10.6 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalSoarta Combinatului Resita va fi hotarita de Curtea de Apel Craiova

Soarta Combinatului Resita va fi hotarita de Curtea de Apel Craiova

Reorganizarea judiciara a Combinatului Siderurgic Resita (CSR) va fi decisa de Curtea de Apel Craiova, ca urmare a hotaririi de ieri a instantei supreme. Curtea Suprema de Justitie a admis cererea de stramutare a procesului, formulata de firma americana Noble Ventures Inc., actionarul majoritar la CSR, judecatorii respingind insa solicitarea partenerului strain privind suspendarea procedurilor de faliment al combinatului. Printr-o alta hotarire, din 22 august, instanta suprema a suspendat, pina la 18 septembrie, procedurile judiciare legate de reorganizarea Combinatului Siderurgic Resita. Numarul creditorilor care au depus cereri de reorganizare judiciara a combinatului a ajuns la 40, printre acestia numarindu-se si APAPS, pentru o creanta de 17 miliarde de lei. Presedintele Noble Ventures, Charles Norman Franges, s-a declarat nemultumit de maniera judecatorului sindic de a conduce operatiunile de reprezentant judiciar la CSR, sustinind ca acesta nu l-a convins de impartialitatea de care ar trebui sa dea dovada un magistrat. Franges este nemultumit de faptul ca judecatorul sindic Ion Briac a dispus inscrierea societatii Crosi SA Resita pe lista creditorilor, cu o creanta de 2,5 miliarde de lei, desi aceasta datoreaza CSR suma de 3,5 miliarde de lei. Firma americana Noble Ventures a cumparat, de la fostul FPS, la inceputul lunii iunie 2000, 94,4 la suta din actiunile combinatului, valoarea tranzactiei fiind de 85,25 milioane de dolari. In ultima perioada, muncitorii combinatului au protestat fata de intirzierea platii salariilor si au solicitat reluarea activitatii, intrerupta din cauza datoriilor catre furnizori. Situatia CSR Resita a fost discutata si de guvern, care a luat act, la sfirsitul lunii iunie, de intentia Autoritatii pentru Privatizare de rezolutionare a contractului, din cauza ca investitorul strain nu a respectat o serie de prevederi din contractul de privatizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS