-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCalendarul anului școlar 2024-2025, publicat în Monitorul Oficial 

Calendarul anului școlar 2024-2025, publicat în Monitorul Oficial 

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial calendarul anului școlar 2024-2025. Școala va începe pe 9 septembrie și se va încheia pe 20 iunie. În total, anul școlar 2024-2025 va avea 36 de săptămâni de cursuri.

De asemenea, proiectul mai prevede că pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 6 iunie 2025. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 13 iunie 2025.

Anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 27 iunie 2025.

Totodată, pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.

Structura anului şcolar 2024 – 2025

Ministerul Educaţiei a detaliat structura anului şcolar 2024 – 2025, pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă.

  • Modul 1: 9 septembrie 2024 – 25 octombrie 2024
  • Vacanță: 26 octombrie 2024 – 3 noiembrie 2024
  • Modul 2: 4 noiembrie 2024 – 20 decembrie 2024
  • Vacanță: 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025
  • Modul 3: 8 ianuarie 2025 – 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025 sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București;
  • Vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025
  • Modul 4: 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025 sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz – 17 aprilie 2025
  • Vacanță: 18 aprilie 2025 – 27 aprilie 2025;
  • Modul 5: 28 aprilie 2025 – 20 iunie 2025
  • Vacanță: 21 iunie 2025 – 7 septembrie 2025.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare. Planificarea acstora este la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Citeşte şi: Angajații de la sol ai companiei aeriene Lufthansa au intrat în grevă. Haos în mai multe aeroporturi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS