5.1 C
Craiova
joi, 21 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieAdmitereDolj: Au fost repartizați 3377 de elevi în învăţământul liceal

Dolj: Au fost repartizați 3377 de elevi în învăţământul liceal

Ministerul Educaţiei a publicat astăzi, 24 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională.

În județul Dolj, numărul total de locuri pentru admiterea computerizată a fost de 3574. Au fost repartizați 3377 de elevi (98.8%) în învățământul liceal de stat din totalul elevilor cu opțiuni completate – 3415.

Cei doi elevi din județul Dolj care au obținut la Evaluarea Națională media 10 (zece) au fost repartizați la:

  • Colegiul Național ”Carol I” Craiova,
  • Colegiul Național ”Sf. Sava” București.

38 de elevi nu au putut fi repartizați în prima etapă (1.2%), având un număr insuficient de opțiuni pe fișa de înscriere. Aceștia vor intra în a doua etapă de admitere.

Numărul de locuri rămase libere pentru etapa a doua este de 197 din care 164 în mediul urban și 33 în mediul rural.

În urma repartizării computerizate, Colegiul Național ”Frații Buzești” din Craiova se află pe locul 10 la nivel național cu specializarea Științe ale Naturii, ultima medie de admitere fiind 9.67.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 25 – 30 iulie 2024 candidații repartizați în prima etapă vor depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor la care au fost repartizaţi.

Detalii suplimentare puteți accesa la următorul link: http://admitere.edu.ro/

Citeşte şi: (VIDEO) Incendiu în cartierul Popoveni din Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS