Duios, pe linga Luchian treceam…

Nu se sfirsise saptamina bine, ca si primeam reculul celor 38.122 de ziare de vineri, in care titram pe pagina intii „Miss Vilau loveste din nou“. Tot week-end-ul au curs mailurile si apelurile telefonice. La asa subiect, toata lumea avea sa ne spuna cite ceva.

O voce blonda si distinsa dorea sa ne anunte ceea ce deja stiam – anume ca in casoiul verde ou de rata, proaspat publicat, numitii apropitari-caschetari isi fac veacul mai mult pe la demisol. Sa le fie de bine, zicem noi, si la mai multe demisoluri d-astea, ca, deh!, ce om o fi ala care n-a construit o casa – doua – un cartier la viata lui… O alta prezenta feminina se impacienta, la capatul firului, ca nu dam in ziar „casa aia cu termopane, domnu’ reporter, sa va spui io adresa…. Ei care, a lu’ colonelu’ … vecin cu mine, de s-a latit pe toata strada, ca soacra-mea i-a si zis vreo doo, da’ de, ce sa faca, femeie batrina, nu te pui cu astia, n-ati vazut si la telejurnal ca i-au gasit nevinovati pe toti ?“

Si uite-asa o tinuram doua zile lungi ca de post, de ne-am jurat unul altuia ca onor cititorii nostri sint cel putin la fel de bine informati ca si noi.

Surpriza a venit pe Internet, la adresa pe care o publicaseram deunazi [email protected]. Sa vezi, nenica, explicatii si adrese, de mai-mai ca ne batu gindul sa editam un calendar al bugetarilor cu pulan. Acu’ sa ne intelegem: pentru aceasta prima etapa, a ramas ca publicam case, vile si supervile. Deci, pentru parcari, circiumi, statii peco si alte acareturi ridicate din saracia aia de leafa politieneasca, va rugam sa nu insistati. Deocamdata. 🙂

Pentru astazi, din respect pentru efortul facut in activitatea de documentare, vom publica, drept premiu, fotografia trimisa de un pensionar in retragere care a insistat sa-l credem ca e inca activ. Si precum se vede, are motive sa insiste.

Omul ne-a dat gata spunindu-ne ca viluta, feciorelnic pitita pin’ la jumate dupa un gard bleu-jandarm, i-a rapit fara greseala inima sensibila, deoarece ii aminteste, prin bejul blajin de pe ziduri si verzuliul nelinistit al pomisorilor din curte, ii aminteste, ziceam, de un inestimabil, inubliabil si irepetabil tablou de Luchian. Bine, nene pensionarule, daca zici mata…..Luchian sa fie !