7.9 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieRomânia cheltuiește mai puțini bani pentru educație decât Zambia, raportat la PIB

România cheltuiește mai puțini bani pentru educație decât Zambia, raportat la PIB

În privința alocărilor bugetare pentru educație, România se situează la coada clasamentului. Cheltuielile făcute de Guvernul României pentru educație sunt printre cele mai mici din lume, după cum se arată în cel mai recent raport al UNESCO privind educația.

Datele raportului arată că România se află pe locul 123 din 171 în clasamentul mondial privind alocările din PIB pentru educație și pe locul 156 la partea de cheltuială publică generală, notează Edupedu.ro.

În anul 2015, 160 de state, printre care și România, și-au asumat că vor face demersuri ca până în anul 2030 să aloce între 4% și 6% din PIB între 15% și 20% din cheltuiala publică pentru educație, conform Declarației Incheon, adoptată în cadrul World Education Forum.

Raportul UNESCO arată că doar 34 de țări îndeplinesc cele două condiții de finanțare stabilite de Declarația Incheon și 78 de state îndeplinesc doar una dintre ele. În același timp, 58 de state nu au realizat niciun obiectiv, iar printre ele se află și România.

România a cheltuit doar 3,3% din PIB în 2023 și se află pe locul 123

România a cheltuit doar 3,3% din PIB în 2023 și se află pe locul 123, la același nivel cu Tanzania, după state ca Benin, Panama, Zambia sau San Marino. Un procent atât de mic, 3%, a mai fost alocat și de Irlanda.

La nivelul Uniunii Europene, cele mai mari alocări au fost făcute de Suedia (7,6%), Belgia (6,4%) și Franța (5,4%).

Când vine vorba de cheltuileile bugetare, România se clasează pe locul 156, cu un procent de 8,1%, după țări ca Sri lanka, Uganda sau Pakistan.

Cele mai mari cheltuieli pentru educație la nivelul UE au fost făcute de Estonia (14,3%), Suedia (13,5%), Lituania, Letonia, Cipru și Malta (12,7%).

Țara noastră are o strategie națională pentru dezvoltare durabilă

Țara noastră are o strategie națională pentru dezvoltare durabilă, care a fost adoptată în anul 2018 de Guvern, iar în privința obiectivului de dezvoltare pentru educație, ea „se adresează în principal următoarelor domenii: accesul tuturor copiilor la educație timpurie, învățământ primar și secundar echitabil și calitativ, care să conducă la rezultate relevante și eficiente, creșterea substanțială a numărului de tineri și adulți care dețin competențe profesionale relevante, care să faciliteze angajarea la locuri de muncă decente și antreprenoriatul. Asigură faptul că toți elevii dobândesc cunoștințele și competențele necesare pentru promovarea dezvoltării durabile”.

Citeşte şi: Elevi răniţi după ce un microbuz şcolar a fost implicat într-un accident

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS