Dulceata unor negocieri imposibile

Romania a deschis vineri, la Bruxelles, cinci noi capitole de negocieri in procesul de aderare la Uniunea Europeana, un semnal pozitiv ca lucrurile evolueaza in directia cea buna, chiar daca Romania isi pastreaza si acum obisnuita pozitie ultima pe lista, cu doar noua capitole inchise provizoriu.

Etapa actuala este si cea mai dificila, deoarece ne apropiem de „capitolele sensibile“, acolo unde interesele economice prezente si mai ales viitoare sint enorme, din toate perspectivele. Fiecare dintre statele candidate a luptat extrem de dur pentru fiecare punct si a tinut ca nivelul concesiilor facute sa fie minimal, incercind, pe cit posibil, sa obtina – acolo unde interesele nationale pareau sa ceara acest lucru – „perioade de tranzitie“ cit mai lungi, adica o pasuire pentru momentul in care legislatia comunitara trebuie sa devina efectiva in domeniul respectiv, in raport cu momentul negocierii. Este extrem de greu, deoarece, urmind propria sa logica de joc si actionind pe principiul sustinerii pietei libere si promovarii concurentei, Uniunea Europeana indeamna fie la eliminarea perioadelor de tranzitie, fie la micsorarea acestora la minimum.

Spre exemplu, in dosarul de negocieri „Energia“ (capitolul 14, deschis saptamina trecuta), noi am anuntat ca solicitam „o perioada de tranzitie de cinci ani pentru constituirea stocului minim de petrol si/sau produse petroliere“, rezerva strategica nationala a carei finantare „se va face din surse bugetare si din contributia operatorilor economici din domeniul petrolier“, stocurile minime fiind compuse din stocurile actuale si asa-numitele „dead stocks“ existente in depozitele operatorilor – titei, benzina, motorina, pacura. Replica UE, data vineri la Bruxelles sefului delegatiei romane de negocieri, este ca, desi „ati cerut o perioada de tranzitie pina la 31 decembrie 2011, va invitam sa va revizuiti pozitia in lumina unor consideratii de care noi dispunem in prezent…si va rugam sa ne oferiti si elemente suplimentare privind finantarea si managementul stocurilor de petrol“. Romaniei i se cere sa micsoreze si cererile privind perioadele de tranzitie in ceea ce priveste capitolul „Mediu“, chiar in conditiile in care, la deschiderea capitolului, mai ramasesera doar 11 dintre cele 25 de perioade care intrasera in planul initial de negociere. In plus – si aceasta dovedeste inca odata cit de dificila va fi inchiderea acestui capitol -, Romaniei i se solicita „partea cea mai mare a acquis-ului comunitar in domeniul mediului sa fie deja aplicata inainte de 2007“. Lucru deloc simplu deoarece, dupa cum bine se stie, in acest sector acquis-ul nu este un bloc unitar, ci cu-prinde „legislatie-cadru, conventiile internationale in domeniu la care UE este parte semnatara, legislatia privind protectia mediului in domeniul industrial, cea vizind reducerea poluarii si pentru protectia naturii“. Daca, asa cum s-a cerut vineri la Bruxelles, Romania va trebui sa aplice chiar inainte de 2007 tot acest complex enorm de legi si prevederi, este imperios necesar sa se elaboreze si un studiu de impact privind nivelul de suportabilitate real al economiei nationale, iar in functie de rezultate sa se negocieze cu convingere perioade de tranzitie.

Negocieri dificile se prevad si in cazul unui alt capitol, deocamdata nedeschis inca, „Libera circulatie a capitalurilor“, unde Romania anunta ca „in anii 2003-2004 vor fi liberalizate miscarile de capital legate de fluxurile de capital cu influenta semnificativa asupra economiei reale“ si se promite un lucru esential: „se va avea in vedere asigurarea si mentinerea compatibilitatii investitiilor in Romania cu recomandarile cuprinse in acquis-ul comunitar“. In documentul pe care tara noastra l-a transmis UE, se promite si un alt lucru esential pentru investitorii straini, si anume ca, „pina la data aderarii, Romania sa realizeze revizuirea Constitutiei, in sensul eliminarii interdictiei conform careia cetatenii straini si apatrizii nu pot dobindi dreptul de proprietate asupra terenurilor“ (art. 41, aliniatul 2). In plus, de la data aderarii (anuntata in principiu ca fiind 1 ianuarie 2007), „persoanele juridice rezidente in statele membre ale Spatiului Economic European vor avea dreptul de a dobindi terenurile agricole… si tot la data aderarii se va liberaliza achizitionarea de catre persoane juridice nerezidente in statele membre UE a terenurilor (atit a celor cu destinatie agricola si forestiera, a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa si a altor terenuri extravilane, cit si a celor situate in intravilan)“. UE a anuntat deja ca poate accepta „o perioada tranzitorie de cinci ani, in care puteti mentine prevederile nationale privind cumpararea de pamint pentru resedintele secundare de catre cetatenii UE“, precum si cu o alta „de sapte ani privind achizitionarea de teren agricol, paduri si teren forestier de catre cetatenii din UE si Spatiul Economic European“. O pozitie similara a fost acceptata de Bulgaria, Republica Ceha, Ungaria si Slovacia.

Dar cu totul alta este miza acestor tari in comparatie cu Romania, data fiind diferenta considerabila de suprafete agricole de care ele dispun. Chestiunea-cheie este pretul actual al terenurilor respective in comparatie cu valoarea sa reala, data de o echivalenta cu situatia din UE. Pe de o parte, tarile candidate se confrunta cu o lipsa cronica de investitii straine majore, blocate tocmai de lipsa unor legislatii nationale favorizind achizitionarea terenurilor. Pe de alta parte, pentru a face cu adevarat afaceri superrentabile, investitorii straini si-ar dori, firesc, sa poata achizitiona terenurile la pretul lor actual din tarile candidate si nu in termeni comparabili cu valorile din tarile in prezent membre UE. In aceste conditii, cu cit o tara isi poate „permite“ din punct de vedere economic sa sustina o asemenea politica, perioada de tranzitie mai lunga reprezinta o garantie reala ca pretul terenurilor respective se va putea apropia relativ incet de valorile medii din UE, fara a crea distorsiuni majore pe piata funciara si evitind un climat speculativ extrem, generator de tensiuni si incomprehensiuni de toate felurile. Asa a gindit Polonia, spre exemplu, negociind foarte dur cu UE si obtinind o neasteptat de lunga perioada de gratie, 12 ani, este adevarat dind si garantii legislative suplimentare privind regimul investitorilor straini.

Romania este acum sub presiuni multiple: nevoia de capital, nevoia de recuperare pe cit posibil a intirzierilor importante in ritmul negocierilor si, mai presus de toate, nevoia de a nu se rupe de plutonul celor zece tari care vor face parte din primul val al extinderii. Mai ales ca negociatoarea bulgara a rostit la Bruxelles un mesaj clar: din punctul de vedere al tarii sale, exista dorinta ca primul val al aderarii sa nu mai fie prezentat drept povestea a „zece casatorii si doua inmormintari“, ci a „zece casatorii si o logodna“, totul, poate, doar din cauza euforiei produse de catre deschiderea de catre tara sa a tuturor capitolelor de negociere.

Romania negociaza sub presiunea timpului si in logica propriilor promisiuni de a recupera intirzierile. Iata de ce, in acest sens, dulceata negocierilor imposibile trebuie lasata la o parte in favoarea abordarii pragmatice a obligatiilor europene la care dorim sa subscriem.