0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieAdmiterePrimele rezultate la Evaluarea Națională se afișează astăzi

Primele rezultate la Evaluarea Națională se afișează astăzi

Primele rezultate la Evaluarea Naţională se afișează, astăzi, pentru prima oară în noul sistem când se vor publica notele fără a dezvălui numele şi prenumele elevului examinat.

172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti, s-au înscris în acest an pentru a susţine Evaluarea Naţională din sesiunea 2 – 27 iunie, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Rezultatele se vor afișa până la ora 14.00. Tot luni, între orele 16.00 şi 19.00, şi marţi, între orele 8.00 – 12.00, se vor putea depune contestaţiile.

În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Evaluarea Naţională a fost susţinută în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, ţinând cont de măsurile impuse de pandemia de coronavirus.

Prezența absolvenților la cele două probe

161.038 de candidaţi au fost prezenţi luni la proba scrisă la Limba şi literatura română. Potrivit MEC, 11.490 (6,7%) de candidaţi nu s-au prezentat la examen. Dintre aceştia, 166 de elevi se află în izolare, iar alţi 18 sunt spitalizaţi/carantinaţi. Un singur candidat a avut temperatura peste maximul admis. La această probă au fost eliminaţi, pentru tentativă de fraudă, trei candidaţi, lucrările acestora fiind notate cu 1, amintește Agerpres.

Prezenţa la proba scrisă la Matematică a fost de 93,1%. Un procent de 6,9% a absentat. Trei candidaţi au avut temperatura peste maximul admis. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminaţi patru candidaţi, lucrările acestora fiind notate cu 1. Potrivit centralizării MEC, 167 de candidaţi se aflau în izolare şi 20 erau spitalizaţi/se aflau în carantină.

La proba de limba maternă s-au prezentat 9.553 de elevi. Conform MEC, nu au fost prezenţi la această probă 758 de candidaţi. Nu au fost cazuri de copii care să fi avut temperatura peste 37,3 grade Celsius sau să fi fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Proba a fost susţinută la: Limba italiană, Limba germană, Limba maghiară, Limba slovacă, Limba sârbă, Limba ucraineană şi Limba romani (rromani). Conform centralizării MEC, 18 candidaţi se aflau în izolare şi unul – spitalizat/în carantină.

Completarea opțiunilor

Absolvenţii de gimnaziu care la Evaluarea Naţională au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare ori carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu au participat din alte motive medicale se vor putea înscrie la sesiunea specială a examenului.

Ei vor susţine pe 29 iunie – proba de Limba şi literatura română, iar pe 30 iunie – pe cea la Matematică.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2 – 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS