4.8 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUrmasii lui Baiazid vor sa-si ia revansa

Urmasii lui Baiazid vor sa-si ia revansa

Un sofer turc a reclamat la politie ca a fost batut de doi agenti de circulatie in Severin

Ahmet Ridranogulari, cetatean turc, sofer pe autotirul cu numarul de inmatriculare 31-DL-418, aflat in tranzit, a reclamat simbata conducerii Politiei Drobeta Turnu Severin ca a fost agresat de doi agenti de circulatie pe bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiu. In urma verificarilor efectuate a rezultat ca autotirul condus de cetateanul turc circula in jurul orei 10.30 pe bulevardul Tudor Vladimirescu, strada pe care este interzisa circulatia autovehiculelor de transport marfuri, interdictie semnalizata corespunzator. Din acest motiv, soferul a fost oprit regulamentar de catre echipajul de circulatie, format din plt. mj. Danut Mijache si plt. George Vilcu, care executau serviciul de supraveghere si control al traficului rutier in zona respectiva. La solicitarea documentelor, turcul a prezentat numai pasaportul, refuzind sa prezinte permisul de conducere, certificatul de inmatriculare si talonul ROMTRANS, dupa care a inchis usile autovehiculului si a plecat, spunindu-le politistilor ca merge sa-i reclame. Ahmet Ridranogulari a declarat la politie ca a fost lovit cu pumnul in fata si in membrele inferioare de catre agentii de circulatie care l-au oprit, varianta confirmata si de doi martori oculari, care nu au dorit sa-si decline identitatea. Un alt martor ocular, Mihai Popescu, de 23 de ani, a declarat insa ca soferul turc nu a dorit sa se legitimeze si a incercat sa plece cu autotirul mai departe, dar nu a fost agresat de politisti. „Pe tot parcursul discutiei, cetateanul turc a avut un comportament irascibil si provocator. Din verificari a rezultat ca nu se confirma faptul ca acesta ar fi fost agresat de cei doi subofiteri sau ca acestia ar fi avut un comportament abuziv. Cetateanul turc a fost prezentat spre examinare la Serviciul de urgenta al Spitalului Judetean Mehedinti, medicul de garda, acad. dr. Gheorghe Neagoe, cofirmind ca acesta nu prezinta leziuni cutanate de violenta. Deoarece din declaratiile a doi martori oculari, care au dorit sa ramina anonimi, a rezultat ca cetateanul turc a fost lovit, facem un apel si fata de cele doua persoane sa se prezinte la conducerea IJP Mehedinti, pentru clarificarea acestui aspect“, a declarat cpt. Christian Ciocan, purtatorul de cuvint al IJP Mehedinti. Pentru definitivarea cercetarilor in acest caz a fost sesizat si Parchetul Militar Craiova, competent in solutionarea cauzei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS