6.7 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalReforma din invatamint a ramas repetenta

Reforma din invatamint a ramas repetenta

In timp ce elevii Colegiului „Traian“ merg la olimpiada in Statele Unite, cei din mediul rural renunta la scoala

De o saptamina a inceput din nou scoala, dupa o minivacanta, si deja au inceput grijile. Conflictul dintre profesori si guvern, care ajunsese, nu cu mult timp in urma, la stadiul unei greve de o zi, in intreg invatamintul romanesc, s-a suspendat pentru 30 de zile, in urma discutiilor din 20 martie, timp in care Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) trebuie sa gaseasca solutii pentru problemele existente. Potrivit reprezentantilor MEC, in acest an salariile cadrelor didactice se vor mari cu 25% (ianuarie – 8%, martie – 5%, septembrie-12%). Ragazul de 30 de zile, acordat guvernului de catre sindicatele din invatamint, s-ar putea reduce, in perioada imediat urmatoare, potrivit liderilor sindicali.

„Din datele de ultima ora, se pare ca aceste negocieri vor fi suspendate, din vina Ministerului Educatiei si Cercetarii. Una se discuta si se hotaraste in comisiile de dialog social sau paritare si altceva se intimpla cind aceste hotariri ajung sa fie semnate de doamna ministru. Saptamina viitoare vom decide ce masuri se impun a fi luate“, a spus Mihai Dima, liderul Sindicatului liber din invatamint Mehedinti. In timp ce sindicatele din invatamint se pregatesc sa declanseze noi actiuni de protest,activitatea din scoli merge mai departe. In aprilie, Inspectoratul Scolar Judetean Mehedinti va organiza o simulare a examenului de capacitate, pentru a verifica nivelul de pregatire a elevilor de clasa a VIII-a. Rezultatele simularii vor fi utile profesorilor si elevilor, in vederea unei mai bune pregatiri a acestui examen. Greva profesorilor nu a afectat desfasurarea procesului didactic din Mehedinti. Sapte elevi ai Colegiului National „Traian“ din Drobeta Turnu Severin au participat la cea de-a doua etapa a olimpiadei de matematica din Statele Unite, desfasurata pe 26 martie. La prima etapa a acestui concurs,desfasurata la jumatatea lunii martie, au participat 20 de elevi. In cazul in care obtin rezultate notabile, elevii severineni vor primi diplome din partea Comitetului American pentru Matematica, pe care le pot folosi la inscrierea la o universitate din SUA.

„Optionalele se fac dupa interesele primarului, sefului de post…“

Rezultatele notabile obtinute de elevii Colegiului „Traian“ din Drobeta Turnu Severin sint insa singulare in invatamintul mehedintean. In ceea ce priveste rezultatele obtinute de elevi, atit la examenul de capacitate, cit si la bacalaureat, judetul Mehedinti s-a clasat deasupra mijlocului clasamentului pe tara. Printre dificultatile intimpinate de invatamintul mehedintean, cea mai grea incercare a factorilor de decizie din acest domeniu este gasirea unei solutii pentru criza prin care trece invatamintul din mediul rural. Tot mai multi elevi din sate si comune abandoneaza scoala pentru ca parintii nu au posibilitati. „Din ce in ce mai putini elevi de la tara acced in formele superioare de invatamint. Reabilitarea invatamintului rural trebuie sa porneasca de la realitatile localitatii respective. Niciodata, daca nu sint conditii indeplinite, profesorii nu se vor duce spre mediul rural, mai ales ca invatamintul nu este un domeniu atractiv. Ar trebui incheiat un contract, pe o perioada de sapte ani, cu comunitatea locala, timp in care sa-si poata inchega si o familie acolo, in mediul rural. Ar trebui sa se incheie o data si cu optionalele la dispozitia scolii, care se fac in functie de interesele primarului, ale sefului de post, ale nu stiu carui sef de ferma“, a spus Mihai Dima, liderul Sindicatului liber din invatamint Mehedinti.

„Doamna ministru face comasari de scoli pe harta…“

O alta problema priveste numarul scazut de cadre didactice calificate care aleg sa faca naveta la tara. Printr-o hotarire de guvern, indemnizatia de rural a fost redusa la mai mult de jumatate sau chiar anulata pentru unele localitati.

Desi in Statutul cadrului didactic se prevad o serie de facilitati pentru cadrele didactice care vor sa se stabileasca in mediul rural, putine dintre acestea au fost respectate. Comasarea scolilor, fara o analiza foarte atenta a situatiei din teren, a determinat, pe linga reducerea numarului de cadre didactice, o renuntare masiva din partea parintilor de a-si mai trimite copiii la scoala. „Doamna ministru Ecaterina Andronescu a fost, in urma cu putin timp, in Mehedinti si a discutat, la harta, cu inspectorul general, Lucian Capitanescu. S-a sustinut necesitatea comasarii Scolii de la Pirlagele la Bilvanesti si a celei de la Lumnic la Prunisor si s-a specificat faptul ca se vor pune la dispozitie microbuze. Sa fie foarte clar, nici cu elicopterul nu poti sa-i duci pe elevi de la Pirlagele la Bilvanesti, iar de la Lumnic la Prunisor, pentru ca drumul este groaznic. In plus, multe din aceste microbuze sint deja pe butuci“. Bugetele sarace ale comunelor nu permit insa realizarea unor programe de dezvoltare locala, astfel ca problemele din mediul rural vor exista in continuare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS