Ei vor marsalui astazi pe strazile municipiului
Celor aproximativ 30 de grevisti de la Fabrica de aparataj SEVAM Drobeta Turnu Severin, care protesteaza de peste doua luni fie in fata intreprinderii, fie in fata Palatului Cultural „Theodor Costescu“ li s-au alaturat pentru prima data membri din celelalte sindicate afiliate la CNSLR Fratia Mehedinti. Protestul muncitorilor de la SEVAM a fost declansat in urma refuzului patronatului italian de a semna un nou contract colectiv de munca, din luna iunie. Aproximativ 30 de muncitori au protestat zilnic, pentru a atrage atentia autoritatilor locale si centrale asupra situatiei de la SEVAM. Dupa intilniri repetate cu Comisia pentru Dialog Social de la Prefectura Mehedinti, ieri, grevistii au avut discutii cu subprefectul Constantin Buliga, in cadrul carora au fost dezbatute implicarea autoritatilor locale in actiunile de protest de la SEVAM de pina la aceasta data si demersurile legale care trebuie realizate in perioada urmatoare. „Am apelat la organele abilitate deoarece nu intelegem de ce patronul italian refuza nejustificat formarea unei echipe care sa negocieze contractul colectiv de munca. I-am trimis prin fax un model de mandat prin care sa mandateze o echipa. De la trimiterea faxului, in urma cu doua saptamini, nu am mai primit un raspuns. Desi sindicatul a trimis memorii la Corpul de control al primului ministru, la APAPS Bucuresti, Politia Economica, Garda Financiara, numai ultima institutie a finalizat un raport pina la aceasta data. Din 94 de salariati, in cazul a 22 au fost desfacute contractele de munca, desi prin contractul colectiv italienii trebuia sa pastreze angajatii timp de trei ani. Reprezentantilor APAPS Bucuresti, care au venit pentru un control la SEVAM, nu li s-a permis confruntarea celor existente in scris cu cele ce se afla in teren“, a declarat Florin Surdu, vicepresedintele CNSLR Fratia Mehedinti.
„Nu mai au nici macar bani de piine!“
„Noi am solicitat sa facem mitinguri in fata primariei. Dupa prima intilnire cu Lorenzo Sartor nu s-a rezolvat nimic. Dupa ultima intilnire, au inchis societatea timp de doua saptamini. Oamenii au ajuns la saturatie. Nu mai au nici macar bani de piine“, a mai spus Florin Surdu. Constantin Buliga i-a asigurat pe sindicalisti ca prefectura se va implica in rezolvarea conflictului de munca, in limitele legii. Astazi, sindicatul SEVAM si o parte din sindicatele afiliate la CNSLR Fratia vor marsalui pe strazile municipiului Drobeta Turnu Severin, in incercarea de a sensibiliza opinia publica si autoritatile.