Au fost legitimate 1.467 de persoane, atentionate 287 si controlate 445 de autovehicule
Politistii mehedinteni au desfasurat, la sfirsitul saptaminii trecute, cea mai ampla actiune de control de la inceputul anului. Toate efectivele de la Politia municipiului Drobeta Turnu Severin, ca si cele din intreg judetul au fost alertate vineri dimineata, in jurul orei 4.00. In scurt timp, au fost organizate filtre la intrarile si iesirile din judetul Mehedinti, fiind verificate toate persoanele aflate in tranzit.
Actiunea a continuat pe tot parcursul zilei si al noptii de vineri, in Drobeta Turnu Severin, Orsova, Strehaia, Baia de Arama, Vinju Mare, dar si in alte noua localitati din mediul rural, in scopul depistarii persoanelor care se sustrag de la executarea unor pedepse, a urmaritilor general, pentru prevenirea comiterii de infractiuni sau alte acte antisociale, comise prin violenta, depistarea persoanelor care practica prostitutia, cersetoria, proxenetismul sau vagabondajul, verificarea documentelor de transport ale autovehiculelor. Politistii au legitimat 1.467 de persoane, au atentionat 287, au controlat 445 de autovehicule si au aplicat 195 de sanctiuni contraventionale. Din acestea, 87 au fost aplicate conform Decretului 328/1966, 54 – Legea 12/1990, 21 – Legea 61/1991, 16 – Legea 115/1996. Valoarea sanctiunilor aplicate s-a ridicat la 87,7 milioane de lei, in timp ce valoarea bunurilor confiscate s-a ridicat la 12,8 milioane de lei. Politistii mehedinteni au mai pus in executare zece mandate privative de libertate, au fotografiat si amprentat 18 persoane, au efectuat descinderi la sase agenti economici si au perchezitionat corporal 253 de persoane.
Flagrant cu hoti si prostituate
In timpul raziei, politistii l-au prins in flagrant pe Alexandru Mitea, de 24 de ani, din satul Braniste – Mehedinti, in timp ce spargea un geam al societatii LILIACUL INFLORIT SRL, cu intentia de a sustrage bunuri. El este cercetat acum in stare de libertate, pentru savirsirea infractiunii de tentativa de furt calificat. In cadrul aceleiasi actiuni, in Drobeta Turnu Severin au fost depistate patru tinere, in timp ce acostau barbati, in vederea intretinerii de raporturi sexuale, pentru obtinerea unor foloase materiale. Cele patru fete, originare din diferite judete, au fost sanctionate contraventional, conform Legii 61/1991. Politistii de la Detasamentul de Interventie Rapida Mehedinti au desfasurat un exercitiu complex de alarmare, pentru prinderea a doi evadati de la Penitenciarul din Tirgu Jiu, inarmati, descoperiti la Gura Vaii. La actiunea organizata de politistii mehedinteni la sfirsitul saptaminii trecute au participat col. Doru Dumitrescu, seful IJP Mehedinti, si lt. col. Alexandru Draghici, seful Politiei Drobeta Turnu Severin. Sirenele masinilor de politie i-au facut pe severineni sa se simta in siguranta, mai aparati, cel putin pentru o zi.