21.7 C
Craiova
duminică, 8 septembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieAstăzi începe Evaluarea Naţională

Astăzi începe Evaluarea Naţională

Evaluarea Naţională începe astăzi cu proba de Limba şi literatura română. Peste 160.000 de absolvenţi de gimnaziu s-au înscris la examen, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Următoarea probă, cea la Matematică, va avea loc joi, iar în cursul zilei de vineri – proba de limba şi literatura maternă.

„Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului, organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Probele încep la ora 9.00

Accesul elevilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8.00 – 8.30. Aceştia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor se poate folosi şi creion negru.

Probele încep la ora 9.00, când elevii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare).

Citeşte şi: Incendiu de vegetaţie în apropiere de Autostrada Soarelui. Traficul a fost deviat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS