Presedintele Consiliului Judetean, Nicolae Mischie, este cu siguranta cea mai controversata persoana din judetul Gorj. Intr-un fel este normal, datorita functiei pe care o ocupa, insa principala cauza a acestei ipostaze in care se afla este maniera sa de lucru, considerata de unii ca fiind dictatoriala. Multi sint cei care asteapta sau care participa efectiv la operatiunea „saparea lui Mischie“. Atacul pe care l-au dezlantuit acum este total, strategii acestui razboi incercind sa profite de asa-zisul conflict iscat intre Nicolae Mischie si guvernul din care face parte. Fostul prefect, Pantelimon Manta, unul dintre dusmanii declarati ai „mujahedinului“ Mischie, a inceput „invazia terestra“.
Acuzatiile care i se aduc lui Nicolae Mischie sint din cele mai grave, dar pina acum nu au fost confirmate de catre organele statului. Pantelimon Manta a formulat o serie de acuzatii formata – la prima vedere – dintr-o infinitate de puncte. Nu stim daca acuzatiile sint fondate sau nu. De aceea le vom da publicitatii asa cum sint ele formulate, pentru a nu fi acuzati ca am fi partinitori. Noi scriem si cititorul judeca. „Nicolae Mischie urmareste, in functiile pe care le detine, numai interese personale sau de grup. Actiunile sale creeaza premisele unor disfunctiuni in activitatile economice care se desfasoara in judet. A efectuat, in perioada mandatului sau, peste 30 de deplasari in strainatate, adeseori insotit de oameni de afaceri care l-au sponsorizat, gen Relu Stefanoiu sau Nicolae Lupescu. De exemplu, la ultima deplasare pe care a facut-o in Israel, Lupescu a fost trecut in acte prin fals ca facind parte din Ansamblul Artistic Doina Gorjului. Mischie a construit si a imbunatatit doua case imense, in valoare de peste zece miliarde de lei. Uzind de functia pe care o detine, a modificat in mod abuziv lista celor 22 de obiective de investitii pentru alimentarea cu apa potabila in 67 de sate. Fata de hotarirea guvernului, Mischie a scos unele sate de pe lista si a introdus altele, printre care Godinestiul, localitatea in care s-a nascut. Cele 22 de obiective de investitii aprobate de MLPAT au fost incluse in contractul incheiat cu firma israeliana. In perioada 1998 – 2000, a favorizat diferite firme private, ai caror actionari fac parte din cercul sau de relatii, pentru obtinerea dreptului de realizare a unor obiective de investitii. Exemplificam in acest sens firmele: SC CRECOMPANY SA Bumbesti-Pitic, careia prin lucrarea de licitatie publica i s-a incredintat executarea obiectivului de investitii pietruirea drumului comunal DC 49 – drumul judetean DJ 605 si SC CONINVEST SRL, pentru investitiile de reabilitare a Teatrului de vara Matasari. Referitor la SC CRECOMPANY SA Bumbesti-Pitic, specialistii in constructii care au facut parte din comisia de licitatie au stabilit ca aceasta nu a mai executat reabilitari de drumuri, nu dispune de utilaje si personal de specialitate. In cazul firmei CONINVEST SRL din Tirgu Jiu, Nicolae Mischie a intervenit personal pentru incredintarea directa a lucrarilor. Verificarile efectuate la lucrari de catre specialistii in Inspectia in Constructii au stabilit ca acestea nu corespund. Astfel se explica faptul ca dosarele de urmarire penala intocmite lui Nicolae Lupescu, patronul CONINVEST, stagneaza de mai multi ani la nivelul Inspectoratului de Politie si al Parchetelor locale“.
Mischie si-a tras fonduri PHARE
Acuzatiile fostului prefect, Pantelimon Manta, nu se opresc aici. „Sfidind orice reguli ale moralei, a intocmit si aprobat, prin Agentia de Dezvoltare Regionala (al carei membru este), doua dosare prin care beneficiaza de fonduri PHARE nerambursabile de peste trei miliarde de lei, dosare intocmite pe numele sotiei sale si al cumnatului sau, iar societatile se numesc SANDA NIC SRL si SC GOSPODARUL SRL. S-a autopropus membru in Consiliul de Administratie al Casei de Asigurari, incasind peste 100 de milioane de lei. Recent s-a gindit sa cedeze aceasta afacere si sa propuna la Casa de Asigurari chiar pe sotia sa si pe cea a prefectului. Cind si-a depus candidatura pentru consiliul judetean nu avea domiciliul in Gorj. Desi nu are dreptul, este membru in Consiliul de Administratie al unor firme private. A tiparit sub nume personal sau sub egida Consiliului Judetean Gorj, dar si-a inscris numele sau pe mai multe carti pe care le-a valorificat prin diverse institutii din subordinea Consiliului Judetean Gorj. A tiparit mii de harti ale Gorjului, pliante, un album a carui editare si tiparire a costat nu mai putin de un miliard de lei. In 55 de ani n-a publicat nimic, iar in ultimele 12 luni a tiparit sase – sapte carti. Culmea tupeului, acest semidoct si arogant incalca orice norma etica si profesionala, devenind doctor in istorie. Vom trai si vremuri cind il vom vedea academician. A vorbit numai in luna iulie a anului 2000, la telefonul mobil pe care il are de la consiliul judetean, de aproape 100 de milioane“. Acuzatiile aduse lui Mischie continua pe inca cinci pagini. Din lipsa de spatiu, am hotarit sa le dam publicitatii pe cele mai importante.
„Manta nu intelege evolutia speciei umane“
Asa cum era normal, am cerut si parerea celui acuzat. Nicolae Mischie a afirmat: „Domne, am raspuns in repetate rinduri, punctual, la acuzatiile pe care mi le aduce fostul prefect. M-am plictisit. El nu intelege evolutia speciei umane. Ar trebui sa fie limpede pina si pentru Manta ca eu nu sint patat cu nimic si nu am afaceri. Acesta este si motivul pentru care am spus tot timpul ceea ce am gindit si mi-am asumat responsabilitatea, pentru ca eu nu sint sluga nimanui. Manta s-ar putea sa aiba si complexe, insa trebuie sa inteleaga ca intr-o societate libera progreseaza cine munceste si cine este ajutat de materia cenusie. Acum, daca Manta ar intinde mina, eu as fi dispus sa-l ajut, pentru ca din cind in cind ii mai ajut pe cersetori. Acuzatiile pe care mi le aduce mie sint, de fapt, faradelegile pe care le-au facut ei in perioada in care PD a controlat judetul. El tipa acum ca Moise in desert, fiindca lumea vede cite a facut PDSR dupa ce a cistigat alegerile, asa ca nu-l mai baga nimeni in seama. Cite am facut eu pentru Gorj, nu vor face nici copiii copiilor copiilor lui Manta. Turuie ca o moara stricata. Ce viseaza noaptea, formuleaza ziua drept acuzatii. Sint convins insa ca electoratul ne judeca dupa cum meritam. Eu am incredere in oamenii Gorjului, pentru care am facut mari sacrificii, iar rezultatele sacrificiilor mele se pot observa cu ochiul liber. E inutil sa mai intru intr-un dialog cu un om, care parca nu mai e cerebral. Spre deosebire de Manta, care asculta cu smerenie de ordinele fostului ministru al industriei (si colegul lui de partid), care a pus pe butuci economia din Gorj, eu mi-am riscat poate si cariera, luind atitudine impotriva oricui care a incercat sa defavorizeze judetul nostru. Dar, ma rog, asa se intimpla cind nu mai ai ocupatie, cum este cazul lui Manta. In perioada in care a fost prefect, iar eu presedinte al consiliului judetean, nu a avut aceasta atitudine, pentru ca era preocupat sa rezolve afacerile sefilor lui“.