3.4 C
Craiova
sâmbătă, 11 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăLocalAlianta Nordului are spioni care o tin la curent cu distrugerile bombardamentelor americane

Alianta Nordului are spioni care o tin la curent cu distrugerile bombardamentelor americane

Radban, un comerciant de 25 de ani, duce o viata dubla la Kabul, el fiind in egala masura agent pentru opozitia afgana. In noaptea primelor lovituri aeriene, el s-a instalat pe terasa unei case din apropierea aeroportului si a observat metodic orizontul cind avioanele americane bombardau obiectivele. A doua zi, el a facut turul orasului si si-a notat care sint pagubele. Doua zile mai tirziu, el a parasit Kabulul si s-a dus pe linia frontului pentru a duce aceste informatii sefilor Aliantei Nordului. „Daca talibanii ma prind, ma ucid“, a declarat surizind acest om barbos si cu tenul masliniu. „Dar nu imi este teama. Cunosc toata regiunea ca pe buzunarul meu si mi-am luat toate masurile de precautie“, a adaugat el. Controlind doar zece la suta din tara, dar pe o zona care se intinde pina la 30 de kilometri la nordul capitalei, Alianta Nordului are o vasta retea de agenti platiti in Kabul, inclusiv femei. Unii, cum este Radban, se deplaseaza deseori sau o singura data pe saptamina, din capitala in alte regiuni, dindu-se drept negustori si transportind marfa de contrabanda dintr-o parte in alta a tarii. Altii ramin in permanenta la Kabul si comunica prin radio cu sefii opozitiei. Jan Akhamat, de 38 de ani, ofiter superior in orasul Charikar, la 60 de kilometri nord de capitala, are un agent pe teren in tabara inamica, in legatura directa cu armata talibana. Ultima data, acest spion a spus ca bin Laden este in muntii de linga Kabul. Un grup de arabi extremisti din reteaua Al-Qaida s-ar gasi tot in munti, la est de fosta baza aeriana din jBagram, controlata de talibani, deasupra pozitiilor fortelor de opozitie din cimpia Shomali. Dar Akhamat se indoieste ca bin Laden poate fi prins. „Spionii mei sint demni de incredere, dar aceasta informatie nu este sigura decit in proportie de 50 la suta“, spune el. Aceasta ultima misiune a lui Radban a durat cinci zile, el calatorind, cu masina sau pe jos, de la Kabul pina la zona controlata de opozitie, schimbindu-si hainele si turbanul ca sa se poata trece drept vinzator ambulant la punctele de control talibane. Celibatar, avind toata familia in Pakistan, Radban lucreaza pentru Alianta Nordului de la cucerirea Kabulului de catre talibani, in 1996. Acum, informatiile pe care el le aduce ii fac sa zimbeasca pe sefii lui, care au fost mult timp in defensiva in lupta pentru rasturnarea regimului fundamentalist islamist. Chiar daca nu a putut sa se apropie de Aeroportul din Kabul ca sa dea detalii, a vazut MIG-urile in flacari. Totusi, conform informatiilor pe care le-a adus, aparatele cele mai moderne au fost retrase de pe aeroport inainte de a fi lansate atacurile. El a mai dat si informatii despre pagubele de la Ministerul Apararii. „E o cladire mare. Am vazut de la distanta ca a fost distrusa“, a spus Radban. Pe strazile Kabulului, el spune ca patrulele soldatilor talibani sint mai putine, deoarece multi au fost trimisi sa intareasca linia frontului sau au parasit orasul ca sa scape de bombardamentele americanilor. Locuitorii capitalei se tem enorm pentru viata lor. „Le este foarte frica sa nu fie loviti de bombe“, adauga el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS