Rezultatele elevilor de la Colegiul Naţional „Carol I” la simulările judeţene pentru examenul de bacalaureat au pus pe jar atât conducerea şcolii, cât şi părinţii. După ce elevii claselor a XII-a au obţinut note extrem de mici la simulare, echipa colegiului a trasat un plan de măsuri urgente, organizând un program de lecţii remediale după orele de curs. Se pare însă că această decizie a produs nemulţumiri în rândul unora dintre elevi şi părinţi, care s-au plâns că orarul remedialelor le dă copiilor programul peste cap.
Într-o sesizare trimisă pe adresa redacţiei, elevii unei clase de mate-info spun că în ultima vreme nu au avut profesori stabili la cele mai importante materii, română şi matematică, şi spun că şcoala blamează elevii şi părinţii când, de fapt, ea este vinovată. Însă rezultatele slabe la simulări nu sunt doar la nivelul acestei clase, ci la nivelul tuturor elevilor de clasa a XII-a.
Elevii acuză conducerea că e interesată doar de statistici şi prestigiul şcolii
Într-un mesaj transmis GdS, un grup de elevi de la Carol I se plâng că nu au avut profesori stabili la disciplinele-cheie şi că, în lipsa unei profesoare de limba română care este în concediu medical, nu ar fi fost trimis niciun suplinitor. Directorul Colegiului, Dănuţ Mic, a declarat însă că profesoara a fost înlocuită în această perioadă de un cadru didactic pensionat.
„Părinții noștri au fost trași la răspundere pentru notele de la simulare, însă nimeni nu discută despre faptul ca nu am avut un profesor stabil la aceste materii. Anul trecut profesoara noastră a avut probleme medicale și nu am făcut orele de română deloc fără profesori suplinitori. Anul acesta ne-au schimbat profesoara de română și este exact aceeași situație. Este în concediu medical și nu a fost trimis niciun suplinitor. Revenind la orele de matematică , de anul acesta avem un profesor nou, însă nu se știe sigur dacă va rămâne la clasa noastră din motive pe care școala nu vrea să ni le explice. Conducerea ne blamează pe noi și părinții noștri pentru notele proaste din simulări, însă nu fac nimic să schimbe asta. Sunt interesați de statistici, prestigiul liceului și nu au nici măcar un interes pentru a ne ajuta. Dacă nu am face meditații nu am putea promova bacul”, menţionează în sesizarea adresată GdS elevii.
„Avem o profesoară internată în spital, operată. Din informaţiile noastre, concediul său medical este până la finalul lunii februarie. În această perioadă, este suplinită de o profesoară pensionată, pentru că nu avem altfel de profesori la îndemână”, a replicat directorul Dănuţ Mic.
Media elevilor la simularea de la matematică a fost 5,55
Managerul spune că rezultatele slabe nu au fost doar la clasa cu cadrul didactic în concediu medical, ci la toate clasele. Astfel, media la simulările judeţene la disciplina matematică a fost de doar 5,55 la clasele de mate-info.
„Sunt rezultate care pe noi ne-au îngrijorat. Dar este şi perioada întoarcerii copiilor din vacanţă, este luna ianuarie, când curba de efort este într-un fel. Noi acum i-am convocat pe profesorii de matematică pentru programul lecţiilor, astfel încât până la următoarea simulare – cea naţională – care are loc la final de martie, noi avem un target de ridicare a punctajului la matematică, unde se cuantifică mai uşor, de 3 puncte pentru tot colectivul. Avem profesori cu experienţă care îi pot ajuta pe elevi să depăşească nivelul cunoştinţelor din prezent, care pe noi nu ne mulţumeşte, de aceea am şi luat aceste măsuri.
Mai mult, Consiliul de Administraţie al şcolii a hotărât ca profesorii noştri, care nu au voie să facă meditaţii cu elevii de la clasele unde predau, să nu mai facă meditaţii nici cu ceilalţi elevi din şcoală. Şi atunci, măsura aceasta care, juridic este posibilă, ne aduce în situaţia în care strângem lucrurile şi profesorii noştri se dedică şcolii. Ce fac cu copiii din alte şcoli e problema lor privată”, a precizat Dănuţ Mic, directorul unităţii de învăţământ, pentru GdS.
Directorul Colegiului Carol I: „Dânşii au găsit un singur responsabil: şcoala”
Conducerea şcolii a avut o întâlnire cu părinţii, care au fost convocaţi în şedinţă extraordinară. „Cum ne aşteptam, nici părinţii, nici copiii nu au nicio vină, şcoala este vinovată de toate. Situaţia nu este deloc roz, de aceea am şi decis imediat după simulările judeţene, printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie, demararea acţiunilor remediale, cu profesorii de la clasă şi cu ceilalţi profesori disponibili, pe grupe de 6-10 copii”, spune Mic.
Acest lucru nu a fost pe placul părinţilor şi al elevilor, care, susţine directorul C.N. Carol I, doresc ca orele remediale să fie programate în timpul programului şcolar, „în orele de sport, de muzică”.
Elevii ar trebui să revină la şcoală după-amiaza, pentru recuperare
La decizia Consiliului de Administraţie, cursurile remediale au fost programate începând de ieri, 17 februarie, pentru matematică şi limba şi literatura română. Fiecare curs remedial constă în două ore pe săptămână. Părinţii elevilor care necesită astfel de cursuri, în funcţie de situaţia şcolară, au fost înştiinţaţi cu privire la orarul acestor lecţii, existând un catalog aparte pentru aceste activităţi de recuperare a materiei şi de pregătire pentru examenul de bacalaureat.
Remedialele sunt prevăzute în contractul de muncă al profesorilor, în afara orelor de la clasă. Conform deciziei CA, lecţiile au după amiaza, de la orele 16:00 sau 17:00.
„Am gândit acest program astfel încât copiii să aibă timp să meargă acasă, să mănânce, apoi să revină la şcoală pentru remediale”, a transmis directorul. „Ştim că ei merg la meditaţii private. Este dreptul lor. Dar nici acolo nu au funcţionat lucrurile, având în vedere rezultatele. Iar aceasta este obligaţia şcolii în astfel de situaţii. Eu respect punctul de vedere al părinţilor, dar senzaţia mea, după discuţia conducerii cu aceştia, este că – atenţionaţi de aceste rezultate şi prezentându-se măsurile remediale – dânşii au găsit un singur responsabil: şcoala. Ori aici este mai complicată situaţia. Generaţia aceasta care este acum în clasa a XII-a este o generaţie care a învăţat în pandemie. Au avut doi ani pe care i-au stat la televizor. Cât au învăţat atunci s-a măsurat acum. Cunoştinţele din acea perioadă nu au fost acumulate mulţumitor”, a mai precizat Dănuţ Mic.
Dănuţ Mic: „Nu e posibil să programezi remedialele în timpul orelor. Este o ilegalitate totală”
Directorul Colegiului Naţional „Carol I” a explicat că este imposibil ca lecţiile remediale să se desfăşoare în cadrul programului şcolar: „Acum oamenii nu vor să streseze copiii… Să le dea peste cap programul de meditaţii. Dar nu e posibil să programezi remedialele în timpul orelor de psihologie, de sport etc. Remedialele nu se plătesc, sunt gratis, dar nu putem renunţa la orele din cadrul programului lor. Ce facem cu profesorii de sport? Îi plătim degeaba? Intrăm într-o ilegalitate totală. Programul de meditaţii îl pot schimba în funcţie de programul şcolii”.
Dănuţ Mic spune că rămâne la latitudinea părinţilor dacă acceptă sau nu oferta şcolii, însă aceştia vor fi cei responsabili în faţa copiilor.
„La examen, părintele va răspunde în faţa copilului pentru că nu l-a trimis la aceste activităţi”
„Noi avem responsabilitatea majoră, pentru că şcoala este cea care eliberează diplomele. Şi avem şi o problemă de imagine. Eu ca director trebuie să protejez imaginea şcolii, nu pot să îmi bat joc din cauza a doi-trei părinţi revoluţionari, care consideră că stricăm programul copilului. În fond, nu este nicio problemă. Noi am oferit această posibilitate, este la latitudinea părintelui dacă îl trimite sau nu pe copil la aceste remediale. La examen, părintele va răspunde în faţa copilului pentru că nu l-a trimis la aceste activităţi.
Relaţia părinte-copil este specială, copilul este protejat de părinte. Eu nu vreau să acuz nici părinţii, nici copiii. Doar le-am cerut părinţilor un parteneriat astfel încât să supravegheze venirea copiilor la remediale, iar noi urmând să le trimitem la final de săptămână evoluţia, prezenţa, tema parcursă, rezultatele testelor intermediare, care se dau pe fiecare subiect în parte. Este un mod riguros, pe care l-am gândit în profunzime. Ştim ce trebuie făcut. Numai că, nefăcându-se până acum, fiind o noutate, a fost receptat într-un fel”, a mai declarat directorul.
Conducerea vrea să ridice media cu 5 puncte până în vară
Managerul liceului consideră că una dintre cauzele cele mai importante ale acestui declin este ascensiunea tehnologiei. „De când au apărut telefoanele, laptopurile, ecranele, s-a modificat foarte grav comportamentul elevilor în relaţia cu profesorii şi părinţii. S-a schimbat modul de comunicare. Copiii sunt apatici, privesc la noi ca prin sticlă, nu îi mai interesează. Or, nu poate face numai şcoala acest efort de comunicare. Trebuie să acţionăm împreună, şcoală şi părinţi, înspre o deschidere a comunicării. Aceşti copii nu au cum să nu fie inteligenţi din moment ce au intrat cu medii peste 9 în clasa a IX-a.
S-a întâmplat ceva pe parcurs. Dar iată, nici Ministerul, nici Europa nu au ajuns la nişte concluzii clare privind acest declin în ceea ce priveşte interesul elevilor pentru învăţare. Ne-am organizat pentru a vorbi cu părinţii să îşi mobilizeze copiii să vină la cursurile remediale şi noi să le trimitem feedback. După martie propunem un alt target, să ridicăm cu 5 puncte. Avem copii care pot face asta. Dar e nevoie de acest parteneriat. De eforturi comune. Contează ce s-a întâmplat, dar mai puţin decât ceea ce facem. Nu mai discut despre vinovaţi. Am măsurat, avem o problemă, trebuie să proiectăm ceva şi să rezolvăm!”.
CITEŞTE ŞI: UMF Craiova a publicat calendarul admiterii, tematica şi bibliografia