În zonele aglomerate, în special piețe și tîrguri, comercianții și-au deschis tot felul de prăvălii și chioșculețe insalubre, în care vînd de toate. Dar cele mai rentabile par a fi așa-zisele „minirestaurante“, în care se vînd doar mici și bere. Lunea, cînd e zi de tîrg, toți proprietarii de astfel de unități de alimentație publică își încing grătarele pentru mititei, pun berea în ligheane cu gheață și așteaptă mușteriii, care nu întîrzie să apară. Consumatorii, aflați de regulă în mare grabă, nu mai au timp să se uite pe ce dau banii și înfulecă repede doi-trei mici fierbinți cu muștar, beau o halbă de bere rece și se duc unde au treabă.
Numai că, dacă graba lor nu ar fi atît de mare și și-ar face un pic de timp pentru a se uita mai atent la aspectul exterior al celei care îi servește sau la vasele în care este amestecată pasta de mici, probabil că ar renunța la gustoșii mititei.
Încăperile în care se pregătesc mititeii care ajung pe grătar sînt insalubre, vasele sînt unsuroase, muște peste tot, pîinea este ținută în saci sau în pungi de nailon; apa caldă nu curge, iar substanțe dezinfectante nu există; vînzătoarele aveau halatele și mîinile murdare. De ochii presei, Elena Tănase, patroana societății PALARIF PLAST SRL, din tîrgul de săptămînă din Craiova, și-a scos șorțul foarte murdar și l-a întors pe dos: „Gata, acum sînt curată. A fost mare aglomerație, că așa este lunea, și n-am avut timp să mă schimb sau să mă spăl pe mîini“.
Vînzătoarea de la SC HRISA SRL nu a putut dovedi că toată carnea pe care o avea într-un frigider care avea ușa ruptă avea certificat de calitate și documente de proveniență.
Societățile PALARIS PLAST, AF Tănase Elena, SC HRISA SRL, SC FIERARU DOM SNC, verificate de inspectorii Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC) Dolj, au fost sancționate cu amenzi cuprinse între unu și zece milioane de lei pentru nerespectarea condițiilor de igienă. „În astfel de localuri nu sînt respectate nici cele mai elementare norme de igienă. Nu au cloramină, este mizerie pe jos și muște, peste tot. Carnea de mici este proaspătă, unitățile sînt autorizate, însă sînt insalubre și pun în pericol sănătatea consumatorilor“, a spus Aurelian Toma, inspector în cadrul OJPC Dolj.
În tîrgul de săptămînă, micii se prepară și se vînd în condiții insalubre
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei