Miza Conventiei Europene

Tehnic vorbind, ea este foarte simplu de definit: elaborarea proiectului unei Constitutii Europene, cea pe baza careia va fi modulat un nou tratat fundamental care va fi decis in cadrul Conferintei interguvernamentale din 2004.

Dar lucrurile sint departe de a fi atit de simple, deoarece dezbaterea din Conventie va trebui sa sugereze o formulare institutionala noua pentru Europa extinsa, statuind, de fapt, asupra unei uriase schimbari care ar putea sa duca la aparitia unei noi entitati, cea a Europei Unite. O formula noua de tip federal sau confederativ? Care vor fi noile raporturi de competente intre structurile politice transnationale si cele nationale? In acelasi timp, care va fi reactia opiniei publice, a electoratelor nationale si a celui european per ansamblu la auzul acestor noi prevederi?

Foarte interesant este modul in care Romano Prodi sintetiza intrebarile care stau in fata Conventiei care si-a deschis ieri lucrarile:

„Vrem oare o Europa in stare sa-si poata face auzita vocea pe scena politica internationala? Adica ne dorim oare o entitate care sa nu mai fie doar economica si sociala, ci si una politica? Sintem oare constienti si convinsi de valoarea adaugata pe care o reprezinta Uniunea Europeana pentru statele noastre, carora, reduse doar la ele insele, le-ar fi infinit mai greu sa-si afirme in lume existenta si identitatea? Pina la ce punct sintem gata sa dovedim solidaritatea sociala si economica dintre noi? Nu numai pentru a evita riscurile de fragmentare a pietii interne, ci si pentru ca estimam ca popoarele noastre trebuie sa se ajute reciproc si sa participe la o intreprindere comuna. Ce mediu inconjurator vom lasa generatiilor viitoare? Sintem oare solidari in materie de securitate interna? Dar in ceea ce priveste securitatea externa? In fine, care sint mijloacele cele mai bune pentru ca popoarele europene sa poata apara si afirma valorile lor comune de democratie, solidaritate si justitie?“

Foarte interesant, deoarece aici se sintetizeaza intreaga miza a Conventiei. Ea se desfasoara pe fundalul unui sentiment usor de identificat la nivelul opiniilor publice din statele membre, care nu ar putea concepe renuntarea la ideea statului national si a apartenentei lor la o identitate istorica bine definita. Ca atare, opera Conventiei nu va merge in sensul eliminarii „ideii nationale“, fapt nu numai imposibil in practica, ci si o eventuala sursa de controverse dure pe planul relatiilor politice.

Atunci ce va insemna Europa Unita? In primul rind, asa cum indica Romano Prodi, concentrarea „competentei transnationale“, deci a autoritatii institutiilor europene asupra citorva domenii foarte clar delimitate: politica externa si de securitate, afaceri interne, politica economica si monetara, mediu, politica sociala. Nimic foarte nou caci aici s-au format deja spatii comune, piete comune de decizie, pasul urmator fiind elaborarea comuna de proiecte de legi si aplicarea lor intr-un cadru legislativ si jurisdictional european. Ce se va intimpla insa cu celelalte domenii? Raspunsul, asa cum suna in prezent, este ca se va respecta principiul subsidiaritatii, adica fiecare deecizie va trebui luata la nivelul cel mai potrivit pentru obtinerea unei maxime eficiente.

Aceasta inseamna, practic, doua lucruri. In primul rind, pentru aceste „domenii restante“ se intentioneaza ca la nivelul institutiilor sa se elaboreze din ce in ce mai mult „decizii-cadru“, formula optima de aplicare a acestora urmind sa fie decisa pe plan national. Al doilea aspect important este ca multe decizii nu vor mai fi luate „la centru“, ci vor fi delegate autoritatilor regionale sau locale, cele care vor fi integrate unei structuri europene „de profil“, Comitetul Regiunilor, cu un parlament propriu, care va cuprinde foarte rapid si reprezentanti din toate noile state membre.

Conventia este semnul ca acum Europa isi regindeste structurile de putere, iar sintagma „nu mai putina America, ci mai multa Europa“, sintagma rostita pe toate tonurile si la toate nivelurile, semnifica nu o intrare in razboi – asa cum mult prea simplist se interpreteaza fenomene de suprafata -, ci instaurarea unui parteneriat mondial in care fiecaruia dintre marii actori pare sa-i revina un rol din ce in ce mai clar definit.

Conventia anunta un lucru esential: devenind eficace institutional, Europa se pregateste pentru o eventuala mare reorganizare de raporturi pe plan mondial, unde fiecare dintre parteneri va poseda propriul sau grup de influenta, propria sau propriile sale zone de deschidere, poate cele antamate acum sub formula promitatoare a „acordurilor de liber schimb“.

In fine, Conventia mai anunta si ca Europa Unita va putea demonstra – tocmai prin capacitatea de a actiona unita in sectoarele esentiale – ca a trecut de la etapa „fortei economice“ la cea a „fortei politice“, care va incepe actiuni de impunere a prestigiului.

Iar logica politica face ca actiunile sa inceapa de acum, prin semnale cum ar fi „forta de reactie rapida“, „mandatul european de cercetare si aducere“, legislatiile comune privind afacerile interne sau spatiul aerian, piata comuna pentru domeniul cercetarii si dezvoltarii etc.

Romania este parte a Conventiei, cu o echipa compusa din ministrul Hildegard Puwak, deputatii Liviu Maior si Puiu Hasoti (precum si doi supleanti, Ion Jinga si Adrian Severin), avind dreptul de a participa la dezbateri, dar nu si la votul final asupra subiectelor discutate. Dar, oricum, este o posibilitate exceptionala pentru a aduce in discutie punctul de vedere al Romaniei si, la fel de important, pentru a transmite opiniei publice si politicienilor romani date esentiale privind drumul pe care-l pregateste noua Europa. Din care, mai devreme sau mai tirziu, vom face parte, preluind automat deciziile care se iau acum.