2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalFestivalul-concurs Maria Tanase incepe astazi

Festivalul-concurs Maria Tanase incepe astazi

In sala Teatrului National Craiova va bate asta-seara, la ora 18.00, gongul de deschidere a celei de-a 16-a editii a festivalului-concurs Maria Tanase. Competitia tinerilor interpreti a cintecului popular romanesc se va desfasura timp de doua zile, iar vineri va fi seara de gala, cind vor urca pe scena laureatii. In juriul actualei editii a festivalului se regasesc nume de referinta ale folclorului si etnografiei romanesti: Elize Stan, Ioan Bocsa, Gruia Stoia, Ionela Prodan, dr. Sabina Ispas si dr. Maria Bitca.

Pentru toate cele trei seri de spectacol, organizatorii festivalului au anuntat recitaluri ale vedetelor genului care vin sa impace preferintele tuturor spectatorilor pentru o zona folclorica sau alta. Este vorba de Cornelia si Lupu Rednic, Ionut Fulea, Maria Butaciu, Luca Novac, Floarea Calota sau Constantin Enceanu. „Prin artistii pe care i-am invitat am incercat sa acoperim intreaga arie folclorica romaneasca. Mai mult decit atit, vom avea invitati din Republica Moldova, din Ucraina, zona Cernautilor, sau din regiunea Timocului sirbesc“, a spus Mihai Fifor, directorul Centrului Creatiei Populare Dolj, principalul organizator al festivalului.

Fiecare seara de spectacol va fi deschisa de un taraf de lautari, organizatorii dorind sa aminteasca in acest fel de originile muzicii populare romanesti. Pretul biletelor este de 30.000 de lei pentru cele doua seri de spectacol si de 50.000 de lei pentru seara de gala si ele pot fi procurate de la Centrul Creatiei Populare Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS