6.2 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAvionul prezidential trimis de SUA Chinei era impinzit de microfoane

Avionul prezidential trimis de SUA Chinei era impinzit de microfoane

Serviciile chineze de contraspionaj au descoperit peste 20 de sisteme de ascultare disimulate la bordul unui Boeing 767, trimis de Statele Unite si destinat presedintelui chinez Jiang Zemin, a informat simbata cotidianul londonez Financial Times, citind responsabili chinezi.

Potrivit responsabililor militari chinezi, materialul descoperit in avion era foarte sofisticat si nu avea nimic in comun cu aparatele de ascultare oferite marelui public. Aparatele, care urma sa trimita datele prin satelit, erau ascunse sub cabina.

Un alt aparat de inregistrat a fost descoperit in toaleta, iar altul, in patul destinat presedintelui Jiang Zemin. Chinezii au fost alertati de zgomotul care provenea de la bordul aparatului in timpul testelor de zbor, in septembrie, imediat dupa ce aparatul a fost trimis de Statele Unite. Descoperirea a provocat furia presedintelui chinez, intr-un moment destul de delicat. Presedintele american, George W. Bush, urmeaza sa se deplaseze la Beijing, in februarie, in vederea participarii la un summit bilateral, la 30 de ani de la summit-ul istoric dintre Mao Zedong et Richard Nixon.

Avionul a fost fabricat de uzinele Boeing din Seattle, dar amenajarea interioara a fost realizata de o alta societate din Statele Unite, precizeaza cotidianul londonez, fara a oferi alte detalii. Aparatul a fost livrat in august, inainte de a efectua o escala in Honolulu. Afacerea a provocat o revolta in China: o ancheta a fost deschisa pentru a se determina posibilele neglijente din sinul administratiei care a comandat aparatul Boeing, iar aproximativ 20 de ofiteri ai armatei aeriene au fost arestati pentru a fi chestionati, informeaza Financial Times.

Un responsabil cu rang inalt din cadrul companiei Boeing a declarat ca nu a auzit informatii privind descoperirea acestui material de spionaj. Paul Harris, politolog la Universitatea Lingnan din Hong Kong, a subliniat incertitudinea din jurul acestei afaceri. „Este putin probabil ca Statele Unite sa fie implicate, iar Boeing nu vrea sa fie responsabil“, a declarat un fost responsabil ale serviciului de informatii militar american. „Afacerea ar putea sa aiba legatura cu o actiune a guvernului chinez”, a adaugat acesta. „Casetele cu Nixon au aratat lumii dorinta guvernelor de a-si inregistra proprii membrii”, a aprecizat acesta, referindu-se la microfoanele instalate la Casa Alba in perioada administratiei lui Richard Nixon.

Jean-Pierre Cabestan, membru al Centrului Francez de Studii privind China Contemporana, a declarat ca este posibil ca responsabilii militari chinezi sa fi incercat sa influenteze politica de la Beijing fata de Statele Unite.

„Exista opinii diferite in sinul conducerii armatei si a partidului comunist privind relatii chino-americane, dupa atentatele din 11 septembrie”, a adaugat acesta.

Anumiti responsabili militari se tem de o posibila „incercuire“ a Chinei, in conditiile desfasurarii de trupe in Asia Centrala, in cadrul campaniei militare din Afganistan, afirma Cabestan. Ultimul incident in materie de spionaj intre cele doua tari s-a produs in luna aprilie, in timpul ciocnirii unui aparat de vinatoare chinez F-8 si a unui avion american, deasupra Marii Chinei, provocind moartea pilotului chinez si fortind aparatul american sa aterizeze de urgenta pe teritoriul chinez.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS