2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGelu Florescu si-a ucis cu singe rece colegul de camera

Gelu Florescu si-a ucis cu singe rece colegul de camera

Medicii de la Serviciul de Ambulanta Mehedinti au fost solicitati sa intervina, in noaptea de 25 spre 26 octombrie, la un caz deosebit de grav, petrecut la ferma viticola apartinind SC HORTINDUSTRIAL SA Dealul Viilor. Ajunsa la fata locului, echipa de interventie nu a putut decit sa constate decesul lui Marin Neacsu, de 56 de ani, survenit in urma unui puternic traumatism cranian. Pentru ca rana fusese provocata cu un cutit, medicii au alertat politia. Sase echipaje ale politiei si procuraturii s-au deplasat la Ferma nr. 2 de la Dealul Viilor, pentru cercetari. Dupa declaratiile martorilor, principalul suspect a devenit colegul de camera al victimei, Gelu Florescu.

Gelu Florescu si Marin Neacsu lucrau la SC HORTINDUSTRIAL SA Dealul Viilor si mai avusesera altercatii. „Aseara, dupa program, au baut impreuna. Ei au mai avut o discutie aprinsa, acum o saptamina. Florescu l-a strins de git si i-a dat citiva pumni, in dormitor. Aseara a dat cu el de pamint si i-a spus ca-l termina definitiv. S-au luat la bataie, iar Florescu a luat un cutit si l-a lovit. Cred ca a murit pe loc, linga patul lui. Eu m-am dus la statia de salvare, ca sa anunt medicii. Stiu ca Florescu e din Severin, traia pe linga Moara de Foc si este despartit de sotie“, a spus Vasile Giurca, de 48 de ani, muncitor la aceeasi ferma. Mariana Balu, economista la SC HORTINDUSTRIAL SA Dealul Viilor, a declarat ca victima era cunoscuta ca o persoana linistita: „Neacsu era un om blind, nu prea ii placea cearta. Eu nu am fost acolo, dar am auzit de la muncitori ca a fost o altercatie intre el si Florescu, pe fondul consumului de alcool. S-au batut si Florescu l-a lovit cu un cutit. Criminalul era paznic la ferma, lucra ca zilier, iar Neacsu a venit acum doua luni, ca muncitor“. Procurorii de la Parchetul Mehedinti l-au retinut pe Gelu Florescu si au demarat cercetarile, pentru a stabili cu exactitate imprejurarile in care s-a produs crima. Marin Neacsu mai avea patru luni pina la iesirea la pensie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS