4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024

Stiri diverse

Angajamentele din programul de guvernare au fost realizate

Angajamentele asumate prin programul de guvernare au fost realizate, a declarat premierul Adrian Nastase ieri, in cadrul teleconferintei cu prefectii, evaluind activitatea economica a primelor noua luni ale anului 2001. Productia industriala pe primele noua luni ale anului a fost mai mare cu 9,6 la suta comparativ cu cea din aceeasi perioada a anului trecut, iar exporturile au totalizat 8,6 miliarde de dolari, cu 13,6 la suta peste nivelul celor din primele noua luni ale lui 2000. In septembrie, rata inflatiei a fost 1,9 la suta. Rata medie lunara a inflatiei in cele noua luni a fost de 2,2 la suta, fata de trei la suta in perioada corespunzatoare a anului trecut. Rata somajului in septembrie 2001 a fost de 7,8 la suta, in timp ce in acceasi luna a anului trecut, aceasta inregistra valoarea de 10,2 la suta.

Bugetele spitalelor au fost gestionate defectuos

Premierul Adrian Nastase a semnalat ieri in cadrul teleconferintei cu prefectii, gestionarea defectuoasa a bugetelor spitalelor si folosirea necorespunzatoare a banilor cheltuiti pentru achizitionarea de medicamente, imbunatatirea conditiilor spitalicesti si plata salariilor. „Sint prea multe cheltuieli pentru administratia spitalelor: telefoane (inclusiv celulare), servicii de protectie si paza. Achizitiile de produse se fac cu adaosuri ce le depasesc cu mult pe cele practicate de piata, unele de 150 la suta. Se fac unele importuri nejustificate, inclusiv de medicamente expirate”, a spus Nastase. Premierul le-a cerut prefectilor ca pina luni seara sau cel tirziu marti dimineata sa inainteze cite un raport privind situatia spitalelor din judete si sa faca propuneri pentru eliminarea neajunsurilor si pentru sanctionarea persoanelor vinovate. Nastase a precizat ca, prin bugetul asigurarilor sociale de sanatate pe 2001, s-au aprobat, pentru asigurarea medicamentelor necesare spitalelor si pentru cele in regim compensat si gratuit, sume mai mari cu 40,6 la suta fata de programul pentru anul 2000. In primele noua luni s-au cheltuit 74,2 la suta din sumele alocate. In trimestrul patru al acestui an, din suma de 5.851 de miliarde de lei repartizata spitalelor, 3.000 de miliarde reprezinta salariile, 1.000 de miliarde, medicamentele acordate in cadrul programelor de sanatate, iar pentru restul cheltuielilor au ramas disponibili doar 1.800 de miliarde de lei.

Bombardamentele vor continua, in pofida ramadanului

Premierul britanic, Tony Blair, a avertizat joi ca ofensiva in Afganistan va continua, recunoscind necesitatea de a tine cont de sensibilitatile lumii musulmane in legatura cu postul ramadanului. „Stiu ca trebuie sa fim constienti de sensibilitatile legate de ramadan si trebuie sa tinem cont de aceste sensibilitati, continuindu-ne, in acelasi timp, campania”, a declarat Blair, la finalul intrevederii de la Londra cu presedintele pakistanez, Pervez Musharraf. „Dar fiecare intelege ca, de fapt, campania trebuie sa continue pina la indeplinirea obiectivelor noastre”, a continuat primul ministru britanic. La rindul sau, Musharraf si-a exprimat, din nou, speranta ca operatiunile militare se vor termina cit de curind posibil, inainte de luna ramadanului.

Rusia, Kirgizstanul si Tadjikistanul pregatesc ajutoare umanitare pentru afgani

Experti rusi, kirghizi si tadjici in ajutoare umanitare s-au reunit ieri in Kirgizstan, cu reprezentanti ai Programului Alimentar Mondial (PAM), pentru a-si coordona sprijinul acordat populatiilor afgane, a anuntat televiziunea rusa RTR. O delegatie a Ministerului rus pentru Situatiile de Urgenta a parasit Moscova, ieri-dimineata, spre Kirgizstan, una dintre fostele republici sovietice din Asia Centrala, care nu are frontiera comuna cu Afganistanul. Delegatia rusa a plecat la bordul a cinci vehicule de teren care escorteaza convoaiele de ajutoare si piese pentru camioane. Moscova aproba operatiunea americana impotriva Afganistanului, dar nu doreste sa se angajeze militar intr-o tara in care armata sovietica a fost infrinta in anii ’80.

Generalul Dostam afirma ca se afla in Mazar-i-Sharif

Fortele opozitiei afgane au ucis 90 de talibani, a declarat ieri, intr-un interviu pentru CNN, generalul Rashid Dostam, comandant afgan izgonit in 1998 din Mazar-i-Sharif. Dostam afirma ca se afla in Mazar-i-Sharif, ca trupele opozitiei au intrat in oras, iar in cursul luptelor au fost ucisi 90 de talibani. Potrivit generalului, soldatii opozitiei au luat prizonieri citeva sute de luptatori talibani. Mazar-i-Sharif este un oras cu o importanta strategica, cucerit de talibani in 1998, dupa o batalie cu generalul Dostam. Acesta stapinea orasul, si dupa intrarea talibanilor in oras a reusit sa fuga din Afganistan. Generalul Dostam este de etnie uzbeca. Mazar-i-Sharif este legat de Uzbekistanul vecin printr-o sosea. In Uzbekistan se afla aproximativ 2.000 de soldati americani. Mazar-i-Sharif ar putea servi drept baza logistica pentru armata americana.

Opozitia afgana afirma ca a preluat controlul aeroportului de linga Mazar-i Sharif

Un purtator de cuvint al Alinatei Nordului a anuntat ieri seara, ca opozitia armata a preluat controlul aeroportului militar de linga orasul strategic Mazar-i Sharif. Potrivit lui Mohammad Muhaqiq, comandant al opozitiei, luptatorii din Alianta Nordului au intimpinat o rezistenta puternica din partea talibanilor. „Aeroportul militar de la Dehdadi, situat in vestul orasului, se afla in miinile noastre, la fel ca si divizia a 18 talibana”, a adaugat Mohammad Muhaqiq. CNN a relatat ca “opozitia afirma ca a intrat in Mazar-i-Sharif”, mentionind ca stirea nu a fost confirmata si din alte surse.

Ambasadorul american intelege refuzul Libanului privind inghetarea bunurilor Hezbollah

Ambasadorul american la Beirut, Vincent Battle, a declarat ieri ca intelege motivele deciziei Libanului care a respins solicitarea americana privind inghetarea bunurilor gruparii libaneze siite Hezbollah. „La invitatia primului ministru libanez, am continuat discutiile pe tema inghetarii bunurilor Hezbollah”, a declarat Battle, la sfirsitul unei intilniri cu Rafic Hariri. „Exista foarte multe probleme de discutat, dar am inteles motivatia acestei decizii care se explica prin distinctia pe care Libanul o face intre terorism si rezistenta. Vom continua convorbirile si vom cauta sa cooperam cu guvernul libanez”, a declarat diplomatul american. Hariri a respins, in mod oficial, cererea americana, formulata dupa publicarea listei ce contine 22 de organizatii considerate ca fiind teroriste, printre care si Hezbollah, grupare sustinuta de Beirut, Damas si Teheran. Aripa militara a Hezbollah a condus rezistenta in timpul ocupatiei israeliene in Libanul de sud, care s-a incheiat prin retragerea armatei statului evreu in mai 2000.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS