4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalFortul de la Magurele - fost depozit de deseuri radioactive - a fost decontaminat integral

Fortul de la Magurele – fost depozit de deseuri radioactive – a fost decontaminat integral

Fortul de la Magurele – folosit in trecut ca depozit tranzitoriu de deseuri radioactive – a fost curatat si decontaminat in totalitate, fiind atit de sigur incit ar putea fi transformat chiar intr-un restaurant in stil medieval, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, Adrian Cimpurean, secretar de stat in Ministerul Educatiei si Cercetarii. Atit interiorul fortului, cit si zona exterioara pot fi utilizate nerestrictiv, in aceeasi masura ca si restul terenului inconjurator, a afirmat, la rindul sau, Dan Popescu, director general al Agentiei Nationale pentru Energie Atomica (ANEA). Reabilitarea radiologica a zonei fortului reprezinta o premiera pentru Romania si pentru tarile din regiune, aceasta fiind realizata potrivit recomandarilor Agentiei Internationale pentru Energie Atomica de la Viena, a spus Adrian Campurean. Istoria acestei constructii – pe care autoritatile romane au decis, in 1960, sa o transforme in depozit pentru deseuri radioactive – este scurta. Incepind din 1960, in Fortul de la Magurele au fost colectate deseuri radioactive din toate unitatile nucleare si laboratoarele din Romania, pina in acel an neexistind nici un depozit pentru astfel de substante, a declarat Petrica Sandru, seful echipei care s-a ocupat de tratarea acestor materiale. Timp de aproape doua decenii, in fortul construit de Regele Carol l pentru apararea Capitalei au fost depuse tone de deseuri radioactive. Ele erau bine pazite, astfel incit nimeni din afara sa nu poata accede in zona respectiva. In 1977-1978, a inceput golirea depozitului, actiune care s-a desfasurat in paralel cu ridicarea depozitului de la Baita-Bihor, care functioneaza si astazi, a povestit Sandru. In 1985, cind a fost pus in functiune depozitul de la Baita-Bihor, deseurile tratate la Magurele au fost imbarcate in aproximativ 6.000 de containere (capacitatea forului fiind de 30.000 de containere) si transportate cu vagoane speciale in fosta mina de uraniu. Decontaminarea zonei fortului s-a facut pe o suprafata de 400 de metri patrati, ceea ce reprezenta aproximativ 30 la suta din suprafata totala. S-a sapat 50 de centimetri, iar pamintul contaminat a fost tratat si pus si el in containere sigilate. Doza de radiatie in zona respectiva era, in acei ani, de sapte ori mai mare decit limita maxim admisa, sursa principala de radiatie fiind cobaltul. Zona fortului a ramas inchisa pina in 1990, cind sirma ghimpata a fost distrusa, iar oamenii din Magurele au folosit-o drept zona de agrement. Dupa zece ani in care oameni, copii si animale au poposit in zona forului ca in oricare zona de agrement, sesizat de unele declaratii fulminate aparute in mass-media (potrivit carora, la Magurele ar exista o bomba radioactiva), ministrul delegat pentru cercetare, Serban Valeca, a alocat fonduri pentru decontaminarea zonei.

In urma acestei actiuni, au fost incarcate alte 20 de butoaie cu diverse deseuri, care au fost duse in statia de tartare. In cazul in care testele vor confirma prezenta, in respectivele containere, a unor materiale radioactive, atunci si acestea vor fi transportate la Baita. Specialistii cred ca in cel mult doua containere ar mai putea fi gasite materiale radioactive. Potrivit lui Cimpurean, lucrarile de reabilitare radiologica a zonei Fortului de la Magurele au fost coordonate de ANEA si de Institutul de Fizica si Inginerie Nucleara (IFIN) „Horia Hulubei“. Echipa de lucru a fost alcatuita din cercetatori, ingineri si tehnicieni ai Departamentului de Fizica Vietii si Mediului, Departamentului de Inginerie Nucleara si a Vidului, Statiei de Tratare a Deseurilor Radioactive si ai Compartimentului de Radioprotectie si Securitate Nucleara, din cadrul IFIN. Verificarea rezultatelor lucrarilor de reabilitare efectuate de catre IFIN au fost confirmate, prin buletine, de Institutul de Cercetari si Inginerie a Mediului (ICIM) Bucuresti, Institutul de Cercetari Nucleare (ICN) Pitesti si de Laboratorul pentru Igiena Radiatiilor Nucleare din cadrul Directiei de Sanatate Publica Bucuresti, reprezentantii acestor institutii – prezenti la conferinta de presa – confirmind faptul ca zona fortului nu mai prezinta nici un risc pentru sanatatea celor care poposesc acolo.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS