0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPasiune hrănită și 16 ore pe zi: Rasky Robotics, alți campioni ai roboticii care fac cinste Craiovei

Pasiune hrănită și 16 ore pe zi: Rasky Robotics, alți campioni ai roboticii care fac cinste Craiovei

Dacă în lumea largă Statele Unite ale Americii și România sunt țările care luptă, adesea, pentru titlul de campion în competițiile de robotică pentru elevi, în țară Craiova devine un nume tot mai de temut de adversarii din alte orașe. În ultimii ani, două echipe din orașul nostru au reușit să obțină rezultate importante la competițiile din țară. Am aflat, într-un material GdS anterior, povestea echipei de la Colegiul Național „Frații Buzești”, Soft Hoarders. Alături de ei, la competiția națională care debutează chiar astăzi la Iași va participa și echipa Rasky Robotics, formată din elevii Colegiului Național „Elena Cuza”.

Rasky Robotics – 12 membri și 20 de voluntari

Echipa Rasky numără 12 membri și 20 de voluntari la fel de pasionați și determinați, care își dedică și 16 ore pe zi acestui domeniu înainte de concursuri.

Membrii activi ai echipei sunt Ștefan Jianu, Mondescu Miruna-Andreea, Alexandru Furtună-Cola, Vilcea Andrei, Bina Matei, Chiurtu Teodor Ștefan, Ignațiu Olivia, Rogociu Răzvan, Răcilă Ioana, Vintilă Selena, Fifor Timea și Mladin Claudiu. Dintre voluntari, cei selectați pentru competiția națională sunt Greșiță Ștefan, Calafeteanu Mihai, Tuță Eduard, Vasilache Sabrina, Picu Evelina, Gurgui Livia și Stănciulescu Luca.

Calificați la națională

Echipa Rasky Robotics a reușit să se califice la etapa națională a competiției de robotică din România în toate sezoanele, cu excepția celor doi ani de pandemie. Și în acest an au continuat tradiția, obținând un premiu important, care le-a oferit calificarea la etapa de la Iași.

„Am reușit să obținem premiul Connect Award – First Place, care se acordă echipelor ce realizează conexiuni valoroase în comunitate, atât pe plan local cât și pe plan național. Am reușit să creăm legături cu mai multe facultăți tehnice și companii care să ajute la dezvoltarea membrilor echipei și astfel am convins jurații să ne acorde acest premiu, care asigură accederea la etapa națională. Și pe teren am reușit să ne descurcăm destul de bine și am ajuns până în semifinale”, a menționat Miruna Mondescu, leader departament Marketing în cadrul echipei.

Echipa a făcut alianță în semifinală chiar cu echipa Soft Hoarders, colegii lor de la Frații Buzești care s-au calificat, de asemenea, la etapa desfăurată în acest weekend la Iași.
Nu este prima dată când cele două echipe se aliază în competiții. Anul trecut, la etapa regională, finala a fost câștigată de alianța formată de echipele craiovene.

„De când eram mic, îmi plăcea să desfac tot, să văd cum funcționează lucruri”

Echipa știe că strategia este esențială în această competiție și dedică ore întregi perfecționării pentru a obține rezultate cât mai bune. Până la 16 ore pe zi înaintea competițiilor, ne-au mărturisit membrii echipei.

„Aspirăm la etapa internațională de la Houston, din aprilie. Și ne gândim și la alte competiții care se organizează tot în America și la care ne-am dori să participăm, însă acestea se organizează după încheierea anului școlar, în vară. Chiar dacă sunt off season nu ne oprim, anul trecut am fost la 4 competiții off season care ne-au ajutat foarte mult să ne dezvoltăm, să ne perfecționăm pentru competiții oficiale. Vrem să ne înscriem la un concurs din SUA important, care va avea loc în această vară”, a precizat pentru GdS Ștefan Jianu, team leader Rasky Robotics.

„La robotică, programarea nu mai înseamnă doar litere pe un ecran”

Alexandru Furtună-Cola, senior în echipă și „creierul” departamentului de programare, a descoperit acest domeniu în clasa a IV-a. Urma atunci cursurile de informatică oferite de Palatul Copiilor din Craiova și a reușit să se califice de două ori în gimnaziu la etapa națională a olimpiadei.

Cel mai mult iubește la robotică faptul că programarea nu mai înseamnă doar cod, ci prinde formă. „Nu mai văd doar litere pe un ecran ci lucruri care se mișcă în timp real, este o transpunere în material a ceea ce scriu în cod”. El mai spune că, deși pare dificilă la prima vedere, cea mai grea parte a programării, în proiectele pentru competițiile de robotică, este prima săptămână. Apoi totul devine fluent.

Ce face robotul Rasky

Robotul realizat de echipă trebuie să îndeplinească anumite sarcini care constituie, practic, un barem în concurs.
„Am lucrat mult la acest robot, este a patra versiune. Rolul său este de a colecta niște elemente de joc hexagonale, numite pixeli, și de a le așeza pe o tablă cu o anumită înclinație, ceea ce înseamnă o întreagă serie de calcule privind unghiurile necesare pentru îndeplinirea sarcinii”, a explicat Ștefan Jianu.

Acesta a fost atras din copilărie de misterele din spatele lucrurilor materiale. „Întotdeauna mi-a plăcut să desfac lucruri, să scot un șurub, să văd cum funcționează lucrurile”, ne-a povestit.

Robotica și spiritul de echipă

Membrii Rasky Robotics consideră că lecția cea mai importantă pe care au învățat-o din experiența lor de până acum în acest domeniu a fost cum să funcționeze într-o echipă. Consideră atât de important acest beneficiu, încât mereu le povestesc despre asta și despre oportunități copiilor care se pregătesc să termine clasa a VIII-a, atunci când merg în școli să le împărtășească din experiența lor. Sunt chiar mândri că un membru al echipei lor a fost convins de prezentarea făcută la școala acestuia, într-o astfel de expunere. „Chiar am găsit o fotografie de pe vremea aceea, când am mers în clasa lui să povestim despre robotică și ne-am bucurat mult că acum facem fotografii din postura de colegi”, a spus Alexandru Furtună-Cola.

Marile provocări

Robotica nu este însă numai despre roboți și programare. Pentru echipele care participă la competiții, înseamnă un set întreg de obiective complexe. Promovare, logistică, strângere de fonduri, parteneriate.
Premiul Connect care i-a calificat la etapa națională a fost câștigat de Rasky pentru parteneriatele locale puternice. Aceștia au reușit să creeze conexiuni cu Facultățile de Automatică și Calculatoare și Electronică – Departamentul de Mecatronică și Robotică, de Mecanică, de Informatică, de Fizică și cu UMF.

Pentru autonomie financiară, la începutul fiecărui sezon contactează potențiali sponsori, ca să poată susține costurile de producție, de participare și nu numai.

Piesele sunt și ele o provocare, pentru că majoritatea sunt furnizate din America. „Putem folosi piese 3D printate de noi dar în anumite cazuri nu sunt suficient de rigide, de rezistente. Așa că, de exemplu, am dat comandă de piese la începutului acestui an ca să le avem pentru sezonul viitor”, a spus Ștefan.
Echipa este coordonată de doi mentori de la liceu, profesoarele de fizică Simona Sanda și Fleur Vlăduțoiu și de un mentor tehnic, ing. Horațiu Roibu, care predă cursuri la Facultatea de Automatică, Departamentul de Robotică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS