3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatiePerioada de înscriere în învăţământul profesional, inclusiv dual, prelungită

Perioada de înscriere în învăţământul profesional, inclusiv dual, prelungită

Ministerul Educaţiei anunţă marţi că perioada de înscriere în învăţământul profesional, inclusiv dual, programată iniţial să se încheie în 5 iulie, a fost prelungită până la 11 iulie.

”Având în vedere prevederile Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.070/2023, conform cărora Comisia Naţională de Admitere poate aproba, în situaţii justificate, modificarea datelor limită/perioadelor şi evenimentelor din calendarul admiterii în învăţământul profesional şi în învăţământul dual, pentru anul şcolar 2024 – 2025, a fost aprobată prelungirea perioadei de înscriere în învăţământul profesional, inclusiv dual, prevăzută a se încheia pe 5 iulie, cu scopul de a asigura tuturor absolvenţilor de gimnaziu timpul necesar pentru a parcurge procedura de înscriere”, anunţă marţi Ministerul Educaţiei.

Perioada alocată completării fişelor de înscriere se prelungeşte până pe 11 iulie

Ca urmare a acestei decizii, perioada alocată completării fişelor de înscriere, precum şi perioada de înscriere efectivă în învăţământul profesional, inclusiv dual, se prelungeştepână la data de 11 iulie.

Validarea, de către Comisia judeţeană/a Municipiului Bucureşti pentru învăţământ profesional, respectiv de către Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de admitere, a listei candidaţilor admişi în învăţământul profesional, respectiv a listei candidaţilor înscrişi în învăţământul dual, se va face până cel târziu la data de 19 iulie 2024, după parcurgerea etapelor prevăzute de calendarul admiterii.

Calendarul după care se vor modifica celelalte etape ce trebuie parcurse de candidaţii care optează pentru învăţământul profesional/învăţământul profesional în sistem dual poate fi consultat AICI.

Ministerul precizează că această modificare nu afectează în niciun fel calendarul, respectiv desfăşurarea, procedurilor de admitere în învăţământul liceal teoretic.

Citeşte şi: Deputatul de Gorj, Dan Vîlceanu, trimis în judecată

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS