Romania trebuie sa lupte, in prezent, pentru integrarea in Uniunea Europeana in acelasi mod in care, in urma cu 12 ani, a luptat pentru obtinerea libertatii si a democratiei, a declarat ieri, la Timisoara, comisarul pentru extinderea UE, Gunther Verheugen. El a aratat ca Revolutia inceputa in 17 decembrie 1989 la Timisoara a reprezentat si un semnal pentru reunificarea si consolidarea democratiei in Europa. „Fara aceasta revolutie, nu am fi putut construi in Europa un spatiu al libertatii si demnitatii“, a spus Verheugen.
Comisarul european a participat ieri alaturi de primul ministru, Adrian Nastase, la o slujba de comemorare a victimelor Revolutiei din 1989, desfasurata in Catedrala Mitropolitana, si a depus o coroana de flori in amintirea timisorenilor care si-au jertfit viata in acele zile. Verheugen a precizat ca a ales intentionat data de 17 decembrie pentru a vizita Timisoara, dorind sa demonstreze in acest fel faptul ca Europa intelege si apreciaza importanta Revolutiei in Romania. „In amintesc cum m-am simtit pe 17 decembrie 1989, cind am vazut la televizor imagini din Timisoara. Era prima data cind auzeam de acest oras intr-un context politic“, a spus Verheugen. Anul 2002 va fi unul important pentru procesul Romaniei de integrare in Uniunea Europeana, a afirmat comisarul european referindu-se la necesitatea continuarii masurilor de reforma economica si administrativa. „Comisia Europeana este hotarita sa aplice principiul largirii Uniunii Europene si va arata fiecarei tari candidate ce trebuie facut in procesul de integrare, oferindu-le si sprijinul necesar“, a adaugat Verheugen. El a aratat ca procesul de integrare a Romaniei in UE va dura mai mult decit al celorlalte state candidate, fiind important ca guvernul de la Bucuresti sa isi stabileasca prioritati realiste si sa aibe vointa necesara pentru a indeplini obiectivele propuse. „Au ramas multe probleme de rezolvat, dar politica social-economica a Romaniei se indreapta catre o directie corecta. Sintem gata sa va primim in Uniunea Europeana si avem toata increderea ca poporul roman are forta si vointa politica de a adera la acest organism“, a mai spus comisarul european.
Gunther Verheugen a primit din partea Universitatii de Medicina si Farmacie „Victor Babes“ titlul de doctor honoris causa, in semn de recunostinta pentru contributia sa din ultimii ani la progresele obtinute de Romania in procesul de integrare europeana.
Calendarul pentru indeplinirea criteriilor de aderare este realist
Romania este un candidat puternic si credibil pentru integrarea in Uniunea Europeana, iar calendarul stabilit pentru indeplinirea criteriilor de aderare este unul realist, a declarat ieri comisarul european pentru extinderea UE, Gunther Verheugen.
El a afirmat ca mesajul transmis Romaniei de catre Consiliul Comisiei Europene de la Laeken de la sfirsitul saptaminii trecute nu este unul negativ si ca Romania va fi tratata de catre Comunitatea Europeana intr-un mod privilegiat, conform importantei sale in procesul de integrare. Gunther Verheugen si primul ministru Adrian Nastase s-au intilnit la Timisoara, pentru a analiza stadiul procesului de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana, precum si masurile care trebuie adoptate in perioada urmatoare in vederea facilitarii accesului in acest organism.
Comisarul european a afirmat ca procesul de extindere a UE este ireversibil si ca intentia Comisiei Europene este de a dezvolta strategia de preaderare a Romaniei. „Discutam despre un singur proces de extindere, care va include, probabil, mai multe etape, in functie de modul in care statele candidate vor indeplini criteriile de aderare. Niciodata nu s-a pus problema ca toate statele candidate sa se integreze in UE in acelasi timp“, a spus Verheugen.
El a reamintit ca oficialii Comisiei Europene au recomandat guvernului roman, in raportul anual dat publicitatii pe 13 noiembrie, continuarea procesului de privatizare, reducerea inflatiei si restructurarea intreprinderilor de stat. Premierul Adrian Nastase a afirmat ca Romania va beneficia de sprijinul Comisiei Europene pentru a deschide, anul viitor, toate capitolele de negociere si pentru a aplica proiectele prevazute in cadrul programelor ISPA, Phare si SAPARD. „Mesajul primit de la Laeken este incurajator si sint convins ca vom obtine sprijinul necesar din partea Comisiei Europene“, a spus Nastase. Premierul a precizat ca va prezenta astazi in parlament, cu prilejul asumarii raspunderii guvernului pentru o declaratie de politica generala, toate masurile pe care executivul intentioneaza sa le adopte anul viitor pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE.