2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCol. Constantin Codita (seful IJP Dolj) - premiat de ministrul de interne Ioan Rus

Col. Constantin Codita (seful IJP Dolj) – premiat de ministrul de interne Ioan Rus

Amfitrionul manifestarii a fost secretarul de stat Pavel Abraham, iar printre laureati s-a numarat si generalul Florin Sandu, seful Politiei Romane

In perioada 27-29 septembrie 2001, la Bucuresti, la Casa de Cultura a Ministerului de Interne, au avut loc, intr-un cadru organizatoric de exceptie, manifestarile culturale prilejuite de cea de-a V-a editie a Salonului de carte juridica, civica si politista.

Pe linga personalitati din aproape toate domeniile de activitate, au participat cadre de comanda din MI, IGP, Jandarmerie, Pompieri etc., ceremonia de inminare a premiilor fiind patronata de distinsul general de brigada dr. Pavel Abraham, secretar de stat, care a reusit, prin echipa sa de colaboratori, sa aiba ca invitati, la standurile de carte, reprezentanti ai unora dintre cele mai prestigioase edituri din Romania: „Cartea Romaneasca“, „Nemira“, „Rao“, „Europa Nova“, „Paco“, „Monitorul Oficial“, „Arhivele Nationale“ etc.

Dintre volumele lansate, care au suscitat un viu interes, amintim doar citeva: „Managementul ordinii publice la inceput de secol si mileniu“ (autori: general de divizie dr. Tudor Cearapin si col. dr. Gheorghe Toma), „Drept diplomatic si consular“ (general de brigada Aurel Neagu), „Cartea alba a Ministerului de Interne, 1990-2000“ (coordonator: general de brigada dr. Pavel Abraham), „Situatii si servicii de urgenta“ (general de corp de armata ing. Ionel Craciun), „Expertiza judiciara“ (col. Nicolae Vaduva), „Dreptul de proprietate intelectuala“ (col. Iosif Lucaci si col. Grigore Meleca).

Ne bucura sa consemnam faptul ca, printre laureati, alaturi de general de brigada Florin Sandu, seful Politiei Romane, se numara si col. Constantin Codita, seful IJP Dolj, care a fost din nou remarcat pentru „sprijinul constant acordat afirmarii valorilor culturale si pentru intarirea parteneriatului institutiei noastre cu societatea civila“. Semneaza: Ioan Rus, ministru de interne.

Contactat telefonic, col. Constantin Codita ne-a declarat urmatoarele: „Ma bucur pentru aceasta frumoasa rasplatire a activitatii mele, ma bucur ca, acolo sus, exista oameni care apreciaza efortul depus pentru intarirea relatiei cu societatea civila si, mai ales, ma bucur ca, implicit, acest premiu revine si colectivului de la IJP Dolj, pe care il conduc si pe care il consider un colectiv de profesionisti. Eu vin de la tara, dintr-un satuc din Gorj, si, in tot ceea ce fac, ma raportez, in calitatea mea de umil discipol, la Constantin Brancusi. El, gorjeanul de geniu, care a plecat tot de la tara, muncind ca un sclav si creind ca Dumnezeu si uimind lumea prin simplitatea si durabilitatea operelor sale, avea o vorba de duh: «Aristocratii si taranii nu se tutuiesc». Respectul pentru munca si, in general, respectul intre oameni sta, cred eu, la baza tuturor izbinzilor noastre“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS