0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieBacalaureatVâlcea: Examenul Național de Bacalaureat este organizat în 11 centre de examen

Vâlcea: Examenul Național de Bacalaureat este organizat în 11 centre de examen

În perioada 1–5 iulie se desfășoară probele scrise ale Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024.

Probele sunt după cum urmează:

  • Luni, 1iulie, Proba E) a) – proba scrisă la Limba și literatura română;
  • Marţi, 2 iulie, Proba E) c) – proba scrisă obligatorie a profilului;
  • Joi, 4 iulie, Proba E) d) – proba scrisă la alegere a profilului și specializării;
  • Vineri, 5 iulie, Proba E) b) – proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Probele scrise implică următoarele discipline:

  • limba și literatura română – proba E) a), limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale) – proba E) b),
  • matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie – probele E) c) și E) d).

În județul Vâlcea, Examenul Național de Bacalaureat este organizat în 11 de centre de examen.

Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 2537 de candidați de la învățământ de zi, seral și frecvență redusă, 2235 din seria curentă şi 302 candidați din seriile anterioare.

7 absolvenţi de liceu au solicitat adaptarea condițiilor de examen.

Desfășurarea examenului

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Lucrările vor fi scanate în faţa elevilor, câte trei elevi rămânând în fiecare sală de examen, până la scanarea ultimei lucrări.

Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei dedicate evaluării şi gestionate de Ministerul Educaţiei.

Primele rezultate vor fi afișate anonimizat luni, 8 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00. Rezultatele finale vor fi communicate în data de 12 iulie 2024, după soluţionarea contestaţiilor.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale,
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea,
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Citește și: (VIDEO) 395 de sancțiuni contravenționale aplicate în urma unei razii organizate în Mehedinți

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS