Patru sute de nefericiti ai Craiovei, declarati de primarie dupa indelungi dezbateri saraci cu acte in regula, si-au gasit piinea cea de toate zilele la cantina saracilor. In fosta cantina a Trustului de Montaj Antrepriza 1, de patru ori pe saptamina, cei mai saraci oameni din Craiova gasesc un prinz cald. Pina la infiintarea cantinei, aceiasi oameni primeau bonuri valorice de la primarie pe care puteau achizitiona alimente de la anumite magazine. Cum reclamatiile s-au tinut lant si de o parte si de alta, in sensul ca unii beneficiari reclamau calitatea proasta a alimentelor, iar primaria ii acuza de vinzarea bonurilor valorice, s-a hotarit ca ar fi mult mai bine ca mincarea sa fie gatita si servita calda. De aceasta data, o parte a saracilor a inceput sa reclame calitatea si consistenta mincarii.
Vrea hrana rece pe motiv ca toti cei 11 copii ai lui sint bolnavi
Ion Cica din Craiova are 11 copii, iar familia are 13 persoane. Primaria i-a acordat patru cartele gratuite la cantina saracilor. Omul nu este multumit de mincare si reclama peste tot ca, de cite ori maninca varza copiii, ii ia cu dureri de burta. Petentul doreste sa se revina la metoda hranei reci, pe motiv ca nevasta lui gateste mai bine si o parte din copiii care iau fenobarbital nu mai vomita si nici nu se mai vaita de dureri de burta. El crede ca, din cei 92.000 de lei pe zi care i s-ar cuveni, ar putea minca toata familia mai mult si mai bine.
Viceprimarul Solomon maninca la cantina saracilor
Aurica Solomon, viceprimarul Craiovei, spune: „Am mincat si eu de nenumarate ori la cantina saracilor si nu am gasit mincare proasta. Cei care beneficiaza de acest drept trebuie sa stie ca acolo este cantina saracilor si nu restaurant de lux, la care poti comanda fripturi si nu mai stiu ce. Primaria cheltuieste anual cu aceasta cantina trei miliarde de lei. Nu pot sa fac alt fel de cum spune legea. Daca scrie ca trebuie mincare calda, asa dau. Cine vrea sa manince fripturi trebuie sa le cistige singur. Am mincat din acelasi cazan cu toti si nici nu am vomitat, nici nu am avut dureri de burta. Nu spun ca este fericirea de pe lume sa maninci la cantina saracilor, dar le amintesc nemultumitilor ca sint destui oameni care nu au nici macar atit.“
Bucatarul saracilor
Ion Neacsu, bucatarul de la cantina saracilor, crede ca este unul dintre putinii bucarari care accepta sa gateasca intr-un astfel de local. „Eu sint la pensie si am acceptat sa gatesc aici pentru ca toata viata am gatit pe santiere. E greu sa multumesc pe toata lumea. Ba ma acuza ca am taiat varza prea mare, ba ca sint bucatile prea mici. Credeti ca nu mi-ar fi usor sa fac rapid un gratar de porc cu cartofi prajiti? Multi dintre abonatii nostri zic ca nu le ajunge mincarea. Pai cum sa le ajunga daca ei pe patru bonuri primesc patru portii si vor sa manince zece?“
Cei pe care i-am gasit zilele trecute la cantina, majoritatea oameni care depind de bunavointa primariei, nu doreau sa fie fotografiati pentru a nu se face de ris la vecini si la neamuri. Sub masca anonimatului, singurul lucru care le-a mai ramas e fudulia si galagia. Niciunul nu poate sa inteleaga ca mincarea de la cantina saracilor este penultimul loc inainte de cersitul in strada…