Statele Unite au decis sa ofere o recompensa de 25 de milioane de dolari pentru orice informatie care ar putea permite capturarea lui Osama bin Laden, o masura despre care secretarul de stat, Colin Powell, a declarat ca spera ca va da roade. „Douazeci si cinci de milioane de dolari reprezinta o suma mare si cred ca este suficienta pentru a motiva pe cineva din Afganistan sa ne dea informatii“, a declarat secretarul de stat pentru postul de televiziune NBC. Aceasta masura este finantata in cadrul bugetului de 5,1 miliarde de dolari, fonduri de urgenta, date publicitatii vineri de Casa Alba, dupa atentatele din 11 septembrie, de la New York si Washington. Departamentul de Stat va primi aproximativ 48,9 milioane de dolari din aceste fonduri si „aproximativ jumatate din suma va fi utilizata pentru a finanta recompensele pentru informatii care ajuta la capturarea teroristilor“, a spus acesta. Pina in prezent, FBI oferea cinci milioane de dolari pentru orice informatie care ar fi putut duce la arestarea lui Osama bin Laden, in legatura cu atentatele din Kenya si Tanzania, din 1998. Statele Unite il considera pe miliardarul saudit Osama bin Laden, refugiat in Afganistan, suspectul numarul unu in atentatele din 11 septembrie, din SUA, soldate cu aproximativ 7.000 de morti sau disparuti.
Succesorul lui bin Laden
Daca Washingtonul va reusi sa-l captureze sau sa-l elimine pe Osama bin Laden, cel mai probabil succesor al sau ar putea fi un fost medic, suspectat ca a avut un rol in asasinarea presedintelui egiptean Anuar al-Sadat, in 1981, a relatat ieri The New York Times, citat de AFP. Ziarul afirma ca Ayman al-Zawahiri de 50 de ani, fostul lider al miscarii egiptene Jihadul Islamic, este considerat succesorul firesc al lui bin Laden in fruntea retelei al Qaida. Unii analisti considera chiar ca al-Zawahiri ar putea fi un dusman al Statelor Unite mai periculos decit este bin Laden. „Experienta lui al-Zawahiri este mult mai bogata decit cea a lui bin Laden“, afirma Dia’a Rashwan, specialist in problemele militantilor din Egipt. „Numele sau a aparut in aproape toate evenimentele care i-au implicat pe extremistii musulmani din anii ’70 incoace“, adauga expertul. Miscarea lui al-Zawahiri s-a alaturat retelei al Qaida in 1998. Atunci cind Statele Unite au distrus o tabara a retelei al Qaida din Afganistan, in acelasi an, al-Zawahiri a chemat, in numele lui bin Laden, un reporter pakistanez, prin intermediul caruia a avertizat: „Razboiul a inceput. Americanii sa se astepte la riposta“. Al-Zawahiri a plecat din Egipt din 1986, ducindu-se in Arabia Saudita, Pakistan, Sudan si in cele din urma in Afganistan, unde foloseste, probabil, resedintele lui bin Laden, afirma ziarul. Din 1999, al-Zawahiri figureaza pe lista celor mai cautati egipteni din lume, in special pentru atentatul asupra Ambasadei Egiptului din Pakistan. El a fost condamnat la moarte in contumacie de justitia egipteana, in 1999, pentru activitatile sale in cadrul Jihadului Islamic egiptean. A fost inculpat, de asemenea, de un tribunal federal din New York pentru rolul jucat in atentatele asupra ambasadelor americane din Kenya si Tanzania, din 1998.