Bariere rusesti in obtinerea compensatiilor de catre victimele nazismului din fosta URSS

La aproape 50 de ani de la Holocaust, victimele nazismului provenite din foste republici sovietice inca isi asteapta compensatiile. Bariere care, paradoxal, nu se afla in Germania (tara care plateste despagubirile – n.r.), ci in Rusia ii opresc pe acesti oameni sa primeasca drepturile pe care le merita, scrie The Moscow Times. Nascut in Romania, Lev Bakal a devenit cetatean al Uniunii Sovietice in 1941, in momentul in care Moldova a devenit teritoriu rusesc. Cind armata nazista a ajuns in Moldova, Bakal si familia sa – alaturi de alti 10.000 de evrei din acelasi oras – au fost dusi intr-un ghetou din centrul Ucrainei. Peste 10.000 de evrei care traiau in orasul Brican au ajuns in lagarele de concentrare, insa doar unul din sase a supravietuit. Cincizeci de ani mai tirziu, Bakal se numara printre victimele represiunii naziste in fosta Uniune Sovietica si se lupta pentru a obtine compensatiile oferite de guvernul german, pe care zeci de supravietuitori din alte colturi ale lumii le-au primit de multi ani. Bakal avea doar patru ani atunci cind a inceput razboiul, putin mai tirziu ajungind cu familia in ghetou. El povesteste – citat de publicatia moscovita – ca au stat aproape doua luni intr-o tabara in aer liber, hranindu-se cu legume si cu putinii cartofi gasiti pe brazda dupa culegerea recoltei. Singurele surse de apa erau ploile si roua de dimineata. Flaminzi si desculti, multi dintre detinuti nu erau siguri ca mai apuca ziua de miine, spune Bakal. „A urmat drumul, cu picioarele goale prin ploaie si noroi, cind a ramine in urma coloanei insemna a ramine in ghearele mortii”, adauga el, amintindu-si apoi cum bunica sa – atit de bolnava incit nu mai putea umbla – a fost executata, pe marginea drumului, pentru ca nu putea tine pasul cu restul coloanei. Sustine ca alte doua rude ale lui au fost impuscate de un soldat roman care le-a prins cautind cartofi pe cimp. Sirul atrocitatilor nu se opreste aici. „Imi amintesc cum un ofiter SS a scos un copil din coloana si l-a aruncat la ciini, care l-au rupt in bucati in citeva secunde“, afirma Bakal. Un alt tinar inschis peste noapte intr-o celula a murit devorat de sobolani: scheletul sau a fost gasit, de dimineata, curatat de muschi si de ligamente. „Imi amintesc si acum caruta care venea in urma mea si arma nazistului indreptata spre mine. Inca vad caii cum refuza sa ma calce in picioare, mai blinzi decit fascistul care ii mina“, spune barbatul, rememorind faptele care l-au marcat in asa fel incit mult timp nu a putut vorbi. „La scoala, profesorii mi-au permis mult timp sa raspund in scris intrebarilor lor“, adauga el. Tortura, depravarea si umilinta acelor ani au revenit in memoria supravietuitorilor jumatate de secol mai tirziu, cind Steven Spielberg a strins marturii pentru celebrul sau film despre victimele nazismului – „Lista lui Schindler“. In 1995,1996, Bakal – implicat in stringerea acestor marturii – a intervievat 40 de supravietuitori pentru film si alti 24 pentru o carte referitoare la suferintele lor. Un an mai tirziu, el se implica in acordarea compensatiilor catre evreii victime ale nazismului din Republica Moldova. Organizatia moldoveneasca a supravietuitorilor evrei a propus unificarea tuturor asociatiilor de acest fel din fosta Uniune Sovietica, fiind perfectate actele necesare in acest sens. Reprezentantii acestora au propus acordarea unei compensatii unice, indiferent de nationalite sau de tara de provenienta a victimei, platita direct, nu prin intermediar. „Am banuit ca organizatiile precum Intelegere si Reconciliere Mutuala – fundatie infiintata ca guvernamentala ruseasca, abilitata sa obtina compensatiile de la autoritatile germane – era foarte posibil sa genereze un scandal si suspiciuni privind disparitia fondurilor. Peste timp, aceste temeri s-au adeverit“, spune Bakal. El recunoaste contributia Armatei Rosii in salvarea evreilor de la exterminare, dar afirma ca nimic nu i-a mai putut salva de la umilinta careia au fost nevoiti sa ii faca fata in Uniunea Sovietica. Au fost aduse acuzatiile celor care, aflati pe teritoriile ocupate de germani – fie oameni maturi, fie copii – au oscilat de la tradare si pina la sustinerea fascismului. Adultii din lagarele naziste au fost transferati in tabere de filtrare sovietice, dupa care au ajuns in gulag. „Sovieticii ne spuneau mereu ca, daca am supravietuit, sigur am facut ceva pentru nazisti in detrimentul tarii-mama“, afirma el. Regimul sovietic i-a pedepsit pe supravietuitori nu doar emotional, ci si material. Zeci de ani mai tirziu s-a aflat ca, in 1952, Stalin nu numai ca a refuzat reparatiile materiale acordate de Germania, ci si compensatiile cuvenite victimelor Holocaustului, scrie The Moscow Times. Nimeni nu a cerut parerea supravietuitorilor, care abia dupa caderea Uniunii Sovietice s-au putut gindi la aceste recompense. Prima compensatie a ajuns la acesti beneficiari la mijlocul anilor ’90 si a constat intr-o suma platita intr-o singura rata. Fundatiile pentru Intelegere si Reconciliere Mutuala infiintate la Moscova, Kiev si Minsk urma sa identifice victimele, sa finalizeze dosarele lor si sa faca platile catre acestea. In primii doi ani de la infiintare – sub egida guvernelor din Rusia, Ucraina si Belarus – nu au existat probleme, situatia conturilor fiind facuta publica periodic, conform acordurilor cu guvernul german. Scandalul financiar a lovit fundatia din Ucraina, care a pierdut cumva urma a 80 de milioane din cele 400 de milioane de marci alocate de autoritatile germane. Fundatia a sustinut ca banii au fost cheltuiti pentru acoperirea unor taxe aferente platii recompenselor, desi acestea erau exceptate de la impozitare. Guvernul a anuntat, insa, ca nu a luat nici un ban, astfel ca a fost declansata o ancheta. Banii disparusera fara sa fi fost completata vreo chitanta, iar cazul a ramas nerezolvat. Mult mai tirziu, una dintre fundatii a anuntat ca a gasit o parte din bani, dar era prea tirziu: increderea victimelor in organizatiile amintite fusese deja distrusa, scrie sursa citata. Urmatorul scandal a atins fundatia ruseasca, aceasta pierzind o suta de milioane de marci in urma colapsului financiar din august 1998. Adevarul a iesit la iveala: cu putin inainte de criza economica din august 1998, presedintele fundatiei, Viktor Knyazev, a decis sa schimbe banii fundatiei din marci in ruble, pentru a investi in bonuri de tezaur, desi nu avea acest drept. Paguba – 15 milioane de marci. S-a mai stabilit si ca fundatia platise sume nejustificate pentru renovarea birourilor, dar si ca biroul procurorului general luase un comision in aceste afaceri. Pina la finalul anchetei, platile catre victime au fost suspendate. Asa cum se intimpla adesea in Rusia, ancheta nu a avut rezultate concrete: nimeni nu a fost penalizat, concluziile indicind ca pierderea a fost generata de un acord de imprumut ale carui efecte au fost gresit anticipate, precum si de criza din 1998. “Pina la urma, guvernul nu a fost prea deranjat de faptul ca aproape un sfert din banii destinati victimelor din lagarele de concentrare au disparut sau au fost utilizati in alte scopuri“, scrie publicatia moscovita, care precizeaza ca recentele schimbari la conducerea fundatiei au amplificat suspiciunile, ducind la suspendarea virarii unor noi sume de catre autoritatile germane. Cele mai multe plati au fost facute de fundatia din Belarus, neatinsa inca de scandal. Pe ansamblu, insa, valoarea platilor catre victimele din Est este considerabil inferioara celor facute catre supravietuitorii din Occident. In urma presiunilor internationale, Germania si-a revizuit atitudinea, stabilind pentru cei din urma o compensatie de 250 de marci, calculata in raport de standardele de viata din fostele republici sovietice. „Nimeni nu s-a gindit insa ca astfel sint incalcate drepturile omului, supravietuitorii fiind sortati pe categorii: clasa intii – vesticii si clasa a doua – esticii”, scrie sursa citata, care da drept exemplu cazul a doi frati – unul din Berlin, altul din Moscova – care primesc sume diferite, desi au supravietuit acelorasi experiente. De aici si pina la emigrarea in tari occidentale a multora dintre victimele din Est nu a fost decit un pas. Plata compensatiilor lunare in Rusia a inceput fastuos in august 2001, in jur de 2.000 de victime primindu-si drepturile in decurs de doua luni. Plata a fost suspendata timp de doua luni ca urmare a adoptarii, de catre Germania, a monedei euro. Mai mult, guvernul de la Berlin a decis sa utilizeze o fundatie germana, date fiind scandalurile in care au fost implicate fundatiile din fosta URSS. „Nu este greu sa calculezi cit va dura pina cind toti cei 400.000 de beneficiari din Rusia vor incasa recompensele: 400 de luni sau, mai bine zis, 33 de ani. Este greu de crezut ca si cei mai tineri dintre supravietuitori ar putea trai atit de mult“, mai noteaza The Moscow Times.