3.4 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalProbleme medicale in rindul grevistilor foamei de la Slatina

Probleme medicale in rindul grevistilor foamei de la Slatina

• Trei grevisti au fost obligati ieri de cadrele medicale sa intrerupa greva
• Alti sase o continua pe propria raspundere

Protestul salariatilor de la SC RULMENTI SA Slatina incepe sa capete accente dramatice, dupa ce ieri-dimineata trei dintre ei, doua femei si un barbat, au fost obligati de catre cadrele medicale de la Spitalul Judetean Slatina sa intrerupa greva foamei. Rodica Badea a fost transportata de urgenta la spital dupa ce i s-a facut rau si s-a constatat apoi ca avea ficatul marit, iar Constanta Croitoru a fost in pragul unei crize diabetice, avind o glicemie de doar 0,42 la suta.

La controlul de rutina de ieri a fost oprit de la greva si Marin Pirvan, caruia i s-a depistat o tensiune foarte mare, existind pericolul unui accident vascular. Alti sase grevisti au glicemia sub limita admisa, dar au ramas in greva pe propria semnatura.

S-au facut 100 de grevisti

Prin intrarea a inca 35 de salariati in greva foamei, numarul protestatarilor de la SC RULMENTI SA Slatina, adunati in fata Prefecturii Olt, a ajuns la 100. Pentru ca din lipsa de spatiu nu mai pot aduce pe platou nici autoturisme, nici furgonete in care sa se adaposteasca peste noapte, ei vor confectiona o instalatie de incalzit ad-hoc, fara a afecta insa caldarimul public.

A intrat in greva si Marius Nitulescu

Grevistii de la RULMENTI il au de ieri alaturi de ei si pe Marius Nitulescu, angajat al societatii, dar si fost presedinte al Aliantei Judetene a Sindicatelor Libere Olt si actual vicepresedinte al Organizatiei PD Olt si consilier judetean. Marius Nitulescu a mai fost in greva o zi, chiar la debutul miscarii de protest, insa a fost sfatuit sa se retraga, fiind acuzat ca incearca sa politizeze actiunea. El a decis insa sa fie alaturi de colegii sai de munca si a rugat pe toata lumea sa nu-l intrebe nimic despre pozitia sa ca „om politic“. „Am fost alaturi mereu de miscarea sindicala si la inceputul anilor ’90 m-am alaturat la greva foamei facuta de muncitorii de la IOB Bals, stind alaturi de ei 21 de zile. Atunci n-a mai zis nimeni ca politizez“, a tinut sa precizeze Marius Nitulescu.

Mai greu o sa fie miine, cind are loc sedinta consiliului judetean. Probabil ca Marius Nitulescu se va invoi de la greva ca sa plece la sedinta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS