Geopolitica in „cinci colturi“ a crizei israeliano-palestiniene

Ultimele agravari periculoase ale situatiei din Orientul Mijlociu pun si mai mult in evidenta geopolitica „in cinci colturi“ – Israel, Autoritatea Nationala Palestiniana (ANP), Iranul, SUA si Rusia – a actualei crize, care ne amintesc fara sa vrem de cele cinci virfuri ale stelei lui David de pe drapelul Israelian.

Cercetarile legate de cazul navei Karine A dovedesc agravarea situatiei si implicarea si mai mare in conflictul israeliano-palestinian a Iranului, Statelor Unite ale Americii si Rusiei, sublinia intr-un recent comentariu saptaminalul moscovit Argumenti i Fakti (AiF).

Din ancheta de pina acum reiese clar ca acele 50 de tone de arme, de pe nava Karine A, interceptata la 4 ianuarie 2002 de marina militara israeliana in Marea Rosie, sint de productie iraniana. Serviciile speciale israeliene au stabilit ca intreaga operatiune s-a desfasurat sub coordonarea unor inalti demnitari din cadrul Autoritatii Nationale Palestiniene si din anturajul liderului spiritual al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei. Aceleasi servicii de informatii de la Tel Aviv au dovezi certe ca operatiunea s-a desfasurat sub conducerea lui Abdel Mugrabi, sef de departament, care in structura palestiniana se ocupa cu procurarea de armament, acesta la rindul lui fiind subordonat direct lui Fahti Razam, adjunctul comandantului fortelor de politie marina a Autoritatii Palestiniene, si a comandantului acestor forte, Djuma Djali. De asemenea, se afirma ca Fouad Shubaki, considerat ministrul finantelor in cadrul ANP, a finantat intreaga afacere. Mai mult, serviciile speciale israeliene au mai descoperit ca operatiunea Karine A nu a fost un caz singular, ea fiind doar o veriga din noul program strategic al lui Yasser Arafat de apropiere de Iran.

Pe baza informatiilor ce le detin, analistii israelieni afirma ca, inca din vara lui 2001, Yasser Arafat a hotarit sa formeze o coalitie Autonomia Palestiniana – Iran. La Teheran, mentioneaza AiF, s-a decis sa se accepte aceasta idee, chiar daca anterior Iranul s-a pronuntat deschis impotriva politicii defetiste a lui Arafat (acceptarea acordurilor de pace israeliano-palestiniene de la Oslo – n.r.). Pentru Iran, o asemenea „coalitie“ ar fi fost avantajoasa din doua puncte de vedere: si-ar fi consolidat pozitia in raporturile cu ANP si, in consecinta, ar fi modificat centrul de greutate al atacurilor sale impotriva Israelului. Aceleasi surse afirma ca tatonarile dintre ANP si Iran au inceput inainte de atacul terorist din 11 septembrie din SUA si au continuat si dupa aceea, netinind cont de vizitele emisarului american Antony Zinni si nici de propunerile de armistitiu facute de presedintele Israelului, Moshe Katzav. Iranul a decis, de asemenea, sa-si sporeasca influenta in cadrul organizatiilor teroriste cum sint HAMAS, Jihadul Islamic si Frontul Popular de Eliberare a Palestinei, concentrindu-si atentia si asupra arabilor din Israel.

In opinia analistilor, o alianta iraniano-palestiniana ar fi fost benefica ambelor parti. Se stie ca Arafat nu mai primeste de mult sprijin suficient din partea Egiptului, principalul sau sustinator ideologic si politic. Cairo a redus acest sprijin si ca urmare a atitudinii „raisului“ palestinian de destabilizare a situatiei din regiune, fapt care contravine intereselor egiptene pe termen lung. De asemenea, ocrotirea aproape fatisa de catre Arafat a extremistilor din HAMAS si Jihadul Islamic atrage dupa sine o crestere a extremismului islamic chiar in Egipt, ceea ce nu poate sa-l satisfaca pe Hosni Mubarak.

Aceiasi analisti sint de parere ca Arafat era constrins sa caute noi canale de finantare, de sprijin politic si militar. Aici interesele sale coincideau cu interesele geopolitice ale Iranului, care, dupa retragerea israeliana din zona de securitate din sudul Libanului, a pierdut mult din motivatia de a continua sa sustina atacurile teroriste asupra teritoriului israelian, reducind concomitent si „exportul“ revolutiei islamice, gaseste in Arafat un aliat politic de nadejde. Surse demne de toata increderea afirma ca ministrul israelian al apararii a dat dispozitii tuturor structurilor militare sa-si concentreze atentia asupra legaturilor dintre ANP si Iran.

In acest scenariu intervin acum noi protagonisti – SUA si Rusia. Ambele state au raporturi total diferite cu Iranul si cu participantii directi ai conflictului israeliano-palestinian. Israelul depune toate eforturile pentru a aduce dovezi atit Washingtonului, cit si Moscovei despre pericolul amenintarilor iraniene. Pare destul de dificil sa convinga cu aceleasi argumente si SUA, si Rusia.

Dupa cum apreciaza expertii, actuala evolutie a evenimentelor din Orientul Mijlociu nu-i deloc convenabila Statelor Unite, care incearca sa evite alte complicatii cu Iranul, tinind seama de planurile celei de-a doua etape a operatiunii antiteroriste. Analistii americani considera ca o confruntare directa cu Iranul ar fi neconvenabila pentru SUA, deoarece ar putea sa-i dezbine pe participantii influenti din lumea araba la coalitia antiterorista si sa puna sub semnul indoielii perspectiva unui succes al unei probabile campanii impotriva Irakului. Tocmai de aceea, Washingtonul ii cere lui Arafat sa intensifice lupta impotriva teroristilor, dar nu intentioneaza, se pare, sa treaca la actiuni militare directe nici impotriva palestinienilor si nici a Iranului. Cel mult, Washingtonul va cauta sa actioneze prin interpusi, ingradind la maximum activitatile iraniene in Siria si Liban.

In ceea ce priveste Rusia, simbata, 12 ianuarie, premierul israelian, Ariel Sharon, l-a sunat la Kremlin pe presedintele Vladimir Putin, ceea ce evidentiaza si mai mult gravitatea situatiei. El a incercat sa-l convinga pe Vladimir Putin ca aceasta „coalitie“ Iran-Autoritatea Nationala Palestiniana duce la o escaladare periculoasa a conflictului din Orientul Mijlociu. Expertii militari rusi, mentioneaza AiF, isi exprima indoiala ca Israelul va convinge Rusia sa-si schimbe politica sa fata de Iran. In opinia analistilor de la Moscova, pentru Rusia este foarte important sa nu fie tulburat actualul echilibru de forte. Daca Statele Unite ale Americii si-ar putea permite anumite jocuri politice cu Iranul din ratiuni politice proprii, Rusia si Israelul, aflate in imediata vecinatate cu Iranul, nu-si pot permite prea multe. Mai mult, la Kremlin se considera ca destabilizarea actualului regim din Iran ar putea face ca presedintele reformator de la Teheran, Hashemi Rafsanjani, sa fie inlaturat si sa preia controlul ayatolahi, cu urmari total imprevizibile.

Se pare ca pina la urma Israelul va ramine sa se confrunte singur cu noua amenintare palestiniano-iraniana si sa-i gaseasca locul cuvenit in cele „cinci colturi“ ale geopoliticii din Orientul Mijlociu. De altfel, din surse apropiate premierului israelian s-a aflat ca intr-una dintre viitoarele reuniuni guvernamentale va fi elaborata noua strategie fata de conducerea Autoritatii Nationale Palestiniene. In opinia lui Ariel Sharon, ANP trebuie considerata nu numai o formatiune care accepta terorismul, ci si ca un regim care este sustinut de unul dintre principalii inamici strategici ai Israelului – Iranul – si sa se traga toate concluziile care decurg din aceasta, incheie AiF.