Suma pe care părinții o plătesc pentru educația gratuită a crescut cu aproape 45%, față de 2021 și s-a triplat față de cea din 2018: cei mai mulți bani se duc pe meditații, care au apărut și la ciclul primar, arată un studiu naţional al „Salvaţi Copiii Romania“.
Costul mediu total anual crește odată cu vârsta copilului, de la 6.803 lei în cazul ciclului primar, la 10.781 lei la gimnaziu și 12.119 lei la liceu. Meditațiile sunt menționate ca un cost asociat educației de 48% dintre părinți. Analizând pe niveluri de educație, observăm niveluri similare pentru gimnaziu și liceu (64% respectiv 66%) și un nivel mult mai redus, dar totuși impresionant, în cazul elevilor din ciclul primar (19%).
Incidența meditațiilor este cea mai ridicată în București (60%).
98% dintre părinți indică cel puțin o categorie de costuri asociate cu frecventarea școlii de către copiii lor.

Părinții sunt nevoiți să plătească, în medie, aproape 10.000 de lei anual pentru meditații, after school și materiale didactice, arată un sondaj Salvați Copiii România, pe baza datelor culese la finalul anului 2024. Astfel, comparativ cu anul 2021, costul mediu anual suportat de părinți pentru educația copiilor crește cu aproximativ 3.100 de lei, până la 9.818 de lei anual.
Cele mai importante creșteri sunt cele legate de meditații, aproximativ 3.700 lei, și after school, aprox. 2.500 lei. În acest context, Salvați Copiii România atrage atenția asupra discriminării la care sunt supuși copiii din medii vulnerabile și propune o serie de măsuri menite să restabilească accesul egal al tuturor copiilor la educație de calitate.
Costul mediu total anual crește odată cu vârsta copilului, de la 6.803 în cazul ciclului primar, la 10.781 la gimnaziu și 12.119 la liceu.
Principalele date din anchetă:
– În comparație cu rezultatele analizei anterioare, observăm o creștere de 44,33% a costului total mediu acoperit anual de familie pentru școlarizarea fiecărui copil. Această modificare este cu atât mai îngrijorătoare cu cât consultarea anterioară a avut loc la începutul anului 2021, când trecerea la educația online generase o creștere uriașă a cheltuielilor familiilor (în special pentru dispozitive și echipamente periferice).
– Dacă analizăm evoluția cheltuielilor medii totale în comparație cu nivelul înregistrat la analiza din anul 2018, se remarcă o triplare a costurilor ascunse ale educației.
– 24% dintre părinții copiilor din ciclul primar menționează costuri legate de After School / Școală după Școală (SDS), cu un cost mediu anual de 6.781 lei (cel mai ridicat dintre toate costurile). Incidența acestui cost este semnificativ mai ridicată în București (15% din total părinți) și cea mai scăzută în mediul rural (3%).
– În peste jumătate dintre cazuri (55%), programele SDS sunt organizate la școala unde învață copilul, în timp ce 37% dintre respondenți au indicat mediul privat, 10% au menționat ONG-urile, și doar 1% o altă școală publică. În 6 din 10 cazuri (62%), familia este cea care suportă în întregime costurile programului, iar într-un caz din 10 (11%), costurile sunt împărțite între părinți și o altă instituție.

Meditaţiile, cost asociat educaţiei
– Meditațiile sunt menționate ca un cost asociat educației de 48% dintre părinți. Analizând pe niveluri de educație, observăm niveluri similare pentru gimnaziu și liceu (64% respectiv 66%) și un nivel mult mai redus, dar totuși impresionant, în cazul elevilor din ciclul primar (19%).
– Deși nu toți respondenții apelează la meditații pentru copiii lor, atunci când apar, meditațiile reprezintă al doilea cost ca nivel mediu, atingând pragul de 6.234 lei. După cum era de așteptat, cei mai mulți dintre respondenții care apelează la meditații pentru copiii lor fac acest pas în vederea pregătirii pentru examenele naționale (58%), următorul motiv fiind recuperarea materiei pe care copilul nu reușește să o parcurgă la clasă (36%) și îmbunătățirea performanțelor deja atinse de copil (32%).
Majoritatea copiilor fac meditații la matematică, limbi străine și limba română
Incidența meditațiilor este cea mai ridicată în București (60%), cu aproximativ 20 puncte procentuale mai ridicată decât alte orașe și mediul rural.
Majoritatea copiilor fac meditații la matematică, limbi străine și limba română. Materii precum informatica, fizica, chimia sau biologia apar ca subiect de meditații majoritar la liceu, în celelalte cicluri de studii având o incidență marginală.
Costul lunar al meditațiilor este de aproximativ 1.000 de lei, iar un copil face, de regulă, meditații la două materii.
Costul meditațiilor este resimțit ca un efort semnificativ, care presupune amânarea unor cheltuieli necesare, de aproximativ 25% dintre respondenții ai căror copii le urmează.
În funcție de venitul gospodăriei, observăm că incidența meditațiilor este mai scăzută (35pp vs. 48pp total eșantion), în cazul familiilor care câștigă sub 5.000 de lei net, se menține constantă în jurul valorii de 50pp în cazul familiilor care câștigă între 5.000 și 20.000 lei lunar și crește la o valoare de aproximativ 65% peste acest prag de venit.
În ceea ce privește fondul clasei și fondul școlii, comparând cu rezultatele consultării din februarie 2021, observăm scăderi semnificative ale proporției părinților care afirmă că aceste contribuții au o natură obligatorie (de la 22% la 16% în cazul fondului clasei și de la 13% la 7% în cazul fondului școlii).