20.1 C
Craiova
miercuri, 2 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVamesii, directorii de scoli si patronii societatilor de paza din Mehedinti - la control

Vamesii, directorii de scoli si patronii societatilor de paza din Mehedinti – la control

Sint vizate vilele din zona de frontiera, chioscurile amplasate ilegal in scoli si activitatea firmelor de paza

Echipe mixte de control constituite la nivelul Prefecturii Mehedinti, in urma ordonantei de vineri a prefectului Dan Trancota, vor verifica, incepind de astazi si pina miercuri, modul in care vamesii pot sa justifice cum si-au constuit adevarate palate in zona de frontiera, in raport cu veniturile pe care le au, cum au fost acordate autorizatiile de functionare a chioscurilor alimentare in institutiile de invatamint, precum si modul in care au fost autorizate firmele de paza din judet. Premierul Adrian Nastase le-a solicitat prefectilor sa dispuna controlul in aceste sectoare de activitate, in care s-au constatat nereguli majore in ultima perioada. Comisia de control este condusa de col. Ion Raduletu – director de cabinet al prefectului. Din comisie mai fac parte: mr. Alexandru Stoica – de la Inspectoratul Judetean de Politie, mr. Dumitru Chiribisan – de la IJP Mehedinti, col. Stefan Aranaciu – inspector-sef la Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera, col. Grigore Zamfiroiu – de la IJPF Mehedinti, Emil Ghelner – comisar-sef la Garda Financiara si din inspectori de la finante. Concluziile controlului ii vor fi prezentate prefectului de Mehedinti miercuri, pina la ora 12.00. Pentru ca, in opinia premierului, in ultimul timp, foarte multi agenti economici au reziliat contracte de paza cu Jandarmeria si cu gardienii publici, angajind in mod suspect diverse firme de paza prin care se incearca „sifonarea banilor si crearea unor servicii paralele de informatii si contrainformatii“, o comisie de control va verifica in ce conditii de eficienta economica s-au reziliat unele contracte si s-au incheiat altele, dar si modul in care au fost autorizate firmele de paza in judetul Mehedinti. Comisia este formata din col. Stelica Zamfiroiu – inspector – sef adjunct la IJP Mehedinti, care este si coordonatorul actiunii, Victor Benga – comisar-sef adjunct la Garda Financiara, mr. Ion Vaidaianu de la IJP Mehedinti si din economisti si inspectori de la finante. Pina miercuri, trebuie prezentata si situatia legalitatii amplasarii chioscurilor din incinta scolilor din judetul Mehedinti. Prof. Stelian Petrescu – inspector general adjunct la ISJ Mehedinti – coordonator, ing. Tudor Dinu – viceprimar, Alin Nistoran – inspector-sef la OJPC Mehedinti, Florica Cojoc – de la Corpul de control al prefectului, Ioan Rob – director la Directia Sanitar-Veterinara Mehedinti, dr. Aurel Stanciu – inspector-sef la Inspectoratul de Sanatate Publica Mehedinti, sint membrii unei comisii alcatuite in acest sens si care isi incepe de astazi verificarile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS