Unul dintre efectele cu bătaie lungă ale pandemiei a fost schimbarea fundamentală a modului în care copiii sunt expuşi la informaţia online, crede consilierul şcolar Atena Ulmeanu. Aceasta spune că pandemia a condus la normalizarea învăţării prin intermediul telefonului sau a altor dispozitive electronice, cu consecinţe importante asupra copiilor, care nu au simţul critic necesar pentru a filtra informaţia.
„Unul dintre efectele pandemiei este că am normalizat procesul de învățare prin intermediul telefonului ( online), odată cu şcoala online. Iar noi, oamenii, învăţăm foarte mult prin imitaţie. În mediul online, copiii asistă la diverse forme de violență pe care o imită în cadrul școlar. Îndeosebi la vârste tinere, dar chiar şi ca adulţi încă învățăm prin imitație. Diferența este că un copil încă nu face bine deosebirea între ce este bine și ce este rău atunci când învață prin imitație”, atrage atenţia consilierul şcolar.
„E bine să avem fiecare timp să îl ascultăm pe cel de lângă noi”
O altă problemă este că foarte mulţi copii se simt neiubiți de propriii părinţi. Atena Ulmeanu mărturiseşte că la şedinţele de consiliere din cabinetul său şcolar vin foarte mulţi elevi care se plâng că nu are cine să îi asculte.
„Părinții nu conștientizează că majoritatea problemelor pleacă din mediul familial, iar copiii vin cu ele apoi în mediul școlar. Am foarte multe cazuri de violență domestică, sunt copii care recurg de multe ori la gesturi extreme pentru că nimeni nu stă să îi asculte. Simplul fapt că stau și îi ascult 30 sau 50 de minute, pentru ei înseamnă enorm. E bine să avem fiecare timp să îl ascultăm pe cel de lângă noi. Pentru că aceşti copii vin şi spun „Nu are cine să mă asculte. Nu mă iubește…Nu am curaj să le spun parinților”. De aici pleacă o serie de probleme”, spune consilierul.
Atena Ulmeanu se ocupă şi de copiii cu cerinţe educaţionale speciale şi spune că inclusiv în aceste cazuri apar provocări legate de părinţi, pentru că mulţi dintre ei nu acceptă recomandarea de încadrare a copilului într-un grad de handicap sau de orientare şcolară și profesională, fiind prea ancoraţi în universul lor subiectiv.
Pentru un părinte, „copilul lui – aşa cum este – e normalitatea”
„Când este vorba de un diagnostic, încerc să îi îndrum nu neapărat către încadrare într-un grad de handicap, dar măcar programe de consiliere psihologică individuală sau orientare școlară, pentru că se lucrează altfel, se reduce un pic din programa elevului, în cadrul activităților școlare ,dar foarte mulţi refuză. Într-o primă fază neagă problema. Încerc să le explic că dacă neagă problema nu înseamnă că ea nu există și, într-un fel sau altul, părintele este subiectiv.”
„Pentru el copilul lui, așa cum este, e normalitatea. Dar noi putem vedea diferența în cadrul școlar. M-am trezit inclusiv cu reclamații. Știu că sunt costuri, și eu am suportat costuri în ceea ce privește sănătatea, dar trebuie făcute anumite lucruri pentru că aceşti copii chiar pot fi integrați. Se pot crea lucruri extraordinare şi sunt destule exemple de copii cu CES care participă la practică, la tot felul de activităţi, care sunt integraţi social”, transmite Atena Ulmeanu.
CITEŞTE ŞI: Sănătatea mintală, sub efectul ecranelor: Pot produce efecte similare drogurilor
