3.4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieAdmitereDolj: 3695 absolvenți ai clasei a VIII-a, înscriși la Evaluarea Națională

Dolj: 3695 absolvenți ai clasei a VIII-a, înscriși la Evaluarea Națională

Pentru susținerea examenului de Evaluare Națională 2021, în județul Dolj s-au înscris 3695 absolvenți ai clasei a VIII-a, din care 2252 în mediul urban și 1443 în mediul rural, conform situației centralizate și transmise Ministerului Educației.3694 de candidați sunt din serie curentă și 1 candidat este din serie anterioară.

Examenul începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 24 iunie, se desfășoară proba la Matematică.

Probele pentru examenul de Evaluare Națională încep la ora 9:00. Accesul candidaţilor în sălile de examen va fi permis începând cu ora 8,00 până la ora 8,30. Candidaţii vor primi subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare, dacă este cazul. Broşura se va preda la finalul probei. Întrucât conţine subiectele şi rezolvările acestora, nu rămâne în posesia candidaţilor. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore.

În județul Dolj, examenul de Evaluare Națională se desfășoară în 116 de centre de examen.

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Rezultatele finale vor fi afișate duminică, 04 iulie. Comunicarea rezultatelor obţinute la examen se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor.

Reguli de respectat

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Probele sunt monitorizate audio-video.

Organizarea accesului în unitatea de învăţământ se face prin stabilirea circuitelor funcţionale prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure „trasee prestabilite” de intrare, de deplasare în interiorul unităţii de învăţământ şi de părăsire a acesteia, facilitând păstrarea unei distanţe corespunzătoare între persoane. În incinta centrului de examen se va purta masca de protecție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS