6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieBursele pentru elevi, valoare şi criterii de acordare

Bursele pentru elevi, valoare şi criterii de acordare

Elevii de liceu și de gimnaziu, cu excepția celor din clasele a V-a și a IX-a, care încheie anul școlar 2024-2025 cu media 9,50 sau mai mare primesc bursă de merit. Potrivit metodologiei-cadru de acordare a burselor școlare, publicată în Monitorul Oficial, care se aplică în structura anului școlar 2024-2025, elevii vor beneficia de mai multe tipuri de burse, conform Digi24.

Burse de merit în 2024 – criterii de acordare

În anul școlar 2024-2025, elevii de la gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, inclusiv învățământ profesional și dual, cu excepția elevilor din clasa a V-a și a IX-a, primesc bursă de merit.

Primul criteriu de acordare a bursei de merit în noul an școlar este dacă elevii din clasele specificate au media notelor mai mare sau egală cu 9,50 și au media 10 la purtare, ori calificativul „foarte bine” la purtare la terminarea anului școlar anterior. De asemenea, bursa de merit nu se acordă (se suspendă) pentru luna în care un elev are mai mult de 10 absențe nemotivate.

Elevii din clasele primare de stat vor lua în anul școlar 2024-2025, la fel ca până acum, doar burse sociale. Restul elevilor, respectiv cei din școala gimnazială și liceu, beneficiază, după caz, de următoarele tipuri de burse, potrivit metodologiei-cadru publicate în Monitorul Oficial: bursă de excelență olimpică I; bursă de excelență olimpică II; bursă de merit; bursă de reziliență; bursă socială; bursă tehnologică.

Criterii pentru acordarea bursei de merit pentru elevii din clasa a V-a și a IX-a

Pentru elevii din clasa a V-a se va calcula media primelor două module de cursuri/de învățare din anul școlar în curs. Pentru acordarea burselor în anul școlar 2024-2025, potrivit metodologiei, media trebuie să fie egală sau mai mare cu 9.50.

Elevii din clasa a IX-a vor primi bursă de merit pe baza mediei de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual, mediile trebuie să fie egale sau mai mari de nota 9,50.

Dacă în clasă vor exista: unul sau mai mulți elevi cu media generală/anuală/media notelor din primele 2 module de curs, pentru elevii din clasa a V-a; media de admitere pentru elevii din clasa a IX-a, egală cu a celui de pe prima poziție din lista beneficiarilor de burse – atunci lista cu elevii care primesc burse va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale.

Bursele școlare în 2024

Elevii din clasele specificate vor primi bursa de merit începând cu luna februarie, anul 2025, inclusiv pentru luna ianuarie. Nouatatea în anul școlar 2025-2025 este bursa de reziliență, care se acordă elevilor cu media notelor de la nota 7 în sus, până la pragul de acordare pentru bursa de merit, 9,50.

Vor primi bursă de merit și bursă de reziliență, în total, 30% dintre elevii unei clase. Dacă vor fi situații în care numărul elevilor cu medii cel puțin egale cu nota 9.50 este mai mare de 30% din colectivul clasei, atunci „lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia”.

Prin excepție, dacă vor fi clase în care elevii care îndeplinesc criteriile de acordare a burselor de merit și reziliență nu reprezintă cumulat un procent de 30% din efectivul clasei, aceste burse se pot acorda și unui procent mai mic de 30%.

O altă noutate în anul școlar 2024-2025 este aceea că au dreptul la bursă de merit și bursă de reziliență și elevii din învățământul profesional și dual, care au obținut: Premiile I, II și III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației; Premiul I la etapele naționale ale concursurilor/competițiilor școlare și extrașcolare, recunoscute de Ministerul Educației.

Un elev poate beneficia de o singură bursă de excelență olimpică pe an, de o singură bursă de merit pe an, indiferent de rezultatele obținute în anul școlar anterior, ca medie generală, ori rezultate la competiții.

Bursa de excelență olimpică I sau II nu se cumulează cu bursa de merit. Bursa socială se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II, și cu bursa de merit/ bursa de reziliență și bursa tehnologică, prevede metodologia nouă.

Ce valoare au bursa de merit și bursa de reziliență pentru elevi

Pentru anul școlar 2024-2025, cuantumul minim al burselor școlare pentru elevi este: Bursa de merit – 450 lei/lună; Bursa de reziliență – 300 lei/lună; Bursa socială – 300 lei/lună; Bursa tehnologică – 300 lei/lună. La aceasta se adaugă, după caz, și bursa pentru mame minore, în valoare de 700 lei/lună.

Cum se calculează bursele de merit, de reziliență și bursele tehnologice pentru elevi

Bursele acordate elevilor se calculează după formula care are în vedere: suma stabilită prin lege, zilele de vacanță, zilele libere.

Astfel, se va calcula: Cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru – CmB; Număr de zile lucrătoare din luna respectivă – NZL; Număr de zile de vacanță din luna respectivă – NZV. Formula de calcul este: (CmB/NZL) x (NZL – NZV) = suma bursei școlare de merit/reziliență/tehnologică. Exemplu concret pentru calculul unei burse de merit pentru elevi,  luna septembrie 2024: În luna septembrie, vor fi 21 de zile lucrătoare și 5 zile de vacanță, potrivit calendarului școlar 2024-2025, deoarece primul modul școlar va începe luni, 9 septembrie 2024, iar primele 5 zile se calculează și ele în totalul zilelor lucrătoare.

Astfel, calculul va fi: (CmB/NZL) x (NZL – NZV). (Cuantumul stabilit prin lege împărțit la număr zile lucrătoare, înmulțit cu număr zile lucrătoare minus număr zile vacanță). În calculul prevăzut, sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare. (450 împărțit la 21 = 21,428) înmulțit cu (21 – 5 = 16). 21,428 x 16 = 342,85 lei, se va rotunji la 343 lei/lună – bursă de merit pentru un elev în luna septembrie. Exemplu concret pentru calculul unei burse de reziliență pentru elevi, luna septembrie: Formula de calcul este aceeași: (CmB/NZL) x (NZL – NZV), însă cuantumul stabilit de lege pentru bursa de reziliență este de 300 lei. Astfel, se va calcula: (300 împărțit la 21 = 14,285) înmulțit cu (21-5= 16). 14,285 x 16 = 228, 56 lei, se va rotunji la 229 lei/lună – bursa de reziliență pentru un elev în luna septembrie.

Același mod de calcul este valabil și pentru bursa tehnologică, tot cu valoarea de 300 de lei, pentru elevii de la liceele tehnologice și profesionale.

Potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educației, „Bursele de merit, reziliență și tehnologice se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, în perioada primei sesiuni a examenului național de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale, cu condiția ca elevii bursieri să se prezinte la examene”.

Când primesc elevii prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025

Prima plată a burselor școlare din anul de curs va fi pe data de 20 noiembrie 2024. Mai exact, elevii vor primii banii de burse aferente lunilor septembrie și octombrie, primele două luni de cursuri ale anului școlar 2024-2025. Începând cu acest an, data de virare a banilor pentru bursele școlare este de 20 ale lunii, față de 15 ale lunii, cum a fost până acum. Acordarea burselor de merit și de reziliență în acest an școlar, pe baza mediei, se va face la fel ca până acum, la propunerea profesorului diriginte, fără să fie condiționate de depunerea unei cereri în acest sens.

Profesorul diriginte va trimite către secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit și de reziliență, pe baza mediei, în: primele 25 de zile calendaristice de la începerea anului școlar, pentru elevii din clasele VI-XII; primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie pentru elevii din clasa a V-a. Bursele de merit oferite pe baza rezultatelor obținute la competiții/concursuri școlare și extrașcolare, atestate prin documente școlare, respectiv prin copii de pe diplomele obținute la competiții, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ, se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/reprezentantul legal/elevul major.

Cererea se face în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar; sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obținerii premiului pentru elevii din anii terminali, conform metodologiei publicate în Monitorul Oficial. Rezultatele la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice/probe olimpice care vor sta la baza acordării burselor de merit vor fi atestate prin: copie diplomă loc I; adeverință de la federația sportivă națională pe ramura de sport respectivă; extras din calendarul competițional.

Citește şi: O femeie însărcinată a murit după ce i s-a făcut rău în autocarul cu care se întorcea în ţară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS