16.7 C
Craiova
joi, 3 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalJean Boieru, patronul firmei de turism TRANS EURO LINES Craiova, a fost arestat

Jean Boieru, patronul firmei de turism TRANS EURO LINES Craiova, a fost arestat

• El este acuzat ca a facilitat plecarea ilegala a peste 1.500 de persoane in Italia si Germania • Patronul firmei TRANS EURO LINES este cercetat pentru fals, uz de fals, fals in declaratii si inselaciune • Politistii au descoperit ca Jean Boieru solicita pentru asa-zisii turisti vize pentru tari din America Latina, Africa si Asia • Pe baza acestora si a biletelor de avion obtinea apoi vize de tranzit prin spatiul Schengen • Ulterior, biletele de avion erau anulate, iar „turistii“ erau transportati cu microbuzele in Italia, unde ramineau clandestin

Jean Boieru, de 44 de ani, patronul firmei de turism TRANS EURO LINES SRL din Craiova, a fost arestat ieri pentru ca a inlesnit emigrarea clandestina in Vest a peste 1.500 de persoane.

El este acuzat de savirsirea infractiunii de fals, uz de fals, fals in declaratii si inselaciune. „In urma unei actiuni de verificare a firmelor care transporta persoane peste frontiera s-au constatat numeroase nereguli la firma TRANS EURO LINES din Craiova. Extinderea cercetarilor a scos la iveala ca Jean Boieru a facilitat emigrarea clandestina a peste 1.500 de persoane de la inceputul acestui an“, a spus col. Gheorghe Bica, seful Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog (CZCCOA) Craiova.

Potrivit politistilor, Jean Boieru obtinea pentru asa-zisii turisti intrarea pe teritoriul unor tari din Africa, America Latina si Asia, unde acordarea vizei de intrare este facila. Se cumparau apoi biletele de avion pentru Columbia, Grecia, India etc., pe baza carora se obtineau vize de tranzit prin spatiul Schengen.

Jean Boieru sustine ca nu este decit un transportator cinstit

O data vizele Schengen obtinute, biletele de avion erau anulate, iar „turistii“- transportati cu microbuzele firmei TRANS EURO LINES in Italia sau Germania, sub acoperirea ca acolo existau linii aeriene directe cu tarile de destinatie. „Turistii ajunsi in Italia ramineau insa acolo clandestin. S-a descoperit, de asemenea, ca se foloseau vize falsificate sau se schimbau filele din pasapoarte si se inlocuiau cu file de la alte pasapoarte care aveau deja vize Schengen.

Pentru facilitarea emigrarii clandestine, Jean Boieru primea intre 1.200 si 1.500 de dolari de persoana, iar pretul transportului era de 350-400 de marci“, a precizat col. Gheorghe Bica. Jean Boieru se considera insa nevinovat de acuzatiile care i se aduc: „Eu nu sint vinovat, mai ales ca am dat de mincare la doua mii de oameni. Nu sint decit un transportator cinstit si nu cred ca merit sa fiu tratat ca un infractor. De sase ani fac transport international de marfa si persoane, pentru care am si licenta. Am avut grupuri care au mers in strainatate in scop turistic, dar au fost si persoane care au ramas la rude sau prieteni“.

Patronul firmei TRANS EURO LINES a fost prezentat ieri Parchetului de pe linga Tribunalul Dolj, pe numele lui fiind emis mandat de arestare preventiva. Pedeapsa pentru asemenea fapte este de la trei luni la 15 ani inchisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS