4.8 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn medic veterinar din Caracal a facut zeci de operatii in premiera

Un medic veterinar din Caracal a facut zeci de operatii in premiera

Pentru medicul veterinar Stefan Dinu din Caracal nu exista vreo boala careia sa nu-i gaseasca leacul sau animal care sa nu poata fi tratat. In cariera sa de peste 30 de ani, el a facut operatii la toate organele animalelor, cu exceptia inimii. El are insa ustensile pe care medicii din Occident le foloseau la inceputul secolului trecut. Pina in prezent, medicul Stefan Dinu a salvat mii de animale, a adus pe lume adevarati monstri ai naturii si a realizat zeci de operatii in premiera nationala.

Stefan Dinu are 59 de ani si s-a nascut in comuna Dobrosloveni-Olt. El povesteste ca pasiunea pentru animale o are de cind era mic: „Mama si tata erau tarani. Am plecat de la cinci ani cu vitele la pasunat.“ Stefan Dinu a terminat Facultatea de Medicina Veterinara la Iasi si inca din timpul facultatii a inceput sa scrie la diverse publicatii din tara, dar si din strainatate. Tot de atunci, el a achizitionat toate cartile si revistele din domeniu care apareau pe piata. Stefan Dinu are acum, in biroul de la Circa veterinara din Caracal , o impresionanta biblioteca, zeci de dosare cu diverse cazuri tratate de-a lungul timpului, sute de lucrari stiintifice si mii de fotografii si diapozitive prezentate la conferinte nationale si internationale. „Nu a fost intilnire de acest gen sa nu prezint vreo lucrare. Pe mine ma intereseaza mai mult partea stiintifica, pentru ca la asta ma pricep cel mai bine. Acum mi le-am sortat pe parti ale corpului. Fiecare dosar contine cazuri, poze, articole, lucrari personale, referitoare la cap, git, membre, trunchi si chiar pe fiecare organ in parte“, a spus Stefan Dinu. El este un adevarat colectionar de stiri si articole din ziare aparute in tara si strainatate care l-au avut ca erou .

Operatii ciudate si monstri in cloroform

Medicul Stefan Dinu a facut mii de operatii usoare, grele, „la minut“ sau foarte lungi si obositoare. Cea care a durat cel mai mult, aproximativ sase ore, a fost facuta in urma cu citiva ani. Unei iepe gestante in luna a noua i se incurcasera intestinele, dar doctorului Dinu nu i-a fost frica sa inceapa aceasta operatie, desi riscurile erau foarte mari. El povesteste ca operatia a fost si foarte obositoare pentru ca a realizat-o noaptea si a apelat la armata pentru ajutor. Zece militari si doi ofiteri au tinut-o pe iapa sa nu dea din copite. Dupa doua luni, aceasta a nascut normal si in urmatorii ani a mai fatat de patru ori.

O alta operatie care i-a dus faima prin tara in anii ’94-’95 a fost aceea prin care a schimbat sexul unui armasar. Medicul Stefan Dinu povesteste ca acesta avea tumoare multipla canceroasa de-a lungul intregului organ genital si nu a avut alta solutie decit sa i-l extirpeze: „Dupa ce l-am taiat, i-am implantat o vulva artificiala si am deviat circuitul urinei prin aceasta. Practic, i-am schimbat sexul“. El a mai spus ca aceasta operatie a fost facuta la vremea aceea in premiera nationala, dar nu si internationala.

Stefan Dinu a asistat la nasterile a zeci de mii de ciini, pisici, cai, ovine, bovine. El a intilnit cazuri de nastere a unor adevarati monstri ai naturii: un purcelus cu opt picioare, un altul cu doua capete, doi catelusi cu un singur cap, un vitel cu doua capete, un pui de curca avind patru picioare. Si acestea sint doar cele pe care le-a pastrat in cloroform in citeva borcane de muraturi. Pe linga aceasta colectie infricosatoare care este expusa pe pervazul salii de operatie, medicul pastreaza diferite obiecte gasite in abdomenul animalelor – pietre, sirmulite, cuie.

Banii n-aduc fericirea, dar sint de folos

Din cauza lipsei banilor, cabinetul si sala de operatii ale medicului Stefan Dinu sint slab dotate. In ceea ce priveste medicamentele, el spune ca acestea, de vreo trei ani incoace, sint tot mai scumpe si mai greu de achizitionat. Anul trecut, din lipsa fondurilor, Circa veterinara din Caracal, care apartinea de Directia Sanitar-Veterinara Olt, era sa fie desfiintata. Consiliul local a dat insa o hotarire prin care a cumparat circa, salvind astfel munca de o viata a medicului Dinu. El spune ca, daca ar avea bani, ar putea salva mai multe animale de la moarte si ar putea efectua operatii pe inima, singurul organ pe care nu l-a operat pina in prezent.

Desi, din punct de vedere material, nu are acum prea mari satisfactii, el este multumit si spune ca este bucuros atunci cind oamenii ii telefoneaza de sarbatori sa-l felicite. Anul trecut, municipalitatea i-a recunoscut meritele, primarul municipiului Caracal, Gheorghe Anghel, numindu-l cetatean de onoare al orasului.

L-au vrut si francezii

In 1992, Stefan Dinu a participat impreuna cu o delegatie de 34 de medici veterinari din Romania la un program de schimb de experienta intitulat „Medici fara frontiere“. A stat trei saptamini intr-o localitate din nord-estul Frantei, iar in acest timp, in care a muncit din prima pina in ultima zi, s-a dovedit a fi atit de bun, incit francezii au incercat sa-i convinga pe el si pe un coleg sa nu se mai intoarca in tara: „Mi-au oferit multi, multi bani. Au spus ca-mi fac si vila si imi pun la dispozitie tot ce vreau eu. Dar nu am ramas acolo pentru ca, sincer va spun, ma simt mai bine aici, acasa. Parca sint mai in largul meu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS