematică, nota maximă a fost atinsă în 33 de şcoli.

23 de medii de zece la Evaluarea Naţională. Doljul, în topul naţional

Cele 23 de medii de zece plasează judeţul Dolj pe locul al patrulea la nivel naţional, după Bucureşti, cu 49 de astfel de medii, Iaşi, cu 28, şi Cluj, cu 24.

Sunt şi judeţe în care niciun elev nu a reuşit să obţină media zece: Caraş Severin, Covasna, Giurgiu, Tulcea şi Harghita.
19 unităţi de învăţământ din Dolj au obţinut un procent de promovabilitate de peste 90%.

Promovabilitate între… 0 şi 100%

Şase unităţi de învăţământ au un procent de promovabilitate de 100% în Dolj. Acestea sunt Şcoala „Mircea Eliade”, Colegiul Carol I, Şcoala Gimnazială Terraveda, Şcoala Sf. Dumitru din Măceşu de Sus, Şcoala Gimnazială Botoşeşti Paia şi Şcoala Gimnazială Gogoşu.

„Facem precizarea că la ultimele două şcoli procentul de promovabilitate este asociat unui număr mic de elevi. În fiecare an îi avem pe listă. La şcoala Gogoşu, avem un elev”, a transmis Aida Ionescu, inspector şcolar general adjunct.
Sunt şi unităţi cu 0% promovabilitate. Una dintre acestea este Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Craiova. 17 elevi s-au înscris aici la examen, însă numai 9 au susţinut probele. Nici la Şcoala din Brabova niciunul dintre cei 3 elevi care au participat la evaluare nu a reuşit să obţină media 5. Procent zero este şi la Liceul Special Pelendava.

Promovabilitatea din Dolj la Evaluarea Naţională, uşor mai mică decât procentul pe ţară

Potrivit primelor rezultate, înainte de contestaţii, procentul de promovabilitate la nivel naţional este de 76,2%. La nivelul judeţului Dolj, procentul este uşor mai scăzut – 73,12%, dar mai mare decât la simulare – 70,71%.

„Sperăm să fie aşa în fiecare an, să fim în continuu progres. Le urăm succes şi după perioada de contestaţii elevilor noştri şi tuturor elevilor şi suntem mândri că după o perioadă de grele încercări pentru noi toţi, totuşi elevii noştri ne-au făcut mândri că suntem doljeni, fiind pe podium la concursuri, olimpiade şi iată, şi la examenul de evaluare naţională”, a declarat Aida Ionescu.

Contestaţiile se mai pot depune joi, până în ora 12:00. Acestea vor fi soluţionate în cadrul unor centre regionale special organizate.

Citeşte şi: Bac 2023: Un candidat din Dolj a fost eliminat pentru fraudă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS