Portretul copilului crescut de părinţii zilelor noastre tinde să fie construit după o schiţă a bunelor intenţii care ajung să îi covârşească şi pe cei mari, cât şi pe cei mici. Din dorinţa de a le oferi cât mai multe experienţe şi un start în viaţă cât mai bun, părinţii de astăzi îi angrenează, încă de la vârste mici, pe copii într-o multitudine de activităţi. Intenţia este dintre cele mai bune: a explora capacităţile copilului şi a-i oferi cât mai multe şanse de reuşită. Însă, de la un punct, lucrurile încep să degenereze şi cu toţii ajungem să nu mai ţinem pasul cu ritmul trepidant al rutinei create.
Cum facem ca intenţiile noastre de a-i ajuta pe copii să nu aibă un efect contrar? Cum facem ca să nu ajungem să creştem nişte copii stresaţi, frustraţi, anxioşi? GdS a discutat subiectul cu psihologul Gabriela Ancuţa, într-un interviu menit să îi ajute pe părinţi să nu piardă din vedere, atunci când devin călăuzele propriilor copii, esenţialul. Să nu îi îndepărtăm pe copii de ei înşişi şi de noi înşine.
GdS: Viaţa cotidiană a unui copil, în general odată cu începerea şcolii şi până la liceu, se compune, de multe ori, dintr-un du-te vino marcat de şcoală, activităţi extracurriculare şi timp personal. Cum gestionăm programul astfel încât acesta să nu devină copleşitor?
Psiholog Gabriela Ancuţa: Programul acesta foarte încărcat, cu activităţi, cu şcoală, cu lucruri de învăţat, provocări, pe care uneori copiii şi-l doresc, iar alteori sunt motivaţi de părinţi sau chiar forţaţi, trebuie privit cu mare atenţie. Ca să nu se întâmple ca un lucru care ne-am dori să vină în dezvoltarea lor şi să îi ajute în viitor să se transforme în opusul şi să avem copii obosiţi, care îşi pierd interesul. Copii care atunci când ar trebui să aibă energia şi focusul la nivel maxim nu mai reuşesc pentru că au fost implicaţi în foarte multe activităţi la o vârstă la care nu aveau resursele interioare pentru aşa ceva. Iar pentru ca acest lucru să nu se întâmple trebuie să fim foarte atenţi la potenţialul copilului. Cât poate el să ducă.
Să nu punem în spatele lui mai mulţi saci decât are puterea, capacitatea să care.
GdS: Care este cea mai bună modalitatea de a menţine acest echilibru?
Psiholog: Gabriela Ancuţa: Trebuie să îl ajutăm din aproape în aproape. Şi să îl ajutăm să devină EL, nu să devină colegul lui sau verişorul sau altcineva mai bun. Să pornim de la ceea ce este el cu adevărat, de la resursele lui şi să îl ajutăm să devină cea mai bună varianta a sa.
Neapărat, trebuie să fim atenţi la interesele lui. Este foarte important să înţelegem, în primul rând noi, ca adulţi, că nu toată lumea trebuie să fie bună la toate. Un copil trebuie să aibă un cuvânt important de spus referitor la ceea ce îşi doreşte şi ceea ce îi face plăcere. Poate nu este atât de bun la matematică, dar nici nu ne dorim să rămână corigent. Nu ne setăm ca obiectiv să meargă la olimpiade, dar nu cădem nici în extrema cealaltă.
Atunci când discutăm foarte sincer cu copilul şi nu punem presiune, acesta înţelege multe şi reuşim să devenim parteneri pentru un anume scop. Copiii înţeleg că nu e în avantajul lor, de pildă, să ia note foarte mici. Dar în primul rând trebuie să îi înţelegem noi pe ei, să realizăm că unele lucruri nu sunt punctele lor forte şi că fac un efort în anumite domenii. Şi pornim de la ceea ce sunt şi facem progrese fără ca acestea să însemne, neapărat, 10 pe linie.
Conectarea copilului cu familia şi cu un grup, cu grupul său, este şi ea foarte importantă.
GdS: Cum putem contribui la această „conectare”, la a-i asigura un mediu sănătos de comunicare?
Psiholog Gabriela Ancuţa: Copilul trebuie să aibă persoane în jur cu care să poată să vorbească autentic. Să nu fie nevoit în permanenţă să joace un rol. Rolul pe care şi l-ar dori mama sau învăţătoarea sau tata. Ca să ne putem conecta cu copilul nostru, trebuie să pornim de la conectarea cu propria persoană. Trebuie să ne dăm voie să avem o conexiune cu noi înşine şi să ne recunoaştem cu sinceritate şi smerenie punctele forte, slăbiciunile. Să conştientizăm unde mai avem de lucrat. Să înţelegem cât din noi face un lucru pentru binele copilului şi cât ne dorim să fim bine văzuţi de alţii – de învăţător, de ceilalţi părinţi, cât din ceea ce ne dorim este din propriul nostru spirit de competiţie şi nu al copilului.
Sunt foarte multe presiuni exterioare şi echilibrul psihic se menţine destul de greu. Ca să îl învăţ pe copilul meu să fie el, să fie sincer cu el şi cu ceilalţi, să fie autentic, în primul rând trebuie să am eu sinceritate faţă de mine însămi. Pentru că relaţionăm mult cu propriii copii din prisma măştilor sociale, a rolurilor. A ceea ce se face, a ceea ce se consideră bun de către societate. Însă în felul acesta se creează o distanţă. Distanţa între cine suntem noi cu adevărat şi ceea ce se vrea de la noi. Distanţa aceasta, când devine tot mai mare, riscă să se transforme, la un moment dat, în simptomatologie psihică.
GdS: Pe lângă comunicarea onestă, un element de echilibru este şi timpul liber. Ce trebuie să avem în vedere în privinţa activităţilor copilului din timpul liber?
Psiholog Gabriela Ancuţa: Pentru ca un copil să poată susţine un ritm de învăţare trebuie neapărat să aibă momente de joacă şi de relaxare în felul său. Să aibă libertatea de a face ceea ce îi place lui. Acest spaţiu personal în care copiii se pot manifesta liber, cum îşi doresc, este ca o doză zilnică de vitamine. Dacă intrăm în această vâltoare a şcolii, a responsabilităţilor, a activităţilor extraşcolare, cădem în capcana de a pierde din vedere esenţialul: relaţiile, autenticitatea, iubirea. De aici putem clădi mai mult. Fără aceste lucruri, fundaţia pe care construim este putredă.
Şi încă un lucru important. Pentru ca părinţii să aibă un plin sufletesc din care să poată să le ofere copiilor, este foarte important ca şi ei să îşi ofere momente în care să îşi încarce sinele interior cu lucruri care îi bucură. E foarte important să ne luăm şi noi această doză de „vitamine”. Pe de o parte, pentru că este un exemplu foarte bun de oferit copiilor. Şi mai ales pentru că nu putem oferi din ceva ce este gol.
Citeşte şi: Primii ani de şcoală (II). Cum pregătim copilul să facă faţă episoadelor de bullying
