3.4 C
Craiova
duminică, 15 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieSemnalul unui profesor de istorie: Manualele de clasa a XII-a sunt pline de „lozinci patriotarde“ și nu mai au nicio legătură cu abordările din epoca postdecembristă

Semnalul unui profesor de istorie: Manualele de clasa a XII-a sunt pline de „lozinci patriotarde“ și nu mai au nicio legătură cu abordările din epoca postdecembristă

Atât timp cât manualele de istorie de clasa a XII-a sunt pline de informații care transmit ideea că spațiul românesc a fost încă de la începuturile sale unul după care „dușmanii” au jinduit, că națiunea română a existat încă din evul mediu timpuriu, iar „patrioții” s-au luptat încă din vremea voievozilor pentru păstrarea „ființei statale”, nu trebuie să ne mirăm că societatea nu are anticorpii necesari combaterii unui discurs populist, scrie în Contributors.ro Andrei Avram, profesor de istorie la un liceu din București. El atrage atenția că manualele de clasa a XII-a sunt pline de „lozinci patriotarde“ și nu mai au nicio legătură cu abordările istoriografice din epoca postdecembristă.

Profesorul spune că, de multe ori simte că tot ceea ce construiește în clasele IX-XI este distrus în clasa a XII-a, iar „ceea ce ar trebui să fie o încununare a efortului depus în primii trei ani de liceu se transformă în lozinci patriotarde”.

La clasa a XII-a lucrurile se complică. Elevii de la „Real” nu mai manifestă un interes deosebit pentru istorie. Cu o oră pe săptămână, cei mai mulți dintre ei consideră această disciplină irelevantă, o materie care nu le poate îmbunătăți performanța la examenul de bacalaureat. Cei de la „Uman” învață pentru că trebuie, pentru că Istoria este una dintre materiile din care vor fi evaluați în mod obligatoriu la examenul maturității.

Însă multora li se par cel puțin suspecte afirmațiile din manualele de istorie, precum:

  • „Romanitatea românilor nu mai are a fi demonstrată și cu atât mai puțin contestată; poate fi acum recunoscută ca fapt istoric cert”.
  • „Autonomiile românești din Nordul Peninsulei Balcanice și din spațiul carpato-dunărean au fost amenințate cu anihilarea în secolele XI-XIII […]. Ele au reacționat și, în efortul lor de apărare, au trecut de la țară, cadrul politic tradițional, la stat”.
  • „Rezultatul conflictului multisecular dintre Țările Române și Poarta Otomană a fost, cu toate concesiile făcute acesteia, păstrarea ființei statale, în condițiile în care state mai puternice […] au dispărut de pe harta politică a Europei. În lupta antiotomană din secolele XIV-XV, țările românești au avut uneori tendința de a face front comun, dincolo de hotarele politice de moment”.
  • „Boierimea a fost tot timpul ostilă oricărui tip de absolutism fanariot și a susținut recâștigarea puterii politice a fost elementul principal al programului său politic”.

Pentru a fi sigur că sunt punctați, elevii încă trebuie să afirme faptul că „o constantă a acțiunilor desfășurate de români în Evul Mediu a fost lupta antiotomană”.

CITEȘTE CONTINUAREA AICI.

CITEȘTE ȘI: Craiova, mai scumpă decât Viena sau Praga 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS